Linkuri accesibilitate

Negocieri guvern-donatori internaționali


Melanie Merlott (BM), Valeriu Lazăr, ministrul economiei și Veaceslav Negruță, ministrul de finanțe
Melanie Merlott (BM), Valeriu Lazăr, ministrul economiei și Veaceslav Negruță, ministrul de finanțe

Trei teme de discuții și un singur plan guvernamental de redresare economică.

Guvernul a început ieri negocierile cu principalii donatori externi care ar putea oferi ajutor financiar Republicii Moldova. Autorităţile au anunţat, cu această ocazie, care sunt direcţiile prioritare în baza cărora Moldova urmează să primească ajutorul de la finanţatorii externi. Corespondentul Europei Libere, Paul Hodorogea a participat ieri la conferinţa de presă ţinută de premierul Vlad Filat împreună cu donatorii externi şi are detalii.

Negocierile se vor desfasura toată săptămâna la o vinărie din codrii Orheiului, loc ales de reprezentanţii organizaţiilor donatoare, care cred că astfel oficialii moldoveni se vor concentra mai bine la agenda problemelor propuse.

Discuţiile au ca bază 3 direcţii importante. Prima ţine de stabilizarea finanţelor publice. Asta ar insemna găsirea unui compromis intre ajustarea cheltuieillor bugetare şi compensarea acestor cheltuieli. A doua direcţie se axează pe reluarea creşterii economice. Valeriu Lazăr, ministrul economiei a declarat presei că la anul viitor Moldova ar putea înregistra o creştere economică de cel mult 3-4%, dar asta după ce vor fi liberalizate activităţile economice. Cea de-a treia direcţie ţine de asigurarea unei protectii sociale corecte si eficiente.

Vicepremierul, Valeriu Lazăr, ministru al Economiei: „Noi intelegem foarte bine că succesul reformelor pe care si le propun guvernul depinde de suportul din partea societatii. De aceea, cred ca societatea noastră are dreptul la o protectie socială in plina criză. Sarcina este simpla la prima vedere: să gasim compromisul acestor 3 obiective. Am impresia ca ne-a reusit.”

Reprezentanţii Guvernului au prezentat în linii generale direcţiile prioritare în baza cărora ar urma să se echilibreze mersul economiei moldoveneşti, urmînd ca la începutul săptămînii viitoare să prezinte şi să semneze planul de măsuri anticriză ce ar ajuta la relansarea economiei.

Tot, la începutul săptămânii viitoare Guvernul intenţioneză să semneze un acord cu Fondul Monetar Internaţional în baza căruia va cere donatorului extern 12 miliarde de lei pentru depăşirea crizei şi relansarea economiei în următorii doi ani.
Previous Next

XS
SM
MD
LG