Linkuri accesibilitate

Curtea Constituţională respinge contestaţia comuniştilor


Ceea ce nu-i împiedică pe comunişti să invoce chichiţe avocăţeşti

Curtea Constituţională a respins o contestaţie depusă la 15 septembrie de comunişti care se plângeau că Mihai Ghimpu n-ar avea dreptul să fie preşedinte interimar al ţării.

În declaraţia făcută pentru postul nostru de radio, reprezentantul Partidului Comuniştilor la Curtea Constituţională, Sergiu Sîrbu a spus că PCRM-ul este mulţumit de decizia instanţei pentru că astfel au fost înlăturate mai multe ambiguităţi referitoare la felul în care preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu a fost numit şi preşedinte interimar al Republicii Moldova.

Vom aminti ca Mihai Ghimpu a fost numit preşedinte interimar al Moldovei, în aceeaşi zi cînd fostul preşedinte Vladimir Voronin, lider al comuniştilor, a prezentat cererea de demisie. Acest lucru i-a nemulţumit pe comunişti care au calificat decizia Parlamentului ilegală şi au depus o sesizare în acest sens la Curtea Constituţională. Potrivit comuniştilor înainte ca Mihai Ghimpu să fi fost numit preşedinte interimar al Moldovei era nevoie de un aviz al Curţii Constituţionale.

Iată cum explică decizia instanţei supreme, Sergiu Sîrbu: "Curtea a luat în calcul practica care a fost acum în septembrie şi a stabilit două proceduri – dacă în cererea de demisie este data alegerii preşedintelui este obligatoriu avizul Curţii Constituţionale şi doar la data indicată va apare interimatul, dacă data nu a fost indicată, cum a fost în cazul nostru, atunci se va proceda aşa cum s-a procedat."

Ceea ce nu au fost de acord comuniştii ţine de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un preşedinte intermar al Moldovei. Din nou Sergiu Srîrbu: "Noi putem doar să comentăm o situaţie interesantă. Curtea a stabilit că mandatul de interimar nu trebuie să corespundă cu cerinţele stabilite pentru preşedintele R. Moldova, adică nu e obligatoriu să aibă vîrsta de 40 de ani, nu e obligatoriu să domicilieze pe teritoriul R. Moldova".

Sergiu Sîrbu a precizat totuşi că PCRM va insista în continuare asupra demiterii lui Mihai Ghimpu din funcţia de preşedinte al Parlamentului.
Previous Next

XS
SM
MD
LG