Legile prezentate de guvernul lui Emil Boc drept lingouri de aur ale gândirii reformiste turnate în miezul de foc al crizei economice au reuşit să întărâte sindicatele şi opoziţia politică. Săptămâna a început cu o grevă care a cuprins, mai mult sau mai puţin, întregul sector public, aducând probabil economii serioase la buget, dar coborând totodată indicatorul încrederii în politicile guvernamentale la profunzimi nemaivăzute de multă vreme, şi s-a încheiat simbolic în aula parlamentară cu lectura moţiunii de cenzură depuse de partidul naţional liberal.
Chiar dacă intitulată pompos, grevă generală, ceea ce s-a întâmplat luni a fost mai degrabă un moment de tihnă şi odihnă pentru o clasă muncitoare care nu găseşte drumul spre paradisul promis de liderii ei. De aceea greva a avut un aer improvizat şi, dincolo de statisticile triumfale, nu a însemnat nici pe departe îngheţarea lucrului sau suspendarea bursei. Economia a mers înainte fără să se resimtă dând parcă dreptate celor care cer restructurarea severă a sectorului bugetar.
Ceva a reuşit, totuşi, să clintească şi să restructureze greva de la începutul săptămânii: şi anume discursul premierului Boc. Acesta a părut îngrijorat de perspectiva unei greve generale pe termen nelimitat care ne-ar putea aduce în sapă de lemn, deşi unii cred că deciziile guvernului au toate şansele să facă acest lucru. În ciuda aparenţei că părţile implicate în conflict îşi ţin mănuşile la vedere şi luptă regulementar, gherila electorală a continuat în culise, oamenii premierului lansând ideea că protestele sunt manipulate politic şi că protestul social este doar masca sub care se ascund adversarii preşedintelui Băsescu. Acesta este susţinut acum pe faţă de Partidul democrat liberal, după ce şi-a lansat candidatura din mijlocul unei pioase adunări la Sânnicolaul Mare, într-o copilărească ecranizare a povestirii Ion Roată şi Unirea. Oricum aceste insinuări având, la o privire mai atentă, un grad destul de ridicat de probabilitate, au reuşit să-i întărâte şi mai mult pe liderii sindicali care joacă pe inocenţii în scenariul răsuflat al grevelor spontane.
Citirea moţiunii de cenzură nu s-a făcut fără ca democraţia să nu umble cu capul spart prin sala parlamentului. Decizia depunerii moţiunii a fost vehement contestată pentru că preşedintele Senatului, Mircea Geoană, ar fi votat de două ori şi că semnatarii unei moţiuni de cenzură nu pot depune alta pe parcursul aceleiaşi sesiuni parlamentare. Vocile care susţin aceste argumente nu au fost suficient de sonore astfel că moţiunea a fost citită în faţa unei săli aproape goale fără ecou şi ascultată de un premier parcă plictisit şi iritat de antologia de poncife a unei moţiuni care l-ar putea, cel puţin teoretic, alunga de la Palatul Victoria.
Ironia sorţii face ca această moţiune, reluarea a alteia eşuate acum două săptămâni, să fi fost concepută în linii mari înainte ca Partidul social democrat să fi părăsit guvernarea şi, cu toate că semnată şi de colegi de partid ai lui Mircea Geoană, să fie şi o critică implicită a comportamentului PSD pe vremea când era partener cu PDL. Textul a fost pieptănat de înţepăturile la adresa miniştrilor PSD, cu toate acestea domnul Geoană, altminteri plin de cochetări electorale, ar trebui să fie preocupat de tonul general al documentului care, deşi nu-l numeşte, îl arată cu degetul la fiecare pagină. Oricum, de-ar fi ca maşinăria de vot să funcţioneze, guvernul Boc ar putea fi înlăturat de la Palatul Victoria săptămâna viitoare. Şi ca în cazul unei crime aproape perfecte ne putem întreba cine ar beneficia de o ţară fără guvern înaintea alegerilor prezidenţiale?
Chiar dacă intitulată pompos, grevă generală, ceea ce s-a întâmplat luni a fost mai degrabă un moment de tihnă şi odihnă pentru o clasă muncitoare care nu găseşte drumul spre paradisul promis de liderii ei. De aceea greva a avut un aer improvizat şi, dincolo de statisticile triumfale, nu a însemnat nici pe departe îngheţarea lucrului sau suspendarea bursei. Economia a mers înainte fără să se resimtă dând parcă dreptate celor care cer restructurarea severă a sectorului bugetar.
Ceva a reuşit, totuşi, să clintească şi să restructureze greva de la începutul săptămânii: şi anume discursul premierului Boc. Acesta a părut îngrijorat de perspectiva unei greve generale pe termen nelimitat care ne-ar putea aduce în sapă de lemn, deşi unii cred că deciziile guvernului au toate şansele să facă acest lucru. În ciuda aparenţei că părţile implicate în conflict îşi ţin mănuşile la vedere şi luptă regulementar, gherila electorală a continuat în culise, oamenii premierului lansând ideea că protestele sunt manipulate politic şi că protestul social este doar masca sub care se ascund adversarii preşedintelui Băsescu. Acesta este susţinut acum pe faţă de Partidul democrat liberal, după ce şi-a lansat candidatura din mijlocul unei pioase adunări la Sânnicolaul Mare, într-o copilărească ecranizare a povestirii Ion Roată şi Unirea. Oricum aceste insinuări având, la o privire mai atentă, un grad destul de ridicat de probabilitate, au reuşit să-i întărâte şi mai mult pe liderii sindicali care joacă pe inocenţii în scenariul răsuflat al grevelor spontane.
Citirea moţiunii de cenzură nu s-a făcut fără ca democraţia să nu umble cu capul spart prin sala parlamentului. Decizia depunerii moţiunii a fost vehement contestată pentru că preşedintele Senatului, Mircea Geoană, ar fi votat de două ori şi că semnatarii unei moţiuni de cenzură nu pot depune alta pe parcursul aceleiaşi sesiuni parlamentare. Vocile care susţin aceste argumente nu au fost suficient de sonore astfel că moţiunea a fost citită în faţa unei săli aproape goale fără ecou şi ascultată de un premier parcă plictisit şi iritat de antologia de poncife a unei moţiuni care l-ar putea, cel puţin teoretic, alunga de la Palatul Victoria.
Ironia sorţii face ca această moţiune, reluarea a alteia eşuate acum două săptămâni, să fi fost concepută în linii mari înainte ca Partidul social democrat să fi părăsit guvernarea şi, cu toate că semnată şi de colegi de partid ai lui Mircea Geoană, să fie şi o critică implicită a comportamentului PSD pe vremea când era partener cu PDL. Textul a fost pieptănat de înţepăturile la adresa miniştrilor PSD, cu toate acestea domnul Geoană, altminteri plin de cochetări electorale, ar trebui să fie preocupat de tonul general al documentului care, deşi nu-l numeşte, îl arată cu degetul la fiecare pagină. Oricum, de-ar fi ca maşinăria de vot să funcţioneze, guvernul Boc ar putea fi înlăturat de la Palatul Victoria săptămâna viitoare. Şi ca în cazul unei crime aproape perfecte ne putem întreba cine ar beneficia de o ţară fără guvern înaintea alegerilor prezidenţiale?
