La Comrat am ţinut mai întîi să cumpăr un ziar din care să mă documentez despre viaţa urbei sudice. Vînzătorul de la chioşc mi-a spus că în limba română nu are decît un mini-abecedar, în schimb pentru un cunoscator de limba rusă are tot ce îi doreste sufletul: ”Argumentî i factî, Puls, Komratskie vedomosti, Comunist, Moldavschie vedomosti...”
Vînzătorul de ziare constată că e o situaţie firească în condiţiile în care la Comrat se vorbeşte mai mult ruseşte. „La fel ca la Tiraspol”, conchide el cumva sarcastic, ridicînd mingea la plasa unui domn care intervine în discuţia noastră cu părerea că cele doua regiuni, deşi uneori au fost mînă în mînă ca să smulgă de la Chișinau cît mai multe drepturi, acum promovează politici total diferite. Omul se declară convins că Găgăuzia, fiind un model de autonomie teritorială, ar putea convinge şi Tiraspolul să revina în componenţa Moldovei: „dacă va face federaţie atunci ar putea să se unească. Moldovă trebuie să fie unită, că dacă Transnistria e aparte, nimeni nu ne dă ajutoare, nici Rusia, nici UE. Au zis că vom primi ajutoare, credite numai cînd la noi va fi stabilitate.”
La piaţa agricolă din Comrat intru în vorbă cu cîteva femei istovite de muncile de la sat pe care le intreb ce ştiu despre Transnistria: ”Nici nu ştiu ce e asta..., nu ştim nimic despre Transnistria, noi în aşa politică nu ne băgăm, noi sîntem cu pămînturi, cu munca noastră.”
În capitala găgăuză, pe strada Pobeda, adica a Biruinţei, l-am intilnit pe pensionarul Nicolai Ianioglo, care nu sta sa cintareasca prea mult cuvintele cind vine vorba despre Transnistria, cica e „o boală cronică a Moldovei”: „A venit vremea să aibă şi Tiraspolul, la fel ca Găgăuzia, o singură mamă şi un tată – cu centrul la Chişinău. Destul cît şi-a făcut de cap! Cînd spun mama mă refer la speaker, iar tatăl - şeful statului. Iar Transnistria ar fi copilaşul care ar urma să se cuminţească pentru totdeauna! ”
Un alt locuitor din Comrat, Leonid Decev este şi mai categoric: „Transnistria niciodată nu va accepta să se unească iarăşi cu Moldova văzînd ce se face în Găgăuzia. Autonomia există formal, pentru că în realitate comuniştii au lichidat-o. Găgăuzia este o hîrtie de turnesol, însă a dovedit că Chişinău nu a încurajat la noi procesele democratice. Bunăoară după ce am ales un başcan democrat, pe Mihail Formuzal, preşedintele Vladimir Voronin nu a găsit timp să vină în Găgăuzia ca să-l felicite. El a fost preşedintele ţării, nu al partidului comuniştilor să facă ce doreşte. Iată, asta au scăpat comuniştii în rezolvarea conflictului transnitrean.”
Cei mai multi dintre oamenii locului îmi spun că un trai decent asigurat moldovenilor din dreapta Nistrului ar fi lucrul cel mai convingător pentru trăitorii localităţilor de pe celălalt mal al Nistrului, pe care toată lumea îi bombardează cu promisiuni.
Vînzătorul de ziare constată că e o situaţie firească în condiţiile în care la Comrat se vorbeşte mai mult ruseşte. „La fel ca la Tiraspol”, conchide el cumva sarcastic, ridicînd mingea la plasa unui domn care intervine în discuţia noastră cu părerea că cele doua regiuni, deşi uneori au fost mînă în mînă ca să smulgă de la Chișinau cît mai multe drepturi, acum promovează politici total diferite. Omul se declară convins că Găgăuzia, fiind un model de autonomie teritorială, ar putea convinge şi Tiraspolul să revina în componenţa Moldovei: „dacă va face federaţie atunci ar putea să se unească. Moldovă trebuie să fie unită, că dacă Transnistria e aparte, nimeni nu ne dă ajutoare, nici Rusia, nici UE. Au zis că vom primi ajutoare, credite numai cînd la noi va fi stabilitate.”
La piaţa agricolă din Comrat intru în vorbă cu cîteva femei istovite de muncile de la sat pe care le intreb ce ştiu despre Transnistria: ”Nici nu ştiu ce e asta..., nu ştim nimic despre Transnistria, noi în aşa politică nu ne băgăm, noi sîntem cu pămînturi, cu munca noastră.”
În capitala găgăuză, pe strada Pobeda, adica a Biruinţei, l-am intilnit pe pensionarul Nicolai Ianioglo, care nu sta sa cintareasca prea mult cuvintele cind vine vorba despre Transnistria, cica e „o boală cronică a Moldovei”: „A venit vremea să aibă şi Tiraspolul, la fel ca Găgăuzia, o singură mamă şi un tată – cu centrul la Chişinău. Destul cît şi-a făcut de cap! Cînd spun mama mă refer la speaker, iar tatăl - şeful statului. Iar Transnistria ar fi copilaşul care ar urma să se cuminţească pentru totdeauna! ”
Un alt locuitor din Comrat, Leonid Decev este şi mai categoric: „Transnistria niciodată nu va accepta să se unească iarăşi cu Moldova văzînd ce se face în Găgăuzia. Autonomia există formal, pentru că în realitate comuniştii au lichidat-o. Găgăuzia este o hîrtie de turnesol, însă a dovedit că Chişinău nu a încurajat la noi procesele democratice. Bunăoară după ce am ales un başcan democrat, pe Mihail Formuzal, preşedintele Vladimir Voronin nu a găsit timp să vină în Găgăuzia ca să-l felicite. El a fost preşedintele ţării, nu al partidului comuniştilor să facă ce doreşte. Iată, asta au scăpat comuniştii în rezolvarea conflictului transnitrean.”
Cei mai multi dintre oamenii locului îmi spun că un trai decent asigurat moldovenilor din dreapta Nistrului ar fi lucrul cel mai convingător pentru trăitorii localităţilor de pe celălalt mal al Nistrului, pe care toată lumea îi bombardează cu promisiuni.
