Linkuri accesibilitate

Timpul: Voronin și-a băut ultima cupă de șampanie


Tocmai pentru ca ieri a fost Ziua Indepndentei, rebotezata de comunisti in Ziua Republicii, ocazie cu care, titreaza Timpul, „Voronin si-a baut ultima cupa de sampanie”.

Mai publica Timpul azi un inventar al distinctiilor de stat pe care Vladimir Voronin le-a oferit cu prea multa generozitate apropiatilor si sustinatorilor sai pe parcrusul celor opt cat a fost presedinte, dar si un interviu fluviu cu primul presedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur.

Anticipand insa sedinta de azi a Parlamentului, directorul ziarului, Constantin Tanase, ii avertizeaza pe deputatii din coalitia liberal-democrata: “Nu va jucati cu focul!” Tanase observa ca pe ultima suta de metri ceva s-a intamplat in Alianta pentru Integrare Europeana, se arata din nou nemultumit de modul in care membrii Aliantei au inteles sa trateze presa si constata ca ingrijorarile sale au avut, deci, temei. Iar drept urmare, ii someaza chiar pe liderii coalitiei sa puna capat competitiei la “umflarea muschilor si a ranzelor”, cum se exprima el avnd in vedere ambitiile personale ale fiecaruia. “Astăzi nu aveţi dreptul să ieşiţi din sala de şedinţe a parlamentului, până nu alegeţi preşedintele acestuia, oricine ar fi el - Lupu, Filat, Ghimpu, Urecheanu sau Harap-Alb”, scrie Tanase.

Iar Dan Dungaciu, intr-un comentariu care apare azi de asemenea, in Timpul, se declara tentat sa-l compare pe Voronin cu Nero – imparatul care a dat foc Romei. Cine e mai important in pocherul geopolitic, Voronin sau Moldova, se intreaba el.

La Bucuresti, Cotidianul spune ca “Alesii de la Chisinau (sunt) obligati sa-si de cartile pe fata”, precizand ca azi si-ar putea gasi raspuns dilema legata de eventuala trecere a Partidului Democrat in tabara comunista, pe cand Evenimentul Zilei afirma ca Marian Lupu ar putea fi testat azi pentru presedintie. Anume propus fiind de coalita liberal-democrata in functia de speaker, pentru a vedea daca e sustinut si de comunisti.

De cealalta parte, la Moscova, agentia RIA Novosti are senzatia unui déjà vu – e a doua oara in acest an cand Parlamentul de la Chisinau se intruneste pentru PRIMA data, iar cotidianul Kommersant scrie ca negocierile coalitiei liberal-democrate cu comunistii au esuat pana a incepe. Kommersant publica, de altfel, tot azi, un interviu cu Marian Lupu, care ne asigura din nou ca nu va ceda presiunilor comuniste si afirma ca Alianta nu are, in niciun caz, dispozitii antiruse sau pro-NATO.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG