Încercaţi să vă imaginaţi ce viaţă poate să aibă un copil, care stă legat de gît cu un lanţ prins cu lacăt de pătuţ. Veţi zice că e ceva inimaginabil sau poate doar o scenă dintr-un film de ficţiune. Din păcate e chiar povestea adevarată a lui Daniel, să-i dăm un nume convenţional fireşte, un băiat de opt ani, care asta ţine minte din copilăria trăită cu parinţii naturali: “Cînd s-a întors tăticu de la vaci, a întrebat de mămica dacă sunt acasă. Dacă lanţugul era sub pat, însemna că eram acasă. El a luat un şlang…atît de mare…şi m-a bătut. Dar eu cînd o să cresc mare, o să-l apuc într-o mînă: ”Ce, mai ţii minte cînd m-ai bătut?” Bahhh!” După ce a ajuns în grija psihologilor de la un centru de reabilitare din Cahul, băiatul a fost plasat într-o familie de asistenţă parentală.
Maria VieruCazurile de maltratare a copiilor de către parinţii care nu ştiu să îşi stăpînească mînia sunt foarte frecvente. Un raport al UNICEF arată că în Moldova fiecare al patrulea copil este bătut de părinţi, iar în atenţia poliţiştilor sunt în jur de 4200 de persoane calificate drept scandalagii familiali. Şi Procuratura Generală semnalează cazuri tot mai frecvente de abuzuri îndreptate împotriva copiilor. Purtătoarea de cuvînt a acestei instituţii Maria Vieru: ”Practica denotă însă că, din neştiinţă, în multe cazuri de abuz şi violenţă, copiii sau reprezentanţii lor legali nu se adresează organelor Procuraturii. Ezitarea victimelor de a dezvălui aceste fapte este condiţionată de mai mulţi factori - fie din sentimente de dependenţă faţă de abuzator, fie că le este dificil să vorbească pe motiv de vârstă şi dezvoltare intelectuală, relatând despre cele întâmplate abia la vârstă adultă.”
Şapte la sută dintre părinţii din Moldova au recunoscut într-un chestionar al UNICEF că îşi pălmuiesc copiii cînd aceştea greşesc, iar alţi 4 la sută au spus că îşi bat copiii cu varga sau cureaua. Faptul că minorii sunt agresaţi în propria lor familie, îl atestă şi experienţa singurului azil din Moldova pentru victimele violenţei domestice - Casa Mărioarei, unde jumătate dintre beneficiarii de azil sunt copii. Aici am cunoscut-o pe Dorina, o fetiţă de cinci anişori, care ne-a zis că a fugit de acasă împreună cu sora şi mama lor numai ca să scape de tatăl agresor: “Pe mine mă bătea cu pumnul. Nu am spus la nimeni. O zis să nu spun că altfel o să mă bată mai tare. Nu ştiu de ce tata mă bătea.”
Mama Dorinei recunoaşte că nu a semnalat la timp incidentele mai mult de frica soţului: “Tot timpul mă bătea în faţa copiilor şi copii răcneau: dă-i pace. El însă răcnea şi la fete.Ţineam fetiţa în braţe ca să am apărare, să nu mă bată. Suportam pentru că nu aveam unde să fugim. Chiar dacă ar fi venit poliţia, tot cu el trebuia să rămîn după asta şi primeam bătaie mai mare”.
Înăuntrul adăpostului pentru femei, pe pereţi, remarc diverse picturi făcute de copiii care au trecut pe aici. Directoarea Ecaterina Vieru ne-a citit mesajul unui desen, în care un copac îşi întinde crengile spre soare: “Ajută-mă să îmi recuperez demnitatea, scrie aici. Fata era la pămînt la 16 ani pentru că a crescut într-o familie foarte violentă. Copila nici nu ştia că mai există viaţă frumoasă, cu relaţii normale în familie.”
Din punctul de vederea al unui avocat, se numeşte "violenţă domestică" orice act vătămător, fizic sau emoţional între membrii unei familii. Un studiu al Băncii Mondiale apreciază că viaţa femeilor bătute se reduce cu 5-10 la sută, iar copiii care sunt martori oculari ai cruzimii în familie sunt supuşi riscului de a reproduce mai apoi comportamentele violente însusite în familia părinţilor. Psihologul Lilia Gorceag: “Copiii care au fost supuşi violenţei pierd încrederea în sine. Cel mai mare pericol este că aceşti oameni au de ales între două comportamente: să fie om violent sau să fie toată viaţa vicitimă. Şi nici una nici alta nu îl face fericit nici pe el şi nici societatea.”
Deşi în utlima vreme se fac tot mai evidente formele extreme pe care le-a căpătat violenţa exercitată de părinţi asupra copiilor, mecanismele legale se dovedesc a fi prea inerte ca sa ofere protectie, e de părere Daniela Popescu, preşedinta Centrului National de Prevenire a Abuzului faţă de Copii: “Putem spune că există o legislaţie care interzice pedepsirea copiilor în orice mediu. Cît priveşte mecanismele de aplicare a acestei legislaţii, ele lasă de dorit, pentru că de fapt copilul care este victimă a abuzului destul de greu va găsi această traiectorie, unde să raporteze cazul de abuz, unde să ceară ajutorul, iar mai apoi chiar dacă va raporta acest caz, este destul de dificil să se pornească întreg mecanismul care ar presupune asistenţa psihologică a copilului, evaluarea situaţiei, iar dacă este cazul pedepsirea persoanelor care au făcut abuz de copil.”
Văzînd că efectele Legii antiviolenţă domestică, care a început să fie pusă în aplicare cu un an în urmă, se lasă încă aşteptate, organizaţia La Strada şi-a propus să asiste psihologic victimele abuzului în familie printr-un telefon al încrederii. Adjuncta acestei organizaţii, Daniela Misail-Nichitin : “Serviciul este deja disponibil. Telefonul încrederii este 080088008 . Serviciul în sine presupune oferirea suportului emoţional prin telefon, consolidarea încrederii în sine, ajutorarea victimelor violenţei în familie.”
Specialiştii se arată încrezători că o măsură de prevenire a abuzului faţă de copii ar fi elaborarea şi aplicarea unor proceduri clare de raportare şi înregistrare a cazurilor de abuz, astfel încît oamenii să ajunga în mod firesc la concluzia că zicala despre “bătaia ruptă din Rai” ne face un mare deserviciu.
Materialul a fost realizat în cadrul proiectului “Protecţia şi abilitarea victimelor traficului de fiinţe umane şi ale violenţei în familie”, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare ( PNUD), Fondul ONU pentru Populaţie (UNFPA), Misiunea în Moldova a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), Misiunea în Moldova a Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE). Toate activităţile proiectului sunt finanţate de Guvernul Japoniei şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Securitate Umană.
Mama Dorinei recunoaşte că nu a semnalat la timp incidentele mai mult de frica soţului: “Tot timpul mă bătea în faţa copiilor şi copii răcneau: dă-i pace. El însă răcnea şi la fete.Ţineam fetiţa în braţe ca să am apărare, să nu mă bată. Suportam pentru că nu aveam unde să fugim. Chiar dacă ar fi venit poliţia, tot cu el trebuia să rămîn după asta şi primeam bătaie mai mare”.
Înăuntrul adăpostului pentru femei, pe pereţi, remarc diverse picturi făcute de copiii care au trecut pe aici. Directoarea Ecaterina Vieru ne-a citit mesajul unui desen, în care un copac îşi întinde crengile spre soare: “Ajută-mă să îmi recuperez demnitatea, scrie aici. Fata era la pămînt la 16 ani pentru că a crescut într-o familie foarte violentă. Copila nici nu ştia că mai există viaţă frumoasă, cu relaţii normale în familie.”
Din punctul de vederea al unui avocat, se numeşte "violenţă domestică" orice act vătămător, fizic sau emoţional între membrii unei familii. Un studiu al Băncii Mondiale apreciază că viaţa femeilor bătute se reduce cu 5-10 la sută, iar copiii care sunt martori oculari ai cruzimii în familie sunt supuşi riscului de a reproduce mai apoi comportamentele violente însusite în familia părinţilor. Psihologul Lilia Gorceag: “Copiii care au fost supuşi violenţei pierd încrederea în sine. Cel mai mare pericol este că aceşti oameni au de ales între două comportamente: să fie om violent sau să fie toată viaţa vicitimă. Şi nici una nici alta nu îl face fericit nici pe el şi nici societatea.”
Deşi în utlima vreme se fac tot mai evidente formele extreme pe care le-a căpătat violenţa exercitată de părinţi asupra copiilor, mecanismele legale se dovedesc a fi prea inerte ca sa ofere protectie, e de părere Daniela Popescu, preşedinta Centrului National de Prevenire a Abuzului faţă de Copii: “Putem spune că există o legislaţie care interzice pedepsirea copiilor în orice mediu. Cît priveşte mecanismele de aplicare a acestei legislaţii, ele lasă de dorit, pentru că de fapt copilul care este victimă a abuzului destul de greu va găsi această traiectorie, unde să raporteze cazul de abuz, unde să ceară ajutorul, iar mai apoi chiar dacă va raporta acest caz, este destul de dificil să se pornească întreg mecanismul care ar presupune asistenţa psihologică a copilului, evaluarea situaţiei, iar dacă este cazul pedepsirea persoanelor care au făcut abuz de copil.”
Văzînd că efectele Legii antiviolenţă domestică, care a început să fie pusă în aplicare cu un an în urmă, se lasă încă aşteptate, organizaţia La Strada şi-a propus să asiste psihologic victimele abuzului în familie printr-un telefon al încrederii. Adjuncta acestei organizaţii, Daniela Misail-Nichitin : “Serviciul este deja disponibil. Telefonul încrederii este 080088008 . Serviciul în sine presupune oferirea suportului emoţional prin telefon, consolidarea încrederii în sine, ajutorarea victimelor violenţei în familie.”
Specialiştii se arată încrezători că o măsură de prevenire a abuzului faţă de copii ar fi elaborarea şi aplicarea unor proceduri clare de raportare şi înregistrare a cazurilor de abuz, astfel încît oamenii să ajunga în mod firesc la concluzia că zicala despre “bătaia ruptă din Rai” ne face un mare deserviciu.
Materialul a fost realizat în cadrul proiectului “Protecţia şi abilitarea victimelor traficului de fiinţe umane şi ale violenţei în familie”, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare ( PNUD), Fondul ONU pentru Populaţie (UNFPA), Misiunea în Moldova a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), Misiunea în Moldova a Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE). Toate activităţile proiectului sunt finanţate de Guvernul Japoniei şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Securitate Umană.
