Noua guvernare a adunat până la acest moment destule rezultate pozitive. Parafarea Convenţiei privind micul trafic de frontieră între Moldova şi România, demararea negocierilor cu FMI şi cu alţi donatori externi, ajustarea Codului Audiovizualului, anularea unor monopoluri în economie, eliminarea cadrelor compromise de la vârful Ministerului de Interne ş. a.
Însă aceste veşti bune sunt concurate de aşteptarea tensionată a alegerii şefului statului. Din acest lung şi complicat demers politic nu a mai rămas nimic sigur. O recomandare interpretabilă şi destul de confuză – spun specialiştii – dată acum câţiva ani de Curtea Constituţională susţine că alegerea preşedintelui ar trebui să se desfăşoare cu alternativă, adică prin înaintarea a cel puţin doi candidaţi. PCRM, care deţine în Parlament aproape jumătate din mandate, refuză să-şi desemneze favoritul pentru acest post.
La rândul ei, Alianţa pentru Integrare Europeană acuză procedura de desfăşurare a alegerilor preşedintelui cu doi candidaţi, dintre care unul are o prezenţă strict formală, butaforică, aşa cum s-a întâmplat în cazul celor două scrutine prezidenţiale, din 2001 şi 2005, când a fost ales preşedinte Vladimir Voronin, şi cum am văzut că s-a repetat, în acest an, la cele două încercări eşuate ale doamnei Greceanîi. Şi pentru că aceste confuzii şi nelămuriri persistă, se aşteaptă o nouă „dezlegare” de la Curtea Constituţională. Această practică de a apela la tot pasul pentru desluşiri la Curtea Constituţională spune multe despre precaritatea edificiului juridic din Republica Moldova şi, mai ales, indică starea de înverşunare şi extremă beligeranţă care marchează clasa politică autohtonă.
Totuşi, în tabăra comuniştilor – cei care boicotează alegerea preşedintelui –, nu mai remarcăm proverbiala unitate de vederi şi opţiuni. Figurile-emblemă ale partidului au căzut, mai nou, în patima genului epistolar. Presa a relatat despre o misivă pe care deputatul Vladimir Ţurcan i-a adresat-o liderului PCRM Voronin, sugerându-i să permită partidului să participe la alegerea preşedintelui în anumite condiţii, mai mult, să accepte candidatul propus de coaliţia liberal-democrată, Marian Lupu, pentru a evita alegerile anticipate. Mulţi comunişti sunt conştienţi de tendinţa descrescătoare a PCRM, de posibilitatea unui dezastru în cazul organizării peste un an a unei noi confruntări electorale, când nu vor mai deţine controlul discreţionar asupra televiziunii şi finanţelor publice.
Vladimir Voronin deocamdată nu a răspuns scrisorii „tovarăşului său de drum”, aşa că, în lipsa certitudinilor, înfloresc speculaţiile. Unii afirmă că PCRM ar fi în pragul scindării, că ar exista mai multe platforme concurente în interiorul său, iar dovadă că lucrurile chiar aşa stau ar fi faptul că fruntaşii partidului nu mai pot comunica între ei, fac declaraţii de presă ambigui, zâmbesc ghiduş-enigmatic şi îşi adresează… „scrisori analitice”. Scrisori despre care, întâmplător sau nu, presa află poate chiar înaintea destinatarilor.
Pe de altă parte, se insinuează că nici în sânul coaliţiei liberal-democrate nu se mai comunică la fel de armonios. Că posibila amânare a alegerii preşedintelui s-ar datora şi unor disensiuni între componentele Alianţei. Să sperăm că exponenţii noii puteri nu vor ajunge să-şi scrie scrisori, iar dacă o vor face, acestea nu se vor „pierde” pe drum, vorba lui Caragiale, îşi vor găsi destinatarul şi, mai ales, vor primi răspunsuri prompte şi edificatoare.
Însă aceste veşti bune sunt concurate de aşteptarea tensionată a alegerii şefului statului. Din acest lung şi complicat demers politic nu a mai rămas nimic sigur. O recomandare interpretabilă şi destul de confuză – spun specialiştii – dată acum câţiva ani de Curtea Constituţională susţine că alegerea preşedintelui ar trebui să se desfăşoare cu alternativă, adică prin înaintarea a cel puţin doi candidaţi. PCRM, care deţine în Parlament aproape jumătate din mandate, refuză să-şi desemneze favoritul pentru acest post.
La rândul ei, Alianţa pentru Integrare Europeană acuză procedura de desfăşurare a alegerilor preşedintelui cu doi candidaţi, dintre care unul are o prezenţă strict formală, butaforică, aşa cum s-a întâmplat în cazul celor două scrutine prezidenţiale, din 2001 şi 2005, când a fost ales preşedinte Vladimir Voronin, şi cum am văzut că s-a repetat, în acest an, la cele două încercări eşuate ale doamnei Greceanîi. Şi pentru că aceste confuzii şi nelămuriri persistă, se aşteaptă o nouă „dezlegare” de la Curtea Constituţională. Această practică de a apela la tot pasul pentru desluşiri la Curtea Constituţională spune multe despre precaritatea edificiului juridic din Republica Moldova şi, mai ales, indică starea de înverşunare şi extremă beligeranţă care marchează clasa politică autohtonă.
Totuşi, în tabăra comuniştilor – cei care boicotează alegerea preşedintelui –, nu mai remarcăm proverbiala unitate de vederi şi opţiuni. Figurile-emblemă ale partidului au căzut, mai nou, în patima genului epistolar. Presa a relatat despre o misivă pe care deputatul Vladimir Ţurcan i-a adresat-o liderului PCRM Voronin, sugerându-i să permită partidului să participe la alegerea preşedintelui în anumite condiţii, mai mult, să accepte candidatul propus de coaliţia liberal-democrată, Marian Lupu, pentru a evita alegerile anticipate. Mulţi comunişti sunt conştienţi de tendinţa descrescătoare a PCRM, de posibilitatea unui dezastru în cazul organizării peste un an a unei noi confruntări electorale, când nu vor mai deţine controlul discreţionar asupra televiziunii şi finanţelor publice.
Vladimir Voronin deocamdată nu a răspuns scrisorii „tovarăşului său de drum”, aşa că, în lipsa certitudinilor, înfloresc speculaţiile. Unii afirmă că PCRM ar fi în pragul scindării, că ar exista mai multe platforme concurente în interiorul său, iar dovadă că lucrurile chiar aşa stau ar fi faptul că fruntaşii partidului nu mai pot comunica între ei, fac declaraţii de presă ambigui, zâmbesc ghiduş-enigmatic şi îşi adresează… „scrisori analitice”. Scrisori despre care, întâmplător sau nu, presa află poate chiar înaintea destinatarilor.
Pe de altă parte, se insinuează că nici în sânul coaliţiei liberal-democrate nu se mai comunică la fel de armonios. Că posibila amânare a alegerii preşedintelui s-ar datora şi unor disensiuni între componentele Alianţei. Să sperăm că exponenţii noii puteri nu vor ajunge să-şi scrie scrisori, iar dacă o vor face, acestea nu se vor „pierde” pe drum, vorba lui Caragiale, îşi vor găsi destinatarul şi, mai ales, vor primi răspunsuri prompte şi edificatoare.
