Linkuri accesibilitate

O decizie nepopulară dar necesară


Dorin Chirtoacă
Dorin Chirtoacă

Interviu cu primarul Dorin Chirtoacă despre majorarea tarifelor la apă și transport public la Chișinău

De la 1 octombrie locuitorii Chişinăului vor achita cu patru lei mai mult pentru un metru cub de apă şi cu un leu mai mult pentru o călătorie în transportul public. Decizia a fost aprobată de consilierii municipali săptămîna trecută şi a trezit reacţii diverse în societate. Unii sunt mai înţelegători, dar cei mai mulţi nemulţumiţi de noile majorări. Cît de necesare au fost şi cum îi va ajuta primăria pe cei ce nu-şi vor permite să plătească pentru aceste utilităţi – îl vom ruga să ne răspundă pe primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, vicepreşedinte la Partidul Liberal.

Azi urma să-l avem ca invitat şi pe directorul regiei apă-canal de la Bălţi, Victor Corcodel care însă în ultimul moment ne-a spus că nu poate fi prezent la discuţie. Noi vom preciza doar că la Bălţi locuitorii plătesc 10 lei pentru apă şi canalizare, iar agenţii economici 27. Tariful a fost majorat cu un aproape 2 ani în urmă, iar domnul Corcodel afirma că acum e nevoie de o nouă mărire a tarifului şi şi-a exprimat speranţa că administraţia comunistă din capitala nordului va accepta noile majorări.

Vom discuta acum, deci, cu primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă
.

Elena Cioina: Domnule primar, cît anume vor plăti pentru apă locuitorii capitalei şi agenţii economici şi cît va costa călătoria cu transportul public?

Dorin Chirtoacă: Pentru apă tariful este de 9 lei şi 19 bani pentru persoanele fizice şi 22 sau 24 de lei dacă nu mă greşesc pentru agenţii economici, iar în transport va fi 2 lei de persoană în troleibuze şi 3 lei în autobuze. La microbuze nu se schimbă preţul, practic ajungem la preţurile concurenţiale, preţurile corecte la aceste servicii.

Radu Benea: Domnule Chirtoacă, dar cum veţi raspunde transportatorilor privati din capitala, care spun ca si ei suporta pierderi, ca si calatoria cu microbuzul demult trebuia majorata in pret? Pentru ca exista deja asemenea nemultumiri.

Dorin Chirtoacă: Sîntem în contact cu domniile lor. Dînşii au activat cu acest tarif şi atunci cînd era 15 lei litrul de motorină şi s-au descurcat şi atunci şi după aceea preţul a coborît sub 8 lei litrul de motorină. Acum este ceva mai mult, dar sub 15 cît a fost la un moment dat. În cazul în care se va ajunge la prezentarea unor cheltuieli care să arate pierderi la transportatorii privaţi, se pot opera modificări la taxele care le plătesc dînşii la bugetul local şi în felul acesta să fie echilibrate lucrurile, dar noi măriri nu sînt prevăzute în perioada următoare. De fapt nu vorbim despre măriri, ci despre alinierea costurilor, preţurilor la aceste servicii, la costurile reale, încît să ştim că atîta e costul serviciului şi atîta trebuie să plătim. Aşa e în oricare economie a lumii. Pentru cei care nu pot plăti, care nu au venituri suplimentare, în mod normal Guvernul ar trebui să ofere compensaţii. Aceasta a fost obligaţia Guvernului de la bun început. Nu a făcut acest lucru, noi ne-am asumat obligaţia să oferim aceste compensaţii, aşa cum am făcut-o la căldură în sezonul de încălzire, în sezonul precedent.

Elena Cioina: Domnule Chirtoacă, dar despre alinierea costurilor, aşa cum spuneţi dvs se vorbeşte de foarte mult timp. De ce nu s-a făcut treptat şi nu credeţi că acum e un dezavantaj pentru autorităţile locale?

Dorin Chirtoacă: Da, nu este o decizie populară, înţeleg. Însă decizia asta ar fi trebuit să fie luată acum 5 sau 6 ani şi în fiecare an să aibă loc o creştere proporţională cu creşterea preţurilor la celelalte utilităţi, la curentul electric, la combustibili şi aşa mai departe. Ar fi trebuit să crească anual cu 10 la sută şi am fi ajuns poate la aceeaşi cifră şi nu cu un impact atît de vizibil dintr-o dată. Însă dacă nu s-a făcut atunci, să răspundă cei care nu au făcut-o, acum sîntem în situaţia în care dacă nu o facem intrăm în situaţii critice. De exemplu Apă-Canal de jumătate de an este permanent deconectată de la curentul electric. Nu ştiu dacă e bine să avem apă cu program. Cîteva ore dimineaţa, cîteva ore seara, pentru că ăsta ar fi fost pasul următor dacă nu se făcea modificarea de tarif şi în plus s-ar fi uzat şi mai tare infrastructura care este la pămînt, nemaivorbind de staţia de epurare care este în halul în care îl cunoaştem deja de 40 de ani.

Radu Benea: Domnule Chirtoacă, dar şi Termocomul a exprimat opinii în acest sens spunînd că majorarea tarifului la apă ar putea să ducă la scumpirea gigakaloriei la încălzire.

Dorin Chirtoacă: Imediat ajungem şi la Termocom, dar vreau să mai adaug că în republică, înafara Chişinăului, preţul aşa cum aţi spus şi dvs e deja cu un leu mai mare şi nu de ieri, ci de doi ani e mai mare decît preţul de la Chişinău. La Străşeni care e lîngă Chişinău este 17.

Elena Cioina: Domnule primar, scuzati-mă că vă întrerup, dar la Bălţi, de exemplu, apa e cumpărată tocmai de la Soroca, deci distanţa apeductului e oarecum mai mare.

Dorin Chirtoacă: Dar mergem pe malul Nistrului la Rezina şi o să vedeţi care sunt preţurile, sau la Drochia, dar chiar şi la Soroca preţurile sunt mai mari decît în Chişinău, ori la Cahul care e pe malul Prutului. Deci, indiferent de asta Chişinău a avut şi are în continuare cel mai mic preţ la apă şi acum după alinierea preţului la nivelul de cost sau majorare, cum doriţi, e mai mic decît în oricare altă localitate a republicii. Plus la aceasta, în ceea ce priveşte transportul am introdus compensaţii pentru cei ce nu pot plăti. Şi aici iarăşi facem comparaţie cu restul republicii. De exemplu pensionarii din afara municipiuluji Chişinău, toţi achită transportul. Nu are nimeni nici o gratuitate şi achită mult mai scump. Un pensionar ce vine de la Briceni la Chişinău achgită sute de lei dus-întors şi cînd ajunge aici e obligat să plătească transportul spre deosebire de pensionarii din alte oraşe şi am introdus compensaţii cum am făcut şi la căldură. Deci noi mergem pe principiu să nu subvenţionăm ca în perioada sovietică întreprinderi mamut, să dăm cîte 10-15 milioane de lei pe lună, 150 de milioane pe an şi în felul acest să nu putem avea investiţii, ci să stabilim preţuri corecte, iar păturilor sărace să dăm comensaţii şi treptat această prerogativă să fie preluată de Guvern pentru că îi aparţin conform şi acum noi evaluăm impactul în ansamblu al acestei probleme şi vom comunica opiniei publice printr-o conferinţă de presă, prin alte acţiuni modul în care primăria caută să echilibreze lucrurile ca urmare a deciziilor luate.

Elena Cioina: Va fi majorat şi tariful la căldură?

Dorin Chirtoacă: În ceea ce priveşte Termocomul – noi am spus deja, tariful la gaz a scăzut faţă de anul trecut. Acum este 180 de dolari mia de metri cubi. Da, de 1 ianuarie va fi 250, dar nu va fi 340 cum a fost iarna trecută. Respectiv am arătat că în sezonul trecut 540 gigacaloria era un preţ suficient pentru Termocom, CET-1, CET-2 ca să-şi acopere cheltuielile, cu alte cuvinte, cu atît mai mult în acest sezon de încălzire acest preţ trebuie să fie unul suficient pentru Termocom, CET-1,CET-2, Moldova-Gaz. Aşteptăm să primim de la Termocom calculele lor în ceea ce priveşte tariful, dar poziţia noastră rămîne aceeaşi – preţula la căldură nu poate să crească.






XS
SM
MD
LG