Creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc azi Acoperământul Maicii Domnului. La Chişinău sărbătoarea are o importanţă dublă, fiind vorba de Hramul oraşului. Tradiţional, dis-de-dimineaţă autorităţile au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, iar la Catedrala „Naşterea Domnului” a fost oficiată o slujbă. De această dată însă autorităţile locale şi cele centrale nu s-au împărţit pe grupuri, ci au venit împreună.
Pentru ca hramul unei localitati inseamna intai de toate cinstirea sfintilor care o ocrotesc, sărbătoarea a început în faţa Catedralei, „Naşterea Domnului”. Aici s-au adunat sute de enoriasi, care au fost salutati de functionari de la primarie. Dorin Chirtoacă, primarul capitalei, împreună cu Mitropolitul Moldovei, Vladimir le-au urat chişinăuenilor sănătate şi succes, iar orchestra "Creator Iurie Bors" împreună cu un grup de copii dansatori a dat startul programului festiv.
Primarul împreună cu Mitropolitul Moldovei au împărţit iconiţe cu chipul Maicii Domnului, provocind astfel o imbulzeala din care abia de au reusit sa iasa. "De ce se îmbulzesc oamenii atît de tare? Primarul împarte iconiţe. De ce nu le luaţi de la biserică? Pentru că sînt cu binecuvîntare. Bună ziua, cine v-a dat iconiţa? Domnul primar Chirtoacă. Da de ce aţi luat-o de la el? Că n-am ajuns pînă la Domnul Vladimir":
La doar cîţiva metri, în faţa Catedralei, se întindea un rînd lung de enoriaşi: "Stăm la icoana Maicii Domnului pentru că ne ajută la sănătate, ne fereşte de toate bolile, de toate scîrbele şi nevoile".
În declaraţia făcută apoi presei, primarul capitalei i-a îndemnat pe oameni să se ajute reciproc şi să se implice şi la rezolvarea problemelor ţării: "Să nu ne întrebăm de fiecare dată ce a făcut statul pentru noi, ci să ne întrebăm ce am făcut noi pentru stat, pentru municipiu, să venim în ajutorul aproapelui notru, să construim în fiecare zi şi cu siguranţă vom avea succese şi vom avea victorie".
De altă parte, dinspre bulevardul Ştefan cel Mare, ca de obicei, comercianţii şi-au plasat tarabele, terasele şi-şi aşteptau clienţii. Fiecare şi-a lăudat marfa cît a putut de bine: "Pregătim frigărui. Am aşteptat să se termine slujba şi după asta ne-am pornit la treabă. Pot să va dau să gustaţi. Aşa carne nu găsiţi nicăieri. Avem cele mai gustoase frigărui din lume, cele mai gustoase plăcite moldovenşti şi cel mai gustos vin. Şi la noi lucrează cele mai atrăgătoare şi cele mai bune vînzătoare. Pentru asta au trecut cursuri speciale".
Copii au avut şi ei parte de distracţie. Fotografii au organizat o galerie a personajelor din desenele animate, printre acestea Shrek şi Fiona.
Mai multi oameni cu care am stat de vorba au remarcat faptul ca Hramul Chişinăului din acest an este ceva mai modest decît în anii precedenţi. Motivul e de la sine inteles – criza. Banii pentru organizare au fost adunaţi în mare parte de la oamenii de afaceri, a spus primarul Dorin Chirtoacă, fără să precizeze cît s-a cheltuit din bugetul municipal.
Hramul Chisinaului e sarbatorit din anul 2002, pe 14 octombrie, de sărbătoarea “Acoperământul Maicii domnului”. În perioada sovietică, mai exact din 1987 şi pînă în 2001, sărbătoarea avea denumirea oficiala Ziua Oraşului.