Linkuri accesibilitate

Turneul vice-președintelui american Biden în Europa Centrală


Vicepreședintele Joe Biden
Vicepreședintele Joe Biden

Prima escală în Polonia, următoarele la București și Praga

Consilierul pe probleme de securitate naţionala Tony Blinken a dat aseara mai multe detalii despre turneul european al vicepreşedintelui american Joe Biden, raspunzind şi mai multor întrebari legate de acest turneu. Brifingul a fost pus la dipozitia presei de catre serviciul vicepreşedintelui american si a for difuzat de ambasada Statelor Unite la Bucuresti.

Vizita incepe în aceasta noapte, cind vicepreşedintele american ajunge in Polonia. Sunt prevăzute convorbiri cu premierul Donald Tusk, cu preşedintele Lech Kaczynski şi cu reprezentanti ai societăţii civile poloneze. Vor fi făcute declaraţii pentru presă si după întrevederea cu premierul şi după cea cu preşedintele de la Varşovia.

Următoarea escală, miercuri noaptea, va fi Bucuresti. In cursul zilei de joi, vicepreşedintele american se va intilni cu preşedintele Romaniei, Traian Băsescu și cu premierul Emil Boc. Joe Biden va tine un discurs pe teme de politica externă americana la Universitatea din Bucuresti. Tema discursului este legata de relaţiile dintre Washington si Europa Centrală. Vicepreşedintele american va avea intrevederi si cu liderii opozitiei, social democratul Mircea Geoana şi liberalul Crin Antonescu.

Vineri, vicepreşedintele american se va afla la Praga. Ca si la Bucureşti si la Varsovia, sunt planificate intrevederi cu preşedintele Vaclav Klaus si cu premierul Jan Fischer şi cu mai multi lideri ai opozitiei.

Consilierul pe probleme de securitate naţională, Tony Blinken a spus că turneul are o anumită încărcătură simbolică, fiind întreprins într-un moment aniversar – 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Vicepreşedintele american va încerca sa se axeze, în discursurile sale nu atît pe trecut, cit pe succesul perioadei de tranzitie, in care, cele trei ţări central europene împreună cu aliatii lor occidentali, au reusit sa depăşească momentele tranzitiei şi sa devina atit membre ale Aliantei Nord Atlantice cit si ale Uniunii Europene, ceea ce înseamnă ca au devenit democraţii consolidate. Toate cele 3 ţări au parteneriate strategice solide cu Statele Unite, contribuie la operaţiunile din Afganistan şi au trimis trupe în misiunile din Irak şi din Balcani.

Vicepreşedintele Biden va discuta cu liderii acestor ţări şi despre noua arhitectura de securitate americana in regiune si noua propunere legata de sistemul defensiv anti-racheta. Potrivit consilierului pe probleme de securitate naţionala, Tony Blinken, noua propunere americana este adaptabilă noilor ameninţări, este mai eficientă şi va putea fi funţională mai repede decît propunerea administraţiei republicane, recent abandonata.

„Statele Unite privesc acum regiunea mai puţin in termeni de sprijin american şi mai mult in termeni de parteneriat strategic, de acţiuni comune, care sa poată duce la încurajarea progreselor in ţările cu democraţii tinere, ”a spus Tony Blinken.

Intrebările legate de acest turneu au fost dominate de tema noilor planuri defensive anti-rachetă din Europa Centrală şi de reacţia negativă înregistrată iniţial în regiune faţă de anunţul preşedintelui american Barak Obama că vor fi abandonate proiectele anterioare pentru un scut defensiv cu elemente amplasate in Cehia si Polonia, in favoarea unor proiecte flexibile si mai puţin costisitoare. Tony Blinken a subliniat că noile planuri sunt mai bune decît cele vechi, că sunt mai eficiente şi că vor acoperi toate ţările din Alianta Nord Atlantică. Colaborarea americana pentru a întări securitatea regiunii va fi facută in cadrul Aliantei Nord Atlantice. Tony Blinken a explicat că mesajul american a fost iniţial înţeles greşit şi că decizia de a modifica planurile vechi referitoare la acest scut defensiv antirachetă a fost luată pentru că pericolul unor rachete cu raza medie si scurta de acţiune dinspre Iran este în creştere, în comparație cu cel reprezentat de rachete inter-continentale.

Legat de acest subiect, consilierul pe probleme de securitate naţională a fost întrebat despre relaţia dintre ţările central europene si Rusia, ştiindu-se că Rusia s-a opus cu vehemenţă planurilor defensive americane ale administraţiei republicane. Potrivit lui Tony Blinken, vicepreşedintele american va sublinia în acest turneu că „resetarea” relaţiei Washingtonului cu Moscova nu se va face în dauna partenerilor şi aliatilor Statelor Unite. Cu alte cuvinte, a precizat în mai multe rînduri consilierul pe probleme de securitate naţionala, Statele Unite resping în continuare noţiunea de sferă de influenţă si susţin cu tărie, drepturile fiecărui stat suveran de a-şi alege partenerii politici si alianţele pe care le doreşte.

Mai mult, consilierul pe probleme de securitate naţională a spus că, vicepreşedintele american va dori sa asculte îngrijorările aliaţilor Americii asupra acestui subiect, si a subliniat ca poziţia americana este fermă şi a fost invocata şi in anii 90, şi anume „nimic despre voi, fără voi”. Cu alte cuvinte, nici o decizie de securitate americana in Europa, care ar viza aliatii Statelor Unite din NATO, nu va fi luată fără consultarea ţărilor aliate.
„Luăm deciziile împreună, după ce discutam si luăm în considerare îngrijorările comune” - acesta ar putea fi sloganul acestui turneu al vicepreşedintelui american.

„Este mai mulţumita Rusia acum cu noile aranjamente de securitate americana in Europa Centrală ?”, a mai fost întrebat consilierul pe probleme de securitata nationala, Tony Blinken. „Răspunsul la aceasta intrebare ar trebui sa il dea liderii de la Moscova dar, a subliniat înaltul reprezentat al administraţiei americane, deciziile nu au fost luate din cauza Rusiei, ci bazîndu-se pe ceea ce este mai de folos intereselor americane şi aliaţilor din Europa dar, desigur, trebuie ascultate şi opiniile Rusiei despre noua arhitectura de securitate din Europa.

O alta tema majora a turneului si despre care au fost puse mai multe întrebări este cea a proiectelor energetice in regiune. Tony Blinken a spus ca subiectul va fi abordat atît in Cehia cît si in celelalte două ţări, Statele Unite dorind sa afle mai multe despre eforturile europene privind diversificarea surselor de energie si a culoarelor energetice.
XS
SM
MD
LG