Se ştie că o presă viguroasă, care veghează asupra spaţiului public, reuşeşte să corecteze multe erori, excese şi distorsiuni politice. Pentru Moldova acest fenomen a devenit o realitate abia în raporturile mass-media cu Alianţa pentru Integrare Europeană. Astfel, semnalele ziariştilor au reuşit, de pildă, să prevină – cel puţin parţial – ispita nepotismului, de care este vizitată noua putere. Interacţiunea între presă şi clasa politică denotă semne certe de maturizare, de evoluţie benefică a societăţii basarabene. Spre deosebire de guvernarea anterioară, obtuză şi abuzivă în relaţia cu mass-media, partidele din coaliţia liberal-democrată se arată sensibile faţă de avertismentele şi criticile presei, întrucât nu uită că presa independentă a avut un rol covârşitor în debarcarea fostului regim. În plus, e o circumspecţie motivată pragmatic: urmează, probabil, dificila alegere a şefului statului, proces în care „desenul” simpatiilor populare, intermediat de presă, va conta enorm.
Un alt fenomen interesant în contextul a ceea ce discutăm o reprezintă proliferarea noilor medii: blogurile, portalurile de ştiri, site-urile care transmit live şedinţele parlamentului şi ale guvernului, talk-show-urile, în cursul cărora spectatorii de pe net pot adresa întrebări invitaţilor, fără nici o cenzură. Hendrik Hertzberg, reputatul comentator politic de la The New Yorker, spunea într-un interviu acordat Europei Libere şi reluat în revista Contrafort, că azi, graţie Internetului, orice cetăţean devine jurnalist, îşi devine propriul formator de opinie. Spaţiul public tinde să se transfere în zona virtualului, cu efecte nu mai puţin vizibile asupra conştiinţei oamenilor. Intrarea politicienilor de la Chişinău pe site-urile de socializare – face-book, twitter şi altele – reprezintă o dovadă că deciziile şi atitudinile politice, în democraţia moldoveană, tind să ia în calcul într-o măsură tot mai mare reacţiile cetăţenilor.
Focalizarea atenţiei presei asupra scenei politice scoate în evidenţă erorile şi incongruenţele guvernanţilor în aceeaşi măsură în care îi îndeamnă să se producă, să vorbească, să se dea în spectacol, după o lungă perioadă de muţenie impusă de regimul Voronin. Asta s-a observat şi cu ocazia summit-ului CSI de la Chişinău. Apar în mod inevitabil teme incendiare, de genul denumirii limbii oficiale, a istoriei predate în şcoli, aderării la NATO ş.a., care trezesc discuţii în contradictoriu şi relevă anumite diferenţe de opinii în sânul coaliţiei liberal-democrate. De aceea cred că ar fi necesară o mai mare sobrietate a discursului public şi o mai strictă coordonare internă, poate chiar instituirea, măcar provizorie, a unei funcţii de purtător de cuvânt al Alianţei pentru Integrare Europeană.
Relaţia cu cetăţenii poate fi gestionată eficient doar prin transformarea televiziunii publice într-o oglindă obiectivă şi echidistantă. Or, în acest moment există un contrast izbitor între dorinţa de comunicare a noii puteri şi opacitatea instituţiei din dealul Schinoasei. Acest lucru l-a mărturisit, indirect, moderatorul unui talk show de la TVM, în prezenţa noului premier. Vlad Filat, spunea respectivul jurnalist, s-a dovedit a fi abia al doilea şef de guvern de la Chişinău care a acceptat să participe la o emisiune în direct, la televiziunea publică, după 20 de ani de la ultima apariţie de acest fel a unui premier moldovean – Mircea Druc, la acea dată. A venit fără a-şi condiţiona în vreun fel prezenţa şi fără a stabili în prealabil lista întrebărilor aşa-zis spontane din partea publicului din studio. Atunci când acest comportament deschis şi onest al oamenilor politici faţă de solicitările presei va fi unul de uzură, vom putea spune că Moldova a devenit un stat democratic.
Un alt fenomen interesant în contextul a ceea ce discutăm o reprezintă proliferarea noilor medii: blogurile, portalurile de ştiri, site-urile care transmit live şedinţele parlamentului şi ale guvernului, talk-show-urile, în cursul cărora spectatorii de pe net pot adresa întrebări invitaţilor, fără nici o cenzură. Hendrik Hertzberg, reputatul comentator politic de la The New Yorker, spunea într-un interviu acordat Europei Libere şi reluat în revista Contrafort, că azi, graţie Internetului, orice cetăţean devine jurnalist, îşi devine propriul formator de opinie. Spaţiul public tinde să se transfere în zona virtualului, cu efecte nu mai puţin vizibile asupra conştiinţei oamenilor. Intrarea politicienilor de la Chişinău pe site-urile de socializare – face-book, twitter şi altele – reprezintă o dovadă că deciziile şi atitudinile politice, în democraţia moldoveană, tind să ia în calcul într-o măsură tot mai mare reacţiile cetăţenilor.
Focalizarea atenţiei presei asupra scenei politice scoate în evidenţă erorile şi incongruenţele guvernanţilor în aceeaşi măsură în care îi îndeamnă să se producă, să vorbească, să se dea în spectacol, după o lungă perioadă de muţenie impusă de regimul Voronin. Asta s-a observat şi cu ocazia summit-ului CSI de la Chişinău. Apar în mod inevitabil teme incendiare, de genul denumirii limbii oficiale, a istoriei predate în şcoli, aderării la NATO ş.a., care trezesc discuţii în contradictoriu şi relevă anumite diferenţe de opinii în sânul coaliţiei liberal-democrate. De aceea cred că ar fi necesară o mai mare sobrietate a discursului public şi o mai strictă coordonare internă, poate chiar instituirea, măcar provizorie, a unei funcţii de purtător de cuvânt al Alianţei pentru Integrare Europeană.
Relaţia cu cetăţenii poate fi gestionată eficient doar prin transformarea televiziunii publice într-o oglindă obiectivă şi echidistantă. Or, în acest moment există un contrast izbitor între dorinţa de comunicare a noii puteri şi opacitatea instituţiei din dealul Schinoasei. Acest lucru l-a mărturisit, indirect, moderatorul unui talk show de la TVM, în prezenţa noului premier. Vlad Filat, spunea respectivul jurnalist, s-a dovedit a fi abia al doilea şef de guvern de la Chişinău care a acceptat să participe la o emisiune în direct, la televiziunea publică, după 20 de ani de la ultima apariţie de acest fel a unui premier moldovean – Mircea Druc, la acea dată. A venit fără a-şi condiţiona în vreun fel prezenţa şi fără a stabili în prealabil lista întrebărilor aşa-zis spontane din partea publicului din studio. Atunci când acest comportament deschis şi onest al oamenilor politici faţă de solicitările presei va fi unul de uzură, vom putea spune că Moldova a devenit un stat democratic.
