La Chişinău începe astăzi summitul şefilor de stat din Comunitatea Statelor Independente. În legătură cu această reuniune, forţele de ordine au luat măsuri sporite de securitate. Şoferii vor trebui să ocolească, timp de două zile, cît se va desfăşura reuniunea, bulevardul Ştefan cel Mare şi Dacia, strada Bucureşti şi Viaduc-ul. Şi la aeroport au fost impuse restricţii – sunt mai puţine locuri de parcare, pasagerii vor fi direcţionaţi spre alte ieşiri decît cele centrale şi a fost intensificat controlul şi monitorizarea din partea serviciului de securitate al Aeroportului. Pe unde se va putea circula astăzi şi în ce măsură restricţiile vor afecta deplasarea prin oraş, vom încerca să aflăm de la vice-ministrul în exerciţiu la Interne, Valentin Zubic.
Elena Cioina: Domnule Zubic, poliţiştii sunt deja dislocaţi pe arterele principale ale oraşului?
Valentin Zubic: Desigur că încă nu sunt dislocaţi pentru că e încă prea devreme. Amplasarea forţelor de ordine, cred că o să fie începută în jurul orei 10.00 de dimineaţă pe arterele principale, teritoriul adiacent unde va avea loc nemijlocit summit-ul.
Elena Cioina: Câţi poliţişti vor asigura astăzi ordinea în oraş şi câţi vor avea grijă de delegaţiile ce vor veni?
Valentin Zubic: Eu cred că o să fie un număr suficient de poliţişti sau limita necesară pentru a menţine atât securitatea circulaţiei rutiere, cât şi securitatea participanţilor la acest summit.
Elena Cioina: Sunt dislocaţi, aşa cum aţi spus, pe străzile pe care vor trece cortegiile sau şi în zonele din apropiere?
Valentin Zubic: Da, desigur vor fi dislocaţi în primul rând pe itinerariul de deplasare a delegaţiilor. Practic sunt acele artere principale, pe care le-aţi numit dumneavoastră. Poate aş adăuga suplimentar străzile „Bănulescu Bodoni”, „Eminescu”. Însă va fi şi un număr suficient de colaboratori, inclusiv colaboratori operativi, care vor asigura securitatea la locul de cazare a şefilor delegaţiilor şi nemijlocit la Palatul Republicii, unde va avea loc propriu-zis summit-ul.
Vitalie Enache: Domnule ministru adjunct, am vrea să vă întrebăm cum caracterizaţi măsurile de securitate luate de autorităţi în cazul unor astfel de vizite? Presa a scris în repetate rânduri că acestea ar fi uneori exagerate. Dumneavoastră ce credeţi?
Valentin Zubic: Nu aş apune că sunt exagerate. Sunt nişte norme internaţionale la care şi Moldova practic a aderat, sunt cerinţe de securitate în deosebi când asemenea măsuri se petrec la nivel de preşedinţi de state, fie din cadrul CSI, fie din cadrul statelor europene. Asemenea măsuri de securitate au fost întreprinse şi anterior, la summit-ul ţărilor din Europa centrală sau şefilor de state şi de guverne ai CSI.
Elena Cioina: Domnule Zubic, dar de obicei se întâmplă că circulaţia într-adevăr este mai complicată în asemenea zile. Nu se poate face cumva, pentru că de fiecare dată spuneţi că se va circula uşor pe străzile din apropiere, dar e aceeaşi situaţie?
Vitalie Enache: Poate există soluţii pentru a nu îngreuna deplasarea locuitorilor capitalei?
Valentin Zubic: Noi n-am afirmat, în orice caz, din câte eu cunosc, de summit-ul acesta că se va circula uşor, inclusiv şi pe traseele adiacente. Din contra, noi am spus că vor fi create careva incomodităţi. Şi noi ne-am cerut scuze de la locuitori, de la oaspeţii capitalei. Totodată am afirmat că vom face tot posibilul ca aceste incomodităţi să fie minime. Paralel ne-am adresat către locuitori, îndeosebi către conducătorii auto de a evita în aceste două zile trecerea pe străzile adiacente, cele care au fost numite de noi şi cred că vom fi înţeleşi şi de locuitorii capitalei şi de oaspeţi.
Elena Cioina: În cazul în care nu se va putea circula pe Ştefan cel Mare, pe Dacia, Bucureşti, viaduct, Bănulescu-Bodoni, pe unde se va putea circula?
Valentin Zubic: Nu se va putea circula pe aceste străzi continuu pe o perioadă anumită de timp. Anume pe acea perioadă cât vor sosi şi vor pleca delegaţiile respective.
Elena Cioina: Între orele care, şi care?
Valentin Zubic: De exemplu, pe acelaşi bulevard Dacia, va fi problematic de circulat între orele 13.00 şi 15.00 şi seara de la ora 17.00 până la 19.30.
Elena Cioina: Iar pe Ştefan cel Mare?
Valentin Zubic: Analogic pentru că delegaţiile se vor deplasa pe acelaşi itinerariu.
Elena Cioina: Am înţeles. Domnule Zubic, vă mulţumim. Vă reamintim că am discutat cu Valentin Zubic, vice-ministru în exerciţiu al afacerilor interne, pe seama măsurilor de securitate, pe care le-a luat ministerul pentru desfăşurarea summit-ului şefilor de stat din CSI.