În Moldova nu s-a înţeles niciodată că investiţia în educaţie reprezintă marea miză a unei naţiuni. Ultimii 8 ani de zile au însemnat în sfera ştiinţelor umaniste o zdruncinare a temeliilor curriculare, un bombardament ideologic: istoria românilor, limba şi literatura română s-au aflat permanent sub tirul politicilor revanşarde ale PCRM.
Presiunile politice s-au suprapus pe deficienţele bugetare. O dată cu retragerea din învăţământ a profesorilor pensionaţi s-a creat un vid imens de cadre. Tinerii absolvenţi ezită să se angajeze în şcoală din cauza salariilor infime şi a lipsei de perspective. Numeroşi pedagogi de vârstă medie au luat calea străinătăţilor – bărbaţii în construcţii, femeile ca menajere şi îngrijitoare de bătrâni. Şcoala are stringentă nevoie de investiţii, de reabilitarea sălilor de clasă, de reparaţia reţelelor de apă şi încălzire. Politica antiromânească a guvernării comuniste a blocat importul de carte din dreapta Prutului, de care este mare nevoie în Moldova. Sărăcia şi proasta dotare a şcolilor cu Internet şi aparatură electronică nu mai permite pedagogilor să se ţină la curent cu noutăţile din disciplinele lor, iar materialul didactic a „îngheţat” la nivelul anilor 90.
Tuturor acestor lipsuri li se adaugă corupţia. Au apărut, de exemplu, o sumedenie de fundaţii neoficiale ale părinţilor, care sunt obligaţi să scoată la tot pasul bani din buzunar pentru o mulţime de necesităţi - de la diverse reparaţii până la cumpărarea de cadouri pentru profesori şi educatori. Sunt contribuţii financiare interminabile, pentru care nu primeşti nici o chitanţă, nici un bon de casă – o practică vicioasă, răspândită mai ales în liceele din Chişinău. Un şantaj pe seama copiilor. Părinţii se revoltă, dar sfârşesc prin accepta situaţia, pentru că în lipsa unei solidarităţi puternice, greva lor se întoarce ca un bumerang împotriva copiilor, care sunt marginalizaţi, subevaluaţi, descurajaţi în timpul lecţiilor.
Imediat după evenimentele din 7 aprilie, Vladimir Voronin i-a acuzat, de-a valma, pe profesorii din universităţi şi licee că nu-i ţin pe copii la lecţii, şi că s-au afundat în corupţie. Ţinta acestor critici e profund greşită. Într-o ţară în care nu competenţa şi abnegaţia profesională sunt stimulate, ci servilismul în faţa şefilor, în care salariile sunt ruşinos de mici, corpul didactic va căuta mereu expediente de supravieţuire. Problema este şi de oameni, dar mai ales de sistem. Vorbim de acelaşi sistem care a provocat indignarea copiilor din zilele de 6 şi 7 aprilie: „Nu ne puteţi ţine închişi în clasă. Nu aveţi dreptul moral. Noi mergem să protestăm împotriva celor care vor să ne fure viitorul!” Este replica pe care au auzit-o numeroşi pedagogi şi părinţi, în acele momente dramatice.
Şi uite aşa realizăm cât de importantă e şcoala. Umilită, nedreptăţită, tracasată de autorităţi, şcoala basarabeană a continuat să educe cetăţeni, cumva împotriva politicilor oficiale, să crească tineri care nu mai acceptă să fie sclavii unei guvernări anacronice. Tocmai de aceea s-a vorbit în presă că reducerea în acest an cu 20 la sută a numărului de locuri în universităţi nu are la bază doar motive economice, ci reprezintă şi o răzbunare politică. O guvernare democratică are datoria să pună capăt acestor practici nedrepte. Problemele şcolii ca şi ale întregii Moldove nu pot fi rezolvate fără dezvoltare, fără crearea unor condiţii în care libertatea şi creativitatea oamenilor să se manifeste nestingherit.
Presiunile politice s-au suprapus pe deficienţele bugetare. O dată cu retragerea din învăţământ a profesorilor pensionaţi s-a creat un vid imens de cadre. Tinerii absolvenţi ezită să se angajeze în şcoală din cauza salariilor infime şi a lipsei de perspective. Numeroşi pedagogi de vârstă medie au luat calea străinătăţilor – bărbaţii în construcţii, femeile ca menajere şi îngrijitoare de bătrâni. Şcoala are stringentă nevoie de investiţii, de reabilitarea sălilor de clasă, de reparaţia reţelelor de apă şi încălzire. Politica antiromânească a guvernării comuniste a blocat importul de carte din dreapta Prutului, de care este mare nevoie în Moldova. Sărăcia şi proasta dotare a şcolilor cu Internet şi aparatură electronică nu mai permite pedagogilor să se ţină la curent cu noutăţile din disciplinele lor, iar materialul didactic a „îngheţat” la nivelul anilor 90.
Tuturor acestor lipsuri li se adaugă corupţia. Au apărut, de exemplu, o sumedenie de fundaţii neoficiale ale părinţilor, care sunt obligaţi să scoată la tot pasul bani din buzunar pentru o mulţime de necesităţi - de la diverse reparaţii până la cumpărarea de cadouri pentru profesori şi educatori. Sunt contribuţii financiare interminabile, pentru care nu primeşti nici o chitanţă, nici un bon de casă – o practică vicioasă, răspândită mai ales în liceele din Chişinău. Un şantaj pe seama copiilor. Părinţii se revoltă, dar sfârşesc prin accepta situaţia, pentru că în lipsa unei solidarităţi puternice, greva lor se întoarce ca un bumerang împotriva copiilor, care sunt marginalizaţi, subevaluaţi, descurajaţi în timpul lecţiilor.
Imediat după evenimentele din 7 aprilie, Vladimir Voronin i-a acuzat, de-a valma, pe profesorii din universităţi şi licee că nu-i ţin pe copii la lecţii, şi că s-au afundat în corupţie. Ţinta acestor critici e profund greşită. Într-o ţară în care nu competenţa şi abnegaţia profesională sunt stimulate, ci servilismul în faţa şefilor, în care salariile sunt ruşinos de mici, corpul didactic va căuta mereu expediente de supravieţuire. Problema este şi de oameni, dar mai ales de sistem. Vorbim de acelaşi sistem care a provocat indignarea copiilor din zilele de 6 şi 7 aprilie: „Nu ne puteţi ţine închişi în clasă. Nu aveţi dreptul moral. Noi mergem să protestăm împotriva celor care vor să ne fure viitorul!” Este replica pe care au auzit-o numeroşi pedagogi şi părinţi, în acele momente dramatice.
Şi uite aşa realizăm cât de importantă e şcoala. Umilită, nedreptăţită, tracasată de autorităţi, şcoala basarabeană a continuat să educe cetăţeni, cumva împotriva politicilor oficiale, să crească tineri care nu mai acceptă să fie sclavii unei guvernări anacronice. Tocmai de aceea s-a vorbit în presă că reducerea în acest an cu 20 la sută a numărului de locuri în universităţi nu are la bază doar motive economice, ci reprezintă şi o răzbunare politică. O guvernare democratică are datoria să pună capăt acestor practici nedrepte. Problemele şcolii ca şi ale întregii Moldove nu pot fi rezolvate fără dezvoltare, fără crearea unor condiţii în care libertatea şi creativitatea oamenilor să se manifeste nestingherit.
