În ultimele zile, a revenit în actualitate tematica identitară. Premierul Vlad Filat a declarat răspicat în faţa Comisiei de Politică Externă a Parlamentului European că va vorbi în limba română. A fost un gest de demnitate pe care nici un conducător al Republicii Moldova din aceşti 18 de ani nu l-a asumat. Dimpotrivă, comuniştii s-au străduit din răsputeri să promoveze pe plan extern aşa-zisa limbă moldovenească, numai pentru a se delimita de România, provocând stupoarea şi sarcasmul europenilor.
La Chişinău, acum câteva zile, doi fruntaşi PCRM, Grigore Petrenco (un „tânăr şi îndoctrinat” exponent al comuniştilor din fosta delegaţie a Moldovei la APCE), şi alături de el, Victor Stepaniuc, vechiul ideolog, au recunoscut public că limba moldovenească şi cea română sunt în realitate aceeaşi limbă. Aceste declaraţii pun încă o dată în lumină speculaţiile grosiere pe seama identităţii, speculaţii politice care au blocat accesul acestui popor spre cultură şi civilizaţie. Ce sunt basarabenii: calmuci, turci, azerbaidjeni sau kazahi? Orice minoritate din Moldova îşi poate spune liber pe nume: ruşii – ruşi, ucrainenii – ucraineni, găgăuzii - găgăuzi, bulgarii-bulgari ş.a.m.d., numai naţiunii majoritare i se refuză să-şi afirme etnonimul de român: basarabenii au rămas prizonierii unui regionalism, transformat de comisarii lui Stalin în „nume” de popor.
Toate guvernările anterioare au manipulat chestiunea identitară. Snegur a băgat Moldova în CSI, fără a se sinchisi de interesele noastre naţionale. Lucinschi a pus limba română între paranteze, iar Voronin şi-a transformat propria românofobie congenitală în politică de stat, ridicând la Prut un nou Zid al Berlinului, cu vize pentru cetăţenii români pe post de miradoare. Consilieri de taină ai fostului preşedinte, de felul lui Mark Tkaciuk, nu catadicsesc să vorbească limba română şi nu fac eforturi barem să-şi ascundă dispreţul şi indiferenţa faţă de valorile naţionale. Fostul ministru al reintegrării cu Transnistria, Vasile Şova a ocupat bine mersi acest post fără să cunoască limba de stat. Victor Stepaniuc, care trăieşte mai nou „revelaţia” de a fi românofon, ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru aberaţia numită „Dicţionarul moldovenesc-românesc” al lui Vasile Stati, ca şi pentru întreaga sa activitate de coordonator al politicilor comuniste din domeniul culturii şi educaţiei.
Din păcate, disensiuni pe teme identitare apar şi în sânul noii puteri, democratice. Marian Lupu, candidatul coaliţiei la postul de preşedinte, respinge ideea revenirii la Istoria Românilor, pe care o susţine Guvernul. Mă întreb dacă această opinie este împărtăşită şi de alţi membri PD, mai ales de cei veniţi din zona fostului Partid Social-Liberal sau din rândurile societăţii civile?
Problema identitară ar trebui scoasă o dată pentru totdeauna din sfera politicului şi transferată Academiei de Ştiinţe şi Uniunii Scriitorilor – adică forurilor şi asociaţiilor profesionale chemate să se pronunţe asupra acestor chestiuni. La fel, doar istoricii pot emite un verdict întemeiat asupra disciplinei istoriei studiate în şcoală. Legiferarea limbii române şi a Istoriei Românilor nu va „muta” Moldova de pe hartă. Moldova nu pleacă nicăieri. Tot aici rămâne, cu moştenirea ei comunistă dezastruoasă şi cu sărăcia endemică a maselor. Misiunea noii guvernări nu este să reaprindă dezbaterile identitare, ci să facă din acest stat un loc în care să poţi trăi omeneşte. Un stat pentru cetăţeni, nu pentru uzul celor care manevrează, conjunctural, manetele puterii şi sentimentele oamenilor.
La Chişinău, acum câteva zile, doi fruntaşi PCRM, Grigore Petrenco (un „tânăr şi îndoctrinat” exponent al comuniştilor din fosta delegaţie a Moldovei la APCE), şi alături de el, Victor Stepaniuc, vechiul ideolog, au recunoscut public că limba moldovenească şi cea română sunt în realitate aceeaşi limbă. Aceste declaraţii pun încă o dată în lumină speculaţiile grosiere pe seama identităţii, speculaţii politice care au blocat accesul acestui popor spre cultură şi civilizaţie. Ce sunt basarabenii: calmuci, turci, azerbaidjeni sau kazahi? Orice minoritate din Moldova îşi poate spune liber pe nume: ruşii – ruşi, ucrainenii – ucraineni, găgăuzii - găgăuzi, bulgarii-bulgari ş.a.m.d., numai naţiunii majoritare i se refuză să-şi afirme etnonimul de român: basarabenii au rămas prizonierii unui regionalism, transformat de comisarii lui Stalin în „nume” de popor.
Toate guvernările anterioare au manipulat chestiunea identitară. Snegur a băgat Moldova în CSI, fără a se sinchisi de interesele noastre naţionale. Lucinschi a pus limba română între paranteze, iar Voronin şi-a transformat propria românofobie congenitală în politică de stat, ridicând la Prut un nou Zid al Berlinului, cu vize pentru cetăţenii români pe post de miradoare. Consilieri de taină ai fostului preşedinte, de felul lui Mark Tkaciuk, nu catadicsesc să vorbească limba română şi nu fac eforturi barem să-şi ascundă dispreţul şi indiferenţa faţă de valorile naţionale. Fostul ministru al reintegrării cu Transnistria, Vasile Şova a ocupat bine mersi acest post fără să cunoască limba de stat. Victor Stepaniuc, care trăieşte mai nou „revelaţia” de a fi românofon, ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru aberaţia numită „Dicţionarul moldovenesc-românesc” al lui Vasile Stati, ca şi pentru întreaga sa activitate de coordonator al politicilor comuniste din domeniul culturii şi educaţiei.
Din păcate, disensiuni pe teme identitare apar şi în sânul noii puteri, democratice. Marian Lupu, candidatul coaliţiei la postul de preşedinte, respinge ideea revenirii la Istoria Românilor, pe care o susţine Guvernul. Mă întreb dacă această opinie este împărtăşită şi de alţi membri PD, mai ales de cei veniţi din zona fostului Partid Social-Liberal sau din rândurile societăţii civile?
Problema identitară ar trebui scoasă o dată pentru totdeauna din sfera politicului şi transferată Academiei de Ştiinţe şi Uniunii Scriitorilor – adică forurilor şi asociaţiilor profesionale chemate să se pronunţe asupra acestor chestiuni. La fel, doar istoricii pot emite un verdict întemeiat asupra disciplinei istoriei studiate în şcoală. Legiferarea limbii române şi a Istoriei Românilor nu va „muta” Moldova de pe hartă. Moldova nu pleacă nicăieri. Tot aici rămâne, cu moştenirea ei comunistă dezastruoasă şi cu sărăcia endemică a maselor. Misiunea noii guvernări nu este să reaprindă dezbaterile identitare, ci să facă din acest stat un loc în care să poţi trăi omeneşte. Un stat pentru cetăţeni, nu pentru uzul celor care manevrează, conjunctural, manetele puterii şi sentimentele oamenilor.
