20 decembrie 1989
„Actualitatea românească” (Moderator: Neculai Constantin Munteanu; colaborează la program: Șerban Orescu, Gelu Ionescu).
In sumar: O înregistrare pe bandă a reprimării de către forțele de securitate a demonstrațiilor de la Timișoara; răspunderea regimului Ceaușescu față de reprimarea sîngeroasă a demonstrațiilor (Ș. Orescu); politica dictatorială din România (G. Ionescu); Mesaje de solidaritate cu demonstranții și apeluri către țară (Radu Cîmpeanu, președintele Asociației foștilor deținuți politici cu sediul la Paris; Helmut Frauendorfer în numele unui grup de scriitori români de origine germană etc.).
La microfon N. C. Munteanu. În timp ce spitalele din Timişoara gem la propriu şi la figurat, copleşite de numărul răniţilor şi mortilor pe care nimeni nu îi în stare să îi numere. Se vorbeste de sute şi din ce în ce mai des, de mii, în timp ce revolta oamenilor pare să se extindă şi în alte oraşe, Nicolae Ceauşescu s-a plimbat prin Iran, însoţit de o suită de nu mai puţin de 55 de persoane. 55 de slugi. A vizitat fabrici de covoare, şi a depus o coroană de flori la mormântul lui Khomeini, omul care a făcut Iranul să sângere şi a îndoliat şi a trimis la moarte sute de mii de iranieni. Ucenicul vrăjitor îşi omagia maestrul.
În timp ce toate lungimile de unda şi pe toate frecvenţele, la fiecare oră se vorbea de Timişoara şi de un masacru, condamnat în toată lumea şi de toată lumea, la Radio Bucureşti s-a vorbit, parcă în batjocură, de soarele socialismului, de gloriosul partid, de strălucitul bărbat, afirmându-se că în România: „Nicicând democraţia, în sensul cel mai autentic şi nobil al cuvântului, nu a ridicat atât de generos şi atât de atotcuprinzător masele, adevăratul făuritor al istoriei la dirijarea treburilor obştei şi ale propriilor destine.” La Timişoara s-a tras tocmai în masele care au ieşit în strada să ceară pâine şi libertate, făurind o istorie a lor, o istorie scăldată în sânge.
Ascultati, Timişoara, 17 decembrie 1989: material înregistrat de la Timişoara (Nu trageti, mai! Huoo…hoţilor! sunet de împuşcături)
Tancuri şi mitraliere pe străzi trag în mulţime. Timişoara, 17 decembrie 1989 (inregistrare) România, 1989, epoca Ceauşescu.
Ascultaţi acum o nouă mărturie a unui martor ocular, care a fost acolo şi a văzut când s-a tras în mulţime:
Martor ocular: Sunt un transfug român din Timişoara şi am avut “nenorocitul” noroc să iau parte la mişcările revoluţionare din ultimele zile din Timişoara. De fapt, totul a pornit de la un părinte, Tökes, care a avut curajul să ceară preşedintelui ţării că libertatea şi viata în România să fie mai bună. Ameninţat fiind să fie dus la un arest, populaţia s-a ridicat, la început cu sutele, mai apoi cu miile.
Un maximum a fost joi, 16 decembrie, când mii de oameni erau în Piaţa Maria şi în imprejurimi. Stând liniştiţi şi asteptând să vadă ce se mai întâmplă. Sâmbătă spre duminică au început să devină mai agresivi şi tovarăşul Moţ şi Bălan au încercat să îi linisteasca. Aceştia au fost huiduiţi şi dintr-un moment într-altul demonstraţia a devenit o demonstraţie revolutionară. Au început să scandeze Jos Ceauşescu! Suntem flămânzi! Haideţi cu noi! Ceauşescu, PCR, libertatea unde e? Populaţia a devenit agresivă, a început să spargă vitrinele, să ardă, să distrugă lucrurile, de fapt, care sunt în cantitate minimă în zilele acestea. Nenorocirea a durat până spre dimineaţă când s-au mai liniştit spiritele.
În dimineaţa de duminică, 17 decembrie, în schimb, au pornit din nou aşa-zisele lupte. Mii şi mii de oameni erau între Piaţa Maria, Catedrală, Operă, Hotelul Continental şi Consiliul Judeţean. Scandau lozinci, cereau de mâncare, cereau libertate, cereau, de fapt, ce aud în fiecare zi la radio şi care sunt, de fapt, minciuni gogonate. Au spart vitrinele librăriilor, au scos cărţile lui Ceauşescu şi le-au dat public foc. Au atacat Consiliul Judeţean, au luat portretul jos şi i-au dat foc. O maşină de pompieri venită în ajutor, de fapt, trimisă să împrăştie demonstranţii, a fost răsturnată în câteva minute.
Deci acest lucru era duminică de la 12. Lumea a devenit şi mai îndârjită, demonstraţia a luat dimensiuni incredibile pentru noi, românii. Era ceva minunat! Românii se apărau, românii îşi cereau drepturile intr-un mod organizat. De la două, din păcate, a apărut armata. Aceasta a încercat să oprească diferite căi de acces spre centru. Dinspre Piaţa Koto, dinspre Fabrica, dinspre cartierele studenţesti. La început a fost ca o joacă de copii, când soldatii se retrăgeau, demonstranţii înainteau, era ceva care nu prevestea ce se va întâmpla. Pe la unu au început să vină tancuri ce curgeau spre centru şi am impresia, spre Consiliul Judeţean. Şi-au făcut uşor loc printre populaţie, fără să rănească pe nimeni.
Pe la două-trei a început agresivitatea armatei. Au început cu amfibii să intre în populaţie, să atace oamenii cu baioneta şi cu patul puştii.Tancuri au trecut peste maşini, le-au sfărâmat, au trecut peste cel puţin 4 maşini, după câte am auzit, am văzut femei strivite, femei bătrâne care n-au putut să fugă, strivite de tancuri şi de amfibii. Luaseră totul o turnură dramatică, dar lupta devenise deja îndârjită, foarte îndârjită. Peste tot, de la ora patru, se auzeau împuşcături, pocnete ce nu puteau să fie altceva decat împuşcături, deoarece lângă Spitalul Judeţean curgeau Salvări şi maşini claxonând, cărând morţi şi răniţi. Câţi or fi fost, nu se va putea ştii poate niciodată.
Seara la 8, mă aflam într-o coloană de demonstranţi care a fost oprită de armată. Coloana care era condusă de un purtător al steagului românesc, se scandau lozinici, se cerea libertate, se cerea mâncare, se striga Haideţi cu noi! Era o atmosferă revoluţionară ca din cărţile noastre de istorie. Armata a oprit coloana, a cerut să se retragă, deoarece dacă nu se vor retrage vor trebui să tragă. Nimeni nu a crezut. S-a strigat: Cum să se tragă în popor? Armata este doar pentru duşman! Femeile strigau că bărbaţii lor sunt în armată şi nu îşi închipuie ca bărbaţii lor vor împuşca femeile. Erau copii de 14, de 13, de 12 ani acolo. Nimeni nu a crezut, era o linişte plină de optimism. S-a mai spus o dată, că din pacate, exista ordinul de a trage.
Totusi lumea nu s-a dat inapoi, miile de oameni nici nu se putea da inapoi, vroiau să inainteze spre centru. Dintr-o secundă în alta a început să răpăiască mitralierele şi puştile. În câteva secunde am văzut în faţa mea cel puţin 30-40 de răniţi şi morţi. Răniţi gravi deoarece nu s-au mai ridicat. A fost un moment de stupefacţie. Lumea a încercat să se retragă, numai miile din spate înainteau şi strigau lozinci asa că coloana, spre mirarea noastră, a fost lăsată să treacă, trecând spre centru cu miile. Răniţii au fost căraţi apoi cu maşini particulare câte trei-patru în portbagaj, în băncile din spate, căraţi la Spitalul Judeţean. Lumea spunea că şi cei răniţi, chiar dacă vor supravietui, sunt oameni morţi, deoarece Ceauşescu pentru salvarea socialismului său pe care numai el îl înţelege, va omorî milioane de oameni dacă va fi necesar. Din păcate, cam aşa se prevede în momentele actuale.
După acest lucru sigur, revolta în centru, era în toi, s-a dat foc la magazine, s-au strigat lozinci, era ca o sărbătoare naţională. Lumea mirosea că va fi libertate. Puştile şi mitralierele au răpăit până dimineaţa la patru. Sute, sute de răniţi, de morţi au fost duşi în spitalele înconjuratoare. Tramvaiele erau puse perpendicular pe străzi ca tancurile să nu mai treacă, dar armata, totuşi, a putut să înainteze. Spre patru, multă lume s-a retras, au fost foarte mulţi morţi, grămezi, morţi, era incredibil.
A doua zi dimineaţa oraşul era relativ liniştit. Peste tot erau tancuri, soldaţi, miliţie. Erau mii de oameni care erau înmărmuriţi, deceptionaţi de turnura pe care o luaseră revoluţia pasnică. Au sperat şi ei că poate vor reuşi să câştige un pic de libertate, tot pe căi paşnice cum au câştigat alte popoare ca Cehoslovacia, Bulgaria, care nu au trebuit să varse atâta sânge. Erau toate unităţile, poşta, toate unităţile socialiste închise. Cioburi erau pe stradă, trotuarele despicate de şenilele tancurilor, era nenorocire.
N.C. Munteanu: Era nenorocire. La ora când ascultaţi aceste cuvinte, Nicolae Ceauşescu, vorbeşte la Bucureşti încă nu ştim ce spune. Cineva trebuie tras la răspundere.
Şerban Orescu: Care e răspunderea regimului Ceauşescu pentru ceea ce se întamplă acum în România? În aceste ultime şi tragice zile regimul Ceauşescu şi-a dovedit caracterul său criminal. La Timişoara s-a tras în oameni neînarmati, care demonstrau paşnic. După ce au făcut din România ţara cea mai săracă de pe continent, Ceuşeştii au făcut acum şi locul celui mai mare masacru din perioada postbelică. Aşa cum au transmis agenţiile de presă şi martorii oculari, împortiva demonstranţilor paşnici regimul a folosit mitraliere, tancuri şi elicoptere.
Un imens aparat de Securitate - se poate constata acum - fusese pregătit din timp spre a lupta împotriva populaţiei la nevoie. Aceasta în timp ce poporul român cunoaşte lipsurile cele mai elementare. Nici Stalin nu şi-a permis să tragă ziua-n amiaza mare în populatie. Asta înţelege tiranul de la Bucureşti prin apărarea fermă a socialismului, prin dreptul fiecărui partid de a construi socialismul la el acasă aşa cum crede. Şi Honecker, se ştie astăzi, dăduse ordin să se tragă în demonstranţii de la Leipzig. Alţii l-au împiedicat să o facă.
Ceauşescu şi Honecker au felicitat, dealtfel, pe conducătorii chinezi pentru masacrul din Piaţa Tiananmen din Peking. Ceauşescu a vrut probabil să arată prietenilor săi de la Peking că nu este mai prejos. Crima premeditată împotriva umanităţii, astfel poate fi numită în limba jurişitilor, folosită după ultimul război mondial fapta guvernanţilor de la Bucureşti. Se ştie cum au fost pedepsiţi vinovaţii de crime împotriva umanităţii după cel de-al doilea război mondial.
Agenţia de presă autriacă, APA, arată că trupele au deschis focul fără avertisment. În acest context trebuie spus că potrivit agenţiilor de presă, cel puţin un ofiţer şi doi soldaţi care au refuzat să tragă, au fost executaţi. Iată acum şi crima comisă de demonstranţi de neiertat în ochii Ceauşiştilor. S-a strigat Jos Ceauşescu! Ne e foame! Vrem libertate! Au fost rupte portrete ale dictatorului, au fost arse operele lui.
Există însă mărturii că demonstranţii au cerut să stea de vorbă cu mai marii locali ai Partidului înainte de a devasta, după cum se pare, sediul partidului de la Timişoara. Dar nici actualul prim-secretar, Radu Bălan, nici precedesorul lui, ajuns între timp secretar al Comitetului Central, Ilie Matei, nu au avut curajul să stea de vorba cu poporul. S-a tras deci în mulţime, fără a se încerca calmarea spiritelor. Împrejurări care agravează răspunderile.
În acest timp şeful statului şi al Partidului declara la Teheran presei că situatia în ţară este „stabilă şi echilibrată”. Iar Radio Bucureşti relata ieri că Ceauşescu depusese o coroană la mormântul lui Khomeini, un alt tiran pătat cu sânge şi că vizitase o fabrică de covoare. Aceasta în timp ce la Timişoara se desfăşura cea mai mare tragedie al Europei postbelice. Cine se face vinovat şi care sunt răspunderile?
Cât priveşte vinovaţii, permiteţi-mi să citez părerea ministrului adjunct britanic de externe, William Weldgrave: Cei care lucrează în Securitatea românească, a spus el, trebuie să fie de acord că o zi a socotelilor va veni şi pentru ei, aşa cum s-a întamplat cu colegii lor din Germania de Est şi cu alţii. Bineînteles că de masacrul de la Timişoara se fac vinovaţi înainte de toate, Ceauşiştii. Dar nu numai ei.
Un atare masacru creează o răspundere colectivă, de care nu se vor putea degaja nici membrii Comitetului Executiv, nici membrii Comitetului Central. După cum masacrul de la Timişoara constituie o noua dovadă că Partidul Comunist Român este inapt să conducă ţara. Baia de sânge de la Timişoara, repetăm, cea mai cruntă represiune din Europa postbelică descalifică pentru totdeauna pe comuniştii români ca partid.
Întrebarea pe care şi-o pun mulţi la ora actuala este, desigur: Va mai putea Ceauşescu să se menţină la cârmă, după masacrul de la Timişoara? Cert este că Austria va duce cazul în faţa Consiliului de Securitate. Regimul de la Bucureşti va replica poate că aceasta reprezintă un amestec în treburile sale interne. Mai greu de închipuit sunt însă viitoarele contacte ale lui Ceauşescu, purtătorul acum şi al stigmatului Timişoarei cu ceilalti conducători din Estul Europei, adepţi ai reformelor.
Constienţi fiind de răspunderea nu numai politică şi penală asupra lor, după Timişoara, Ceauşeştii vor mânui poate frâiele puterii cu şi mai mare cruzime ca până acum. Închiderea graniţelor ţării, brutalitatile chiar faţă de cetăţeni străini, dovedesc că regimul nu-şi alege mijloacele. Dar şi românilor, pare-se, le-a ajuns cuţitul la os. Căci exista un factor de care Ceauşiştii abia acum învaţă să ţină seama: poporul român. După cum nu pot fi chiar trecute cu vederea ştirile că în aparatul superior de la Bucureşti ar fi izbucnit unele divergenţe. E ceea ce afirmă ziaristul Dagobert Lindlau, corespondentul televiziunii vest-germane pentru Europa de Est.
Nu putem trece întru-totul cu vederea că nici informaţiile despre deosebiri de vedere între comandanţii ale Armatei şi ale forţelor Ministerului de Interne, forte direct implicate în masacrul de la Timişoara. Cert este că pentru criza din ţară ajunsă la paroxism există o singură soluţie: plecarea Ceauşiştilor de la putere. E de crezut că odată declanşată, solidaritatea forţelor vii ale naţiunii, poporul va iesi învingător şi în România. Opinia publică internaţională, mai toate statele şi guvernele salută, după cum aţi putut afla, această soluţie politică plină de abnegaţie. Nu ne îndoim că voinţa poporului român va triumfa. Atunci va suna şi ceasul răspunderilor.
N.C. Munteanu: Foamei românilor de pâine şi de libertate, iresponsabilul şi de acum sângerosul regim a lui N. Ceauşescu îi răspunde cu sfidare şi cruzime.
Gelu Ionescu: Evenimentele tragice de la Timişoara, violenţa represiunii ajunsă până la vărsare de sânge, ştirile despre numărul mare al victimelor continuă să mobilizeze atenţia opiniei publice internaţionale şi să impresioneze lumea întreagă şi califică întru-totul şi definitiv politica dictaturii din România.
Este forma de maximă agresivitate a unei puteri întemeiate pe teroare, pe ignorarea realităţii ţării, pe dispreţul faţă de popor. De ani de zile această dictatură a nesocotit orice forma de protest sau orice forma de alternativă la o politică ce are ca rezultat dezastrul de azi. Ani de ani, greve sau proteste, începând cu greva minerilor din 1977, trecând prin demonstraţia studenţilor din Iaşi sau prin greva muncitorilor din Braşov din octombrie ‘87, au avut drept singura consecinţă înăbuşirea, represiunea, refuzul dialogului, refuzul de a îndeplini cele mai mici doleanţe ale masei.
Glasul dizidenţilor a fost înăbuşit. Regimul s-a izolat în cea mai reacţionară formă de guvernare şi a rămas surd la toate evenimentele şi răsturnările care au avut loc în absolut toate ţările comuniste din răsăritul Europii. Ba dimpotrivă. A criticat orice formă de liberalizare şi reformă, devenind ultimul reprezentant al unui sistem ce pare astăzi muribund. Ceauşescu şi oligarhia din juru-i s-a instituit prin forţă şi refuz ca singur proprietar al ţării, dispreţuind un neam întreg şi impunându-i un regim de viaţă care a atentat, cum nu o dată s-a spus, la integritatea forţei biologice şi morale ale poporului.
Cruzimea represiunii din aceste zile nu este decât continuarea acestei politici, gestul capital prin care dictatura se agaţă de o putere care e de mult îndreptată împotriva poporului, a intereselor ţării din toate punctele de vedere. De la înfometare şi frig ce domnesc în ţară de ani de zile până la trupele care au atacat pe demonstranţii de la Timişoara, e un drum scurt, radical şi fără întoarcere care a fost parcurs, escaladat în aceste zile. De la minciuna care a fost vărsată de decenii de-a rândul peste ţara noastră prin toate mijloacele de infomare şi până la sfidarea realităţii în momente de maximă criză, e acelaşi drum.
Ceauşescu, puterea a ordonat represiunea. Apoi ca gest maxim de sfidare, care nu a scăpat observatorilor internaţionali, care a fost observat chiar de ministrul de externe sovietic, Eduard Shevardnadze, Ceauşescu a plecat într-o vizită la Iran. De zile întregi la Timişoara se demonstrează, se trage, se arestează, sunt ucişi tineri, femei, copii, bărbaţi, liderul român depune coroana de flori la mormântul unuia dintre cei mai cruzi conducători de stat din epoca moderna, ayatollah-ul Khomeini.
Presa şi radioul român nu spun o vorbă despre marile agitaţii din ţară. Miniciuna crescută ca o plagă de ani de zile se lefăie încă pe trupul însângerat al ţării. Închiderea frontierelor în aceste ceasuri de criză este expresia ultimă şi paroxistică a unei izolări a ţării şi al poporului, practicată de ani de zile. Despre ea nu se pomeneşte o vorbă. Poporului român i se ascunde înca totul. Cum poate fi numită asta altceva ca sfidare? Dispreţ de neiertat din partea unei conduceri ce nu mai este responsabilă, ce încearcă cu acelaşi mijloace pe care se întemeiaza de ani de zile minciuna, represiune, înfricoşare, diminuare fizică şi morală a unui popor să facă faţă unei stări de criza fără precedent în istoria României postbelice.
În toate ţările vecine, în RDG, în Cehoslovacia, Bulgaria, în fata nemulţumirii masei, a zecilor de mii de demonstranţi, Puterea a cedat. Nu s-a recurs nici la cruzime, iar sfidarea a fost înfrântă. Represiunea sângeroasa are un singur precedent recent şi anume acela din Piaţa Tiananmen din China. A fost limpede că la Praga şi la Dresda, la Sofia şi Leipzig, recurgerea la forţă şi represiune a fost evitată. Acest semnal al evitării represiunii a fost, pe deoparte cerut expres de Moscova şi de noul curs al reformismului, iar pe de alta de un minim patriotism, de o minimă responsabilitate care a oprit mâna ucigaşă să tragă.
Regimul din România a nesocotit ambele imperative ale momentului istoric. Şi prin asta, el s-a înfăţişat în faţa lumii în cea din urmă formă a reacţionarismului său.
N.C. Munteanu: Primim la redacţie extraordinar de multe telefoane şi mesaje. Abia mai prididim pentru că nu suntem decât o mână de oameni iar nenorocirea din România e prea copleşitoare. Ascultaţi acum două dintre ele. Primul ne vine din partea domnului Radu Cîmpeanu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România cu sediul la Paris.
Radu Cîmpeanu: Represiunea sângeroasa de la Timişoara a zguduit conştiinta românilor din ţară şi din străinătate. Toţi se închină cu profund respect în faţa sacrificiului celor care au murit pentru libertatea şi demnitatea poporului român. Jertfa lor a intrat acum în istorie şi cu siguranta că ea nu va deveni inutilă.
Tragedia de la Timişoara a dezvăluit caracterul criminal al regimului de la Bucureşti şi prăpastia care desparte populaţia ţării de cei care deţin puterea. Morţii şi răniţii de la Timişoara, cei de la Braşov de acum doi ani ca şi de pe Valea Jiului de acum 12 ani acuză pe Ceauşescu de crimă împotriva poporului. Prezenţa lui la conducerea ţării este o provocare şi o ruşine pentru neamul românesc.
Singura cale de a ieşi din situaţia dramatică de astăzi este demisia lui imediată din toate funcţiile pe care le deţine pentru că nimănui nu-i este permis să creada că în România se poate proceda ca în China şi că sângele vărsat poate rămâne nepedepsit. De la cel care a ordonat masacrul de la Timişoara până la ultimul ucigas în uniforma militară care a tras în mulţime, nimeni nu va scăpa de dreapta judecată a poporului.
Cadrele Partidului Comunist ca şi cele din Armată trebuie să fie conştiente de răspunderea şi riscurile pe care şi le iau dacă vor continua să slujeasca tirania şi nu vor proceda fără întarziere la înlăturarea de la Putere al lui Ceauşescu şi al clicii din jurul lui. Să ia aminte de cele ce se petrec în ţările vecine pentru ca să înţeleagă care le este datoria. Lumea întreaga a condamnat represiunea de la Timişoara şi pe cel în numele căruia s-a făcut. Noi, românii din străinătate, nu vom înceta să cerem guvernelor occidentale izolarea politică şi diplomatică a lui Ceauşescu ca şi boicotarea a lui Ceauşescu şi al regimului său.
Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a mări presiunea internaţională asupra actualului guvern de la Bucureşti. Compatrioţii noştri din ţară să ştie nu numai că suntem cu sufletul cu ei, dar că nu vom precupeţi niciun efort ca să îi ajutam oricând şi oricum pentru a contribui împreună la eliberarea României de sub jugul unei tiranii fără precedent în istoria noastră.
N.C. Munteanu: Un alt mesaj ne vine din partea unui grup de scriitori germani, originari din România. Mesajul a apărut în Frankfurter Allgemaine Zeitung şi în Tages Zeitung. Ne va fi citit de Helmuth Frauendorfer:
Către Armată, către Miliţie, către Securitate! Voi trageţi în popor. De ce îi mai slujiţi acestui criminal şi familiei sale? Şi voi faceti parte din aceasta naţiune şi obligaţia voastră ar fi să apăraţi naţiunea şi nu pe un criminal. Să nu uitaţi asta! Priviţi ţările din jur! Lepădaţi-vă de criminali! Înca mai aveţi timp. Nu mai trageţi în popor! Gerhard Csejka, Helmut Frauendorfer, Klaus Hensel, Johann Lipetz, Herta Mueller, Werner Kremm, William Totok, Richard Wagner, Ernest Wichner, Berlinul Occidental 19 decembrie 1989.
N.C. Munteanu: Scriitorii germani, originari din România într-un dramatic apel către Armată, către Securitatea şi către Miliţia din România care trebuie să apere poporul român şi interesele poporului român, nu interesele şi familia Ceauşescu. Mă uit la ceas şi văd că mai am puţin timp.
Am să vă citesc câteva reacţii din ţările vecine şi din ţările prietene socialiste. Mai întâi, Comitetul de Coordonare al Studenţilor a dat publicităţii un apel care a fost citit de către un deputat în Adunarea Generală de la Praga. Citesc acest apel: „În lumina actualei situaţii din România, vă cerem, dragi compatrioţi, să vă exprimaţi solidaritatea în ajunul Crăciunului la orele 10 seara prin aprinderea de lumânări în ferestrele voastre. Acest gest simbolic va oglindi opiniile voastre şi simpatia pe care o manifestăm faţă de poporul român. În ceea ce priveşte noul guvern cehoslovac apelăm la cabinetul creat ca semn al reconcilierii naţionale să ia următoarele măsuri de politică externă: 1. Guvernul să deplângă violarea drepturilor omului în România şi să îşi facă cunoscută atitudinea în instituţiile internaţionale 2. Guvernul să treacă la revizuirea politicii sale de până acum faţă de România. 3. Guvernul cehoslovac să contramandeze toate acordurile sale bilaterale cu regimul de la Bucureşti. 4. Guvernul cehoslovac să rupă relaţiile diplomatice cu regimul de la Bucureşti.
Adunarea Federala a adoptat, deasemeni, următoarea declaraţie: Camera Poporului Camera Naţiunilor a Adunării Federale Cehoslovace au primit cu profundă indignare ştirile despre acţiunea brutală întreprinsă în ultimele zile şi care continuă să fie întreprinsă împotriva cetăţenilor din România, care fac uz de drepturile lor inalienabile de întrunire. Luând notă de consecinţele acestor acţiuni faţă de vieţi omeneşti. Cele două Camere cer cu insistenţă guvernului cehoslovac să tragă imediat concluziile de rigoare pe care să le expună la viitoarea întrunire a celor două Camere.” Acesta a fost apelul Comitetului de Coordonare Studenţesc de la Praga şi declaraţia Adunării Federale.
Aş vrea să vă aduc la cunoştiinţă în încheiere felul în care a reflectat Radio Moscova în limba română cele ce se întampla în România. Zice Radio Moscova: „de vineri, câteva oraşe ale României sunt cuprinse de tulburări. Mijloacele de informare din ţară păstrează tăcere în această privinţă. Despre evenimentele care au loc în nord-vestul României se poate judeca numai din declaraţiile puţinilor martori oculari străini sosiţi în Iugoslavia şi în Ungaria. Potrivit relătarilor lor, tulburările au început când reprezentantii organelor de Securitate l-au luat de acasă pe preotul bisericii reformate din Timişoara, László Tőkés.”
În continuare Radio Moscova afirmă că judecând după informaţiile martorilor oculari manifestaţiile din Timişoara, Arad, Oradea şi Braşov s-au transformat în actiuni de ordin politic. Potrivit relatărilor agenţiilor de presă, în România se menţine o atmosferă încordată. Ea a apărut în urma ciocnirii miliţiei şi soldaţilor cu demonstranţii din Timişoara. Agenţia iugoslavă Tanjug transmite că s-au înregistrat sute de morţi şi răniţi. România şi-a închis frontierele cu Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria şi Uniunea Sovietică. În continuare Radio Moscova a arătat că la punctele de trecere a frontierei s-a creeat o situaţie anormală.
Evenimentele din România au stârnit îngrijorări şi în alte ţări, zice Radio Moscova. La Berlin, participanţii la tratativele de la masa rotundă, reprezentând toate forţele politice din Germania de Răsărit, au cerut Guvernului român încetarea represiunilor. Sejmul Poloniei a protestat împotriva încălcării în România a drepturilor omului. Parlamentul maghiar a chemat Guvernul României să respecte angajamentele asumate de el în cadrul acordurilor internaţionale. În timpul vizitei sale la Bruxelles răspunzând la întrebările agentiei Reuters la cum apreciază evenimentele din România, ministrul de externe al Uniunii Sovietice, Shevarnadze. A spus că el dispune numai de informaţii prealabile. Nu pot spune dacă acolo au pierit într-adevăr oameni, însă îmi exprim regretul profund, a menţionat el.
Radio Moscova consemnează şi faptul că autorităţile bulgare încearca să normalizeze situaţia din punctul de frontieră rus Giurgiu, la graniţa cu România. Aceasta se face drept răspuns la măsurile autorităţilor românesti. Pentru alte amănunte vă invităm să ascultaţi programele noastre din această seara şi buletinele de ştiri din cursul serii şi din cursul noptii pentru că vom transmite şi în cursul noptii.
Transcriere: Anamaria Neag.
(Un document sonor din Arhiva RFE Hoover).
„Actualitatea românească” (Moderator: Neculai Constantin Munteanu; colaborează la program: Șerban Orescu, Gelu Ionescu).
In sumar: O înregistrare pe bandă a reprimării de către forțele de securitate a demonstrațiilor de la Timișoara; răspunderea regimului Ceaușescu față de reprimarea sîngeroasă a demonstrațiilor (Ș. Orescu); politica dictatorială din România (G. Ionescu); Mesaje de solidaritate cu demonstranții și apeluri către țară (Radu Cîmpeanu, președintele Asociației foștilor deținuți politici cu sediul la Paris; Helmut Frauendorfer în numele unui grup de scriitori români de origine germană etc.).
La microfon N. C. Munteanu. În timp ce spitalele din Timişoara gem la propriu şi la figurat, copleşite de numărul răniţilor şi mortilor pe care nimeni nu îi în stare să îi numere. Se vorbeste de sute şi din ce în ce mai des, de mii, în timp ce revolta oamenilor pare să se extindă şi în alte oraşe, Nicolae Ceauşescu s-a plimbat prin Iran, însoţit de o suită de nu mai puţin de 55 de persoane. 55 de slugi. A vizitat fabrici de covoare, şi a depus o coroană de flori la mormântul lui Khomeini, omul care a făcut Iranul să sângere şi a îndoliat şi a trimis la moarte sute de mii de iranieni. Ucenicul vrăjitor îşi omagia maestrul.
În timp ce toate lungimile de unda şi pe toate frecvenţele, la fiecare oră se vorbea de Timişoara şi de un masacru, condamnat în toată lumea şi de toată lumea, la Radio Bucureşti s-a vorbit, parcă în batjocură, de soarele socialismului, de gloriosul partid, de strălucitul bărbat, afirmându-se că în România: „Nicicând democraţia, în sensul cel mai autentic şi nobil al cuvântului, nu a ridicat atât de generos şi atât de atotcuprinzător masele, adevăratul făuritor al istoriei la dirijarea treburilor obştei şi ale propriilor destine.” La Timişoara s-a tras tocmai în masele care au ieşit în strada să ceară pâine şi libertate, făurind o istorie a lor, o istorie scăldată în sânge.
Ascultati, Timişoara, 17 decembrie 1989: material înregistrat de la Timişoara (Nu trageti, mai! Huoo…hoţilor! sunet de împuşcături)
Tancuri şi mitraliere pe străzi trag în mulţime. Timişoara, 17 decembrie 1989 (inregistrare) România, 1989, epoca Ceauşescu.
Ascultaţi acum o nouă mărturie a unui martor ocular, care a fost acolo şi a văzut când s-a tras în mulţime:
Martor ocular: Sunt un transfug român din Timişoara şi am avut “nenorocitul” noroc să iau parte la mişcările revoluţionare din ultimele zile din Timişoara. De fapt, totul a pornit de la un părinte, Tökes, care a avut curajul să ceară preşedintelui ţării că libertatea şi viata în România să fie mai bună. Ameninţat fiind să fie dus la un arest, populaţia s-a ridicat, la început cu sutele, mai apoi cu miile.
Un maximum a fost joi, 16 decembrie, când mii de oameni erau în Piaţa Maria şi în imprejurimi. Stând liniştiţi şi asteptând să vadă ce se mai întâmplă. Sâmbătă spre duminică au început să devină mai agresivi şi tovarăşul Moţ şi Bălan au încercat să îi linisteasca. Aceştia au fost huiduiţi şi dintr-un moment într-altul demonstraţia a devenit o demonstraţie revolutionară. Au început să scandeze Jos Ceauşescu! Suntem flămânzi! Haideţi cu noi! Ceauşescu, PCR, libertatea unde e? Populaţia a devenit agresivă, a început să spargă vitrinele, să ardă, să distrugă lucrurile, de fapt, care sunt în cantitate minimă în zilele acestea. Nenorocirea a durat până spre dimineaţă când s-au mai liniştit spiritele.
În dimineaţa de duminică, 17 decembrie, în schimb, au pornit din nou aşa-zisele lupte. Mii şi mii de oameni erau între Piaţa Maria, Catedrală, Operă, Hotelul Continental şi Consiliul Judeţean. Scandau lozinci, cereau de mâncare, cereau libertate, cereau, de fapt, ce aud în fiecare zi la radio şi care sunt, de fapt, minciuni gogonate. Au spart vitrinele librăriilor, au scos cărţile lui Ceauşescu şi le-au dat public foc. Au atacat Consiliul Judeţean, au luat portretul jos şi i-au dat foc. O maşină de pompieri venită în ajutor, de fapt, trimisă să împrăştie demonstranţii, a fost răsturnată în câteva minute.
Deci acest lucru era duminică de la 12. Lumea a devenit şi mai îndârjită, demonstraţia a luat dimensiuni incredibile pentru noi, românii. Era ceva minunat! Românii se apărau, românii îşi cereau drepturile intr-un mod organizat. De la două, din păcate, a apărut armata. Aceasta a încercat să oprească diferite căi de acces spre centru. Dinspre Piaţa Koto, dinspre Fabrica, dinspre cartierele studenţesti. La început a fost ca o joacă de copii, când soldatii se retrăgeau, demonstranţii înainteau, era ceva care nu prevestea ce se va întâmpla. Pe la unu au început să vină tancuri ce curgeau spre centru şi am impresia, spre Consiliul Judeţean. Şi-au făcut uşor loc printre populaţie, fără să rănească pe nimeni.
Pe la două-trei a început agresivitatea armatei. Au început cu amfibii să intre în populaţie, să atace oamenii cu baioneta şi cu patul puştii.Tancuri au trecut peste maşini, le-au sfărâmat, au trecut peste cel puţin 4 maşini, după câte am auzit, am văzut femei strivite, femei bătrâne care n-au putut să fugă, strivite de tancuri şi de amfibii. Luaseră totul o turnură dramatică, dar lupta devenise deja îndârjită, foarte îndârjită. Peste tot, de la ora patru, se auzeau împuşcături, pocnete ce nu puteau să fie altceva decat împuşcături, deoarece lângă Spitalul Judeţean curgeau Salvări şi maşini claxonând, cărând morţi şi răniţi. Câţi or fi fost, nu se va putea ştii poate niciodată.
Seara la 8, mă aflam într-o coloană de demonstranţi care a fost oprită de armată. Coloana care era condusă de un purtător al steagului românesc, se scandau lozinici, se cerea libertate, se cerea mâncare, se striga Haideţi cu noi! Era o atmosferă revoluţionară ca din cărţile noastre de istorie. Armata a oprit coloana, a cerut să se retragă, deoarece dacă nu se vor retrage vor trebui să tragă. Nimeni nu a crezut. S-a strigat: Cum să se tragă în popor? Armata este doar pentru duşman! Femeile strigau că bărbaţii lor sunt în armată şi nu îşi închipuie ca bărbaţii lor vor împuşca femeile. Erau copii de 14, de 13, de 12 ani acolo. Nimeni nu a crezut, era o linişte plină de optimism. S-a mai spus o dată, că din pacate, exista ordinul de a trage.
Totusi lumea nu s-a dat inapoi, miile de oameni nici nu se putea da inapoi, vroiau să inainteze spre centru. Dintr-o secundă în alta a început să răpăiască mitralierele şi puştile. În câteva secunde am văzut în faţa mea cel puţin 30-40 de răniţi şi morţi. Răniţi gravi deoarece nu s-au mai ridicat. A fost un moment de stupefacţie. Lumea a încercat să se retragă, numai miile din spate înainteau şi strigau lozinci asa că coloana, spre mirarea noastră, a fost lăsată să treacă, trecând spre centru cu miile. Răniţii au fost căraţi apoi cu maşini particulare câte trei-patru în portbagaj, în băncile din spate, căraţi la Spitalul Judeţean. Lumea spunea că şi cei răniţi, chiar dacă vor supravietui, sunt oameni morţi, deoarece Ceauşescu pentru salvarea socialismului său pe care numai el îl înţelege, va omorî milioane de oameni dacă va fi necesar. Din păcate, cam aşa se prevede în momentele actuale.
După acest lucru sigur, revolta în centru, era în toi, s-a dat foc la magazine, s-au strigat lozinci, era ca o sărbătoare naţională. Lumea mirosea că va fi libertate. Puştile şi mitralierele au răpăit până dimineaţa la patru. Sute, sute de răniţi, de morţi au fost duşi în spitalele înconjuratoare. Tramvaiele erau puse perpendicular pe străzi ca tancurile să nu mai treacă, dar armata, totuşi, a putut să înainteze. Spre patru, multă lume s-a retras, au fost foarte mulţi morţi, grămezi, morţi, era incredibil.
A doua zi dimineaţa oraşul era relativ liniştit. Peste tot erau tancuri, soldaţi, miliţie. Erau mii de oameni care erau înmărmuriţi, deceptionaţi de turnura pe care o luaseră revoluţia pasnică. Au sperat şi ei că poate vor reuşi să câştige un pic de libertate, tot pe căi paşnice cum au câştigat alte popoare ca Cehoslovacia, Bulgaria, care nu au trebuit să varse atâta sânge. Erau toate unităţile, poşta, toate unităţile socialiste închise. Cioburi erau pe stradă, trotuarele despicate de şenilele tancurilor, era nenorocire.
N.C. Munteanu: Era nenorocire. La ora când ascultaţi aceste cuvinte, Nicolae Ceauşescu, vorbeşte la Bucureşti încă nu ştim ce spune. Cineva trebuie tras la răspundere.
Şerban Orescu: Care e răspunderea regimului Ceauşescu pentru ceea ce se întamplă acum în România? În aceste ultime şi tragice zile regimul Ceauşescu şi-a dovedit caracterul său criminal. La Timişoara s-a tras în oameni neînarmati, care demonstrau paşnic. După ce au făcut din România ţara cea mai săracă de pe continent, Ceuşeştii au făcut acum şi locul celui mai mare masacru din perioada postbelică. Aşa cum au transmis agenţiile de presă şi martorii oculari, împortiva demonstranţilor paşnici regimul a folosit mitraliere, tancuri şi elicoptere.
Un imens aparat de Securitate - se poate constata acum - fusese pregătit din timp spre a lupta împotriva populaţiei la nevoie. Aceasta în timp ce poporul român cunoaşte lipsurile cele mai elementare. Nici Stalin nu şi-a permis să tragă ziua-n amiaza mare în populatie. Asta înţelege tiranul de la Bucureşti prin apărarea fermă a socialismului, prin dreptul fiecărui partid de a construi socialismul la el acasă aşa cum crede. Şi Honecker, se ştie astăzi, dăduse ordin să se tragă în demonstranţii de la Leipzig. Alţii l-au împiedicat să o facă.
Ceauşescu şi Honecker au felicitat, dealtfel, pe conducătorii chinezi pentru masacrul din Piaţa Tiananmen din Peking. Ceauşescu a vrut probabil să arată prietenilor săi de la Peking că nu este mai prejos. Crima premeditată împotriva umanităţii, astfel poate fi numită în limba jurişitilor, folosită după ultimul război mondial fapta guvernanţilor de la Bucureşti. Se ştie cum au fost pedepsiţi vinovaţii de crime împotriva umanităţii după cel de-al doilea război mondial.
Agenţia de presă autriacă, APA, arată că trupele au deschis focul fără avertisment. În acest context trebuie spus că potrivit agenţiilor de presă, cel puţin un ofiţer şi doi soldaţi care au refuzat să tragă, au fost executaţi. Iată acum şi crima comisă de demonstranţi de neiertat în ochii Ceauşiştilor. S-a strigat Jos Ceauşescu! Ne e foame! Vrem libertate! Au fost rupte portrete ale dictatorului, au fost arse operele lui.
Există însă mărturii că demonstranţii au cerut să stea de vorbă cu mai marii locali ai Partidului înainte de a devasta, după cum se pare, sediul partidului de la Timişoara. Dar nici actualul prim-secretar, Radu Bălan, nici precedesorul lui, ajuns între timp secretar al Comitetului Central, Ilie Matei, nu au avut curajul să stea de vorba cu poporul. S-a tras deci în mulţime, fără a se încerca calmarea spiritelor. Împrejurări care agravează răspunderile.
În acest timp şeful statului şi al Partidului declara la Teheran presei că situatia în ţară este „stabilă şi echilibrată”. Iar Radio Bucureşti relata ieri că Ceauşescu depusese o coroană la mormântul lui Khomeini, un alt tiran pătat cu sânge şi că vizitase o fabrică de covoare. Aceasta în timp ce la Timişoara se desfăşura cea mai mare tragedie al Europei postbelice. Cine se face vinovat şi care sunt răspunderile?
Cât priveşte vinovaţii, permiteţi-mi să citez părerea ministrului adjunct britanic de externe, William Weldgrave: Cei care lucrează în Securitatea românească, a spus el, trebuie să fie de acord că o zi a socotelilor va veni şi pentru ei, aşa cum s-a întamplat cu colegii lor din Germania de Est şi cu alţii. Bineînteles că de masacrul de la Timişoara se fac vinovaţi înainte de toate, Ceauşiştii. Dar nu numai ei.
Un atare masacru creează o răspundere colectivă, de care nu se vor putea degaja nici membrii Comitetului Executiv, nici membrii Comitetului Central. După cum masacrul de la Timişoara constituie o noua dovadă că Partidul Comunist Român este inapt să conducă ţara. Baia de sânge de la Timişoara, repetăm, cea mai cruntă represiune din Europa postbelică descalifică pentru totdeauna pe comuniştii români ca partid.
Întrebarea pe care şi-o pun mulţi la ora actuala este, desigur: Va mai putea Ceauşescu să se menţină la cârmă, după masacrul de la Timişoara? Cert este că Austria va duce cazul în faţa Consiliului de Securitate. Regimul de la Bucureşti va replica poate că aceasta reprezintă un amestec în treburile sale interne. Mai greu de închipuit sunt însă viitoarele contacte ale lui Ceauşescu, purtătorul acum şi al stigmatului Timişoarei cu ceilalti conducători din Estul Europei, adepţi ai reformelor.
Constienţi fiind de răspunderea nu numai politică şi penală asupra lor, după Timişoara, Ceauşeştii vor mânui poate frâiele puterii cu şi mai mare cruzime ca până acum. Închiderea graniţelor ţării, brutalitatile chiar faţă de cetăţeni străini, dovedesc că regimul nu-şi alege mijloacele. Dar şi românilor, pare-se, le-a ajuns cuţitul la os. Căci exista un factor de care Ceauşiştii abia acum învaţă să ţină seama: poporul român. După cum nu pot fi chiar trecute cu vederea ştirile că în aparatul superior de la Bucureşti ar fi izbucnit unele divergenţe. E ceea ce afirmă ziaristul Dagobert Lindlau, corespondentul televiziunii vest-germane pentru Europa de Est.
Nu putem trece întru-totul cu vederea că nici informaţiile despre deosebiri de vedere între comandanţii ale Armatei şi ale forţelor Ministerului de Interne, forte direct implicate în masacrul de la Timişoara. Cert este că pentru criza din ţară ajunsă la paroxism există o singură soluţie: plecarea Ceauşiştilor de la putere. E de crezut că odată declanşată, solidaritatea forţelor vii ale naţiunii, poporul va iesi învingător şi în România. Opinia publică internaţională, mai toate statele şi guvernele salută, după cum aţi putut afla, această soluţie politică plină de abnegaţie. Nu ne îndoim că voinţa poporului român va triumfa. Atunci va suna şi ceasul răspunderilor.
N.C. Munteanu: Foamei românilor de pâine şi de libertate, iresponsabilul şi de acum sângerosul regim a lui N. Ceauşescu îi răspunde cu sfidare şi cruzime.
Gelu Ionescu: Evenimentele tragice de la Timişoara, violenţa represiunii ajunsă până la vărsare de sânge, ştirile despre numărul mare al victimelor continuă să mobilizeze atenţia opiniei publice internaţionale şi să impresioneze lumea întreagă şi califică întru-totul şi definitiv politica dictaturii din România.
Este forma de maximă agresivitate a unei puteri întemeiate pe teroare, pe ignorarea realităţii ţării, pe dispreţul faţă de popor. De ani de zile această dictatură a nesocotit orice forma de protest sau orice forma de alternativă la o politică ce are ca rezultat dezastrul de azi. Ani de ani, greve sau proteste, începând cu greva minerilor din 1977, trecând prin demonstraţia studenţilor din Iaşi sau prin greva muncitorilor din Braşov din octombrie ‘87, au avut drept singura consecinţă înăbuşirea, represiunea, refuzul dialogului, refuzul de a îndeplini cele mai mici doleanţe ale masei.
Glasul dizidenţilor a fost înăbuşit. Regimul s-a izolat în cea mai reacţionară formă de guvernare şi a rămas surd la toate evenimentele şi răsturnările care au avut loc în absolut toate ţările comuniste din răsăritul Europii. Ba dimpotrivă. A criticat orice formă de liberalizare şi reformă, devenind ultimul reprezentant al unui sistem ce pare astăzi muribund. Ceauşescu şi oligarhia din juru-i s-a instituit prin forţă şi refuz ca singur proprietar al ţării, dispreţuind un neam întreg şi impunându-i un regim de viaţă care a atentat, cum nu o dată s-a spus, la integritatea forţei biologice şi morale ale poporului.
Cruzimea represiunii din aceste zile nu este decât continuarea acestei politici, gestul capital prin care dictatura se agaţă de o putere care e de mult îndreptată împotriva poporului, a intereselor ţării din toate punctele de vedere. De la înfometare şi frig ce domnesc în ţară de ani de zile până la trupele care au atacat pe demonstranţii de la Timişoara, e un drum scurt, radical şi fără întoarcere care a fost parcurs, escaladat în aceste zile. De la minciuna care a fost vărsată de decenii de-a rândul peste ţara noastră prin toate mijloacele de infomare şi până la sfidarea realităţii în momente de maximă criză, e acelaşi drum.
Ceauşescu, puterea a ordonat represiunea. Apoi ca gest maxim de sfidare, care nu a scăpat observatorilor internaţionali, care a fost observat chiar de ministrul de externe sovietic, Eduard Shevardnadze, Ceauşescu a plecat într-o vizită la Iran. De zile întregi la Timişoara se demonstrează, se trage, se arestează, sunt ucişi tineri, femei, copii, bărbaţi, liderul român depune coroana de flori la mormântul unuia dintre cei mai cruzi conducători de stat din epoca moderna, ayatollah-ul Khomeini.
Presa şi radioul român nu spun o vorbă despre marile agitaţii din ţară. Miniciuna crescută ca o plagă de ani de zile se lefăie încă pe trupul însângerat al ţării. Închiderea frontierelor în aceste ceasuri de criză este expresia ultimă şi paroxistică a unei izolări a ţării şi al poporului, practicată de ani de zile. Despre ea nu se pomeneşte o vorbă. Poporului român i se ascunde înca totul. Cum poate fi numită asta altceva ca sfidare? Dispreţ de neiertat din partea unei conduceri ce nu mai este responsabilă, ce încearcă cu acelaşi mijloace pe care se întemeiaza de ani de zile minciuna, represiune, înfricoşare, diminuare fizică şi morală a unui popor să facă faţă unei stări de criza fără precedent în istoria României postbelice.
În toate ţările vecine, în RDG, în Cehoslovacia, Bulgaria, în fata nemulţumirii masei, a zecilor de mii de demonstranţi, Puterea a cedat. Nu s-a recurs nici la cruzime, iar sfidarea a fost înfrântă. Represiunea sângeroasa are un singur precedent recent şi anume acela din Piaţa Tiananmen din China. A fost limpede că la Praga şi la Dresda, la Sofia şi Leipzig, recurgerea la forţă şi represiune a fost evitată. Acest semnal al evitării represiunii a fost, pe deoparte cerut expres de Moscova şi de noul curs al reformismului, iar pe de alta de un minim patriotism, de o minimă responsabilitate care a oprit mâna ucigaşă să tragă.
Regimul din România a nesocotit ambele imperative ale momentului istoric. Şi prin asta, el s-a înfăţişat în faţa lumii în cea din urmă formă a reacţionarismului său.
N.C. Munteanu: Primim la redacţie extraordinar de multe telefoane şi mesaje. Abia mai prididim pentru că nu suntem decât o mână de oameni iar nenorocirea din România e prea copleşitoare. Ascultaţi acum două dintre ele. Primul ne vine din partea domnului Radu Cîmpeanu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România cu sediul la Paris.
Radu Cîmpeanu: Represiunea sângeroasa de la Timişoara a zguduit conştiinta românilor din ţară şi din străinătate. Toţi se închină cu profund respect în faţa sacrificiului celor care au murit pentru libertatea şi demnitatea poporului român. Jertfa lor a intrat acum în istorie şi cu siguranta că ea nu va deveni inutilă.
Tragedia de la Timişoara a dezvăluit caracterul criminal al regimului de la Bucureşti şi prăpastia care desparte populaţia ţării de cei care deţin puterea. Morţii şi răniţii de la Timişoara, cei de la Braşov de acum doi ani ca şi de pe Valea Jiului de acum 12 ani acuză pe Ceauşescu de crimă împotriva poporului. Prezenţa lui la conducerea ţării este o provocare şi o ruşine pentru neamul românesc.
Singura cale de a ieşi din situaţia dramatică de astăzi este demisia lui imediată din toate funcţiile pe care le deţine pentru că nimănui nu-i este permis să creada că în România se poate proceda ca în China şi că sângele vărsat poate rămâne nepedepsit. De la cel care a ordonat masacrul de la Timişoara până la ultimul ucigas în uniforma militară care a tras în mulţime, nimeni nu va scăpa de dreapta judecată a poporului.
Cadrele Partidului Comunist ca şi cele din Armată trebuie să fie conştiente de răspunderea şi riscurile pe care şi le iau dacă vor continua să slujeasca tirania şi nu vor proceda fără întarziere la înlăturarea de la Putere al lui Ceauşescu şi al clicii din jurul lui. Să ia aminte de cele ce se petrec în ţările vecine pentru ca să înţeleagă care le este datoria. Lumea întreaga a condamnat represiunea de la Timişoara şi pe cel în numele căruia s-a făcut. Noi, românii din străinătate, nu vom înceta să cerem guvernelor occidentale izolarea politică şi diplomatică a lui Ceauşescu ca şi boicotarea a lui Ceauşescu şi al regimului său.
Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a mări presiunea internaţională asupra actualului guvern de la Bucureşti. Compatrioţii noştri din ţară să ştie nu numai că suntem cu sufletul cu ei, dar că nu vom precupeţi niciun efort ca să îi ajutam oricând şi oricum pentru a contribui împreună la eliberarea României de sub jugul unei tiranii fără precedent în istoria noastră.
N.C. Munteanu: Un alt mesaj ne vine din partea unui grup de scriitori germani, originari din România. Mesajul a apărut în Frankfurter Allgemaine Zeitung şi în Tages Zeitung. Ne va fi citit de Helmuth Frauendorfer:
Către Armată, către Miliţie, către Securitate! Voi trageţi în popor. De ce îi mai slujiţi acestui criminal şi familiei sale? Şi voi faceti parte din aceasta naţiune şi obligaţia voastră ar fi să apăraţi naţiunea şi nu pe un criminal. Să nu uitaţi asta! Priviţi ţările din jur! Lepădaţi-vă de criminali! Înca mai aveţi timp. Nu mai trageţi în popor! Gerhard Csejka, Helmut Frauendorfer, Klaus Hensel, Johann Lipetz, Herta Mueller, Werner Kremm, William Totok, Richard Wagner, Ernest Wichner, Berlinul Occidental 19 decembrie 1989.
N.C. Munteanu: Scriitorii germani, originari din România într-un dramatic apel către Armată, către Securitatea şi către Miliţia din România care trebuie să apere poporul român şi interesele poporului român, nu interesele şi familia Ceauşescu. Mă uit la ceas şi văd că mai am puţin timp.
Am să vă citesc câteva reacţii din ţările vecine şi din ţările prietene socialiste. Mai întâi, Comitetul de Coordonare al Studenţilor a dat publicităţii un apel care a fost citit de către un deputat în Adunarea Generală de la Praga. Citesc acest apel: „În lumina actualei situaţii din România, vă cerem, dragi compatrioţi, să vă exprimaţi solidaritatea în ajunul Crăciunului la orele 10 seara prin aprinderea de lumânări în ferestrele voastre. Acest gest simbolic va oglindi opiniile voastre şi simpatia pe care o manifestăm faţă de poporul român. În ceea ce priveşte noul guvern cehoslovac apelăm la cabinetul creat ca semn al reconcilierii naţionale să ia următoarele măsuri de politică externă: 1. Guvernul să deplângă violarea drepturilor omului în România şi să îşi facă cunoscută atitudinea în instituţiile internaţionale 2. Guvernul să treacă la revizuirea politicii sale de până acum faţă de România. 3. Guvernul cehoslovac să contramandeze toate acordurile sale bilaterale cu regimul de la Bucureşti. 4. Guvernul cehoslovac să rupă relaţiile diplomatice cu regimul de la Bucureşti.
Adunarea Federala a adoptat, deasemeni, următoarea declaraţie: Camera Poporului Camera Naţiunilor a Adunării Federale Cehoslovace au primit cu profundă indignare ştirile despre acţiunea brutală întreprinsă în ultimele zile şi care continuă să fie întreprinsă împotriva cetăţenilor din România, care fac uz de drepturile lor inalienabile de întrunire. Luând notă de consecinţele acestor acţiuni faţă de vieţi omeneşti. Cele două Camere cer cu insistenţă guvernului cehoslovac să tragă imediat concluziile de rigoare pe care să le expună la viitoarea întrunire a celor două Camere.” Acesta a fost apelul Comitetului de Coordonare Studenţesc de la Praga şi declaraţia Adunării Federale.
Aş vrea să vă aduc la cunoştiinţă în încheiere felul în care a reflectat Radio Moscova în limba română cele ce se întampla în România. Zice Radio Moscova: „de vineri, câteva oraşe ale României sunt cuprinse de tulburări. Mijloacele de informare din ţară păstrează tăcere în această privinţă. Despre evenimentele care au loc în nord-vestul României se poate judeca numai din declaraţiile puţinilor martori oculari străini sosiţi în Iugoslavia şi în Ungaria. Potrivit relătarilor lor, tulburările au început când reprezentantii organelor de Securitate l-au luat de acasă pe preotul bisericii reformate din Timişoara, László Tőkés.”
În continuare Radio Moscova afirmă că judecând după informaţiile martorilor oculari manifestaţiile din Timişoara, Arad, Oradea şi Braşov s-au transformat în actiuni de ordin politic. Potrivit relatărilor agenţiilor de presă, în România se menţine o atmosferă încordată. Ea a apărut în urma ciocnirii miliţiei şi soldaţilor cu demonstranţii din Timişoara. Agenţia iugoslavă Tanjug transmite că s-au înregistrat sute de morţi şi răniţi. România şi-a închis frontierele cu Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria şi Uniunea Sovietică. În continuare Radio Moscova a arătat că la punctele de trecere a frontierei s-a creeat o situaţie anormală.
Evenimentele din România au stârnit îngrijorări şi în alte ţări, zice Radio Moscova. La Berlin, participanţii la tratativele de la masa rotundă, reprezentând toate forţele politice din Germania de Răsărit, au cerut Guvernului român încetarea represiunilor. Sejmul Poloniei a protestat împotriva încălcării în România a drepturilor omului. Parlamentul maghiar a chemat Guvernul României să respecte angajamentele asumate de el în cadrul acordurilor internaţionale. În timpul vizitei sale la Bruxelles răspunzând la întrebările agentiei Reuters la cum apreciază evenimentele din România, ministrul de externe al Uniunii Sovietice, Shevarnadze. A spus că el dispune numai de informaţii prealabile. Nu pot spune dacă acolo au pierit într-adevăr oameni, însă îmi exprim regretul profund, a menţionat el.
Radio Moscova consemnează şi faptul că autorităţile bulgare încearca să normalizeze situaţia din punctul de frontieră rus Giurgiu, la graniţa cu România. Aceasta se face drept răspuns la măsurile autorităţilor românesti. Pentru alte amănunte vă invităm să ascultaţi programele noastre din această seara şi buletinele de ştiri din cursul serii şi din cursul noptii pentru că vom transmite şi în cursul noptii.
Transcriere: Anamaria Neag.
(Un document sonor din Arhiva RFE Hoover).
