Linkuri accesibilitate

Moldovenii doresc liberalizarea regimului pașapoartelor în UE


„Cu paşapoarte europene înainte de a intra în UE”, este titlul unui articol din ziarul „Timpul”, care îl citează pe deputatul Igor Corman, preşedintele Comisiei parlamentare pentru politică externă, potrivit căruia „există argumente foarte clare pentru grăbirea liberalizării regimului de vize europene pentru R. Moldova”.
În „Timpul” de astăzi, Constantin Tănase explică de ce politicienii ajunşi azi la guvernare s-au îndepărtat de presa, care i-a susţinut atunci când se aflau în opoziţie. Politicienii concep că au nevoie de presă doar pentru a fi susţinuţi şi se feresc de presă când aceasta devine incomodă, explică Tănase, atitudinea distantă a noilor guvernanţi faţă de ziarişti.

Timpul” anunţă despre revoltele poliţiştiştilor nemulţumiţi că li se intentează dosare penale în legătură cu evenimentele din 7 aprilie. Potrivit publicaţiei, poliţiştii ameninţă că vor intra în grevă, în timp ce procurorul general Valeriu Zubco, garantează că doar vinovaţii vor fi traşi la răspundere.

Ziare de la Bucureşti, precum „Ziua” şi „Adevărul”, anunţă că fostul preşedinte Vladimir Voronin ar putea fi unul dintre oficialii care vor fi anchetaţi de către un grup de urmărire penală, creat cu scopul de a investiga protestele din 7 aprilie. „Ziua” şi „Adevărul” amintesc şi de ordinul pe care il primiseră poliţiştii de a se retrage de la Parlament şi Preşedinţie, in momentul in care forţele de ordine erau obligate să păzească principalele instituţii ale statului.

„Noua gripă ar putea ucide în curând şi români”, sună titlul unui articol din „Adevărul”, care aminteşte de primul deces asociat cu gripa pandemică A/H1N1, înregistrat în R. Moldova. Victima s-a dovedit a fi un pacient de 50 de ani, care suferea şi de alte probleme de sănătate, notează “Adevărul”. Iar „Gardianul” subliniază că respectiva persoană se întorsese la Chişinău din Polonia pe 10 octombrie, pe 20 fiind internată cu semne suspecte de infecţie gripală”.
XS
SM
MD
LG