Criza politică din Moldova, cauzată de problema alegerii preşedintelui, continuă să acapareze atenţia presei şi întreţine în bună măsură o falsă tensiune în societate. Apar indici privind sciziuni iminente în PCRM – a se vedea frământările deputatului Vladimir Ţurcan, dar şi rumoarea altor deputaţi comunişti care susţin că l-ar vota bucuroşi pe Marian Lupu ca preşedinte, dacă nu s-ar teme de răzbunarea „marelui şef”. Mai nou, articole din presa rusă susţin că Moscova nu ar plânge nicidecum de dorul comuniştilor. Moscova, în stilul bine-i cunoscut, joacă o carte pragmatică, analizând modalităţile prin care îşi poate apăra mai bine interesele în relaţia cu noile autorităţi de la Chişinău.
Şi atunci, se întreabă tot mai mulţi analişti, pe ce mai mizează dl. Voronin? Îşi imaginează că moldovenii vor mai avea regrete după regimul dur de sărăcie colectivă şi de putere personală pe care l-a impus? În mod evident, marea îngrijorare a liderului PCRM este că ar putea suporta consecinţe pentru abuzurile comise pe durata celor două mandate ale sale. De aceea, e cu totul ridicol să auzi fruntaşi comunişti, precum Mişin sau tânărul Petrenco, acuzând coaliţia liberal-democrată că nu ar respecta legislaţia în vigoare, după ce 8 ani de zile comuniştii au încălcat sistematic drepturile omului, au torpilat libertatea presei, au sabotat principiul concurenţei oneste, au instaurat monopoluri ilegitime în economie.
Agitaţia, care seamănă cu o telenovelă, pe tema alegerii sau nealegerii preşedintelui şi a dilemelor morale din sânul PCRM, obturează, într-un mod supărător, adevărata agendă a intereselor naţionale. În aceste zile la Chişinău se poartă discuţii pentru încheierea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional, acord ce va deschide supapele finanţării deficitului bugetar şi acoperirii plăţilor sociale. În paralel, Bruxelles-ul a acceptat demararea negocierilor pentru un Acord de Asociere a Moldovei la Uniunea Europeană.
Vorbim, apoi, de relansarea unei relaţii puternice, cu adevărat privilegiate, a Moldovei cu Statele Unite. Aflat la Bucureşti, săptămâna trecută, vicepreşedintele american Joe Biden a transmis un mesaj încurajator şi explicit Chişinăului: „aşteptăm Republica Moldova în structurile euro-atlantice”. Coaliţia liberal-democrată are, aşadar, o extraordinară oportunitate de a profita de disponibilitatea americană pentru a atinge în câţiva ani un obiectiv major, şi anume: obţinerea de garanţii de securitate naţională şi, cel puţin la nivelul guvernului Vlad Filat nu punem la îndoială existenţa unei voinţe politice în acest sens.
Mai departe. Interesul naţional cere consolidarea unor raporturi cât mai strânse cu România şi Ucraina, doar că ironia sorţii face ca cele două ţări să traverseze acum o perioadă de instabilitate politică. Totuşi, aceste convulsii electorale nu trebuie să plaseze Chişinăul în expectativă. Moldova are de pus pe masă şi la Bucureşti şi la Kiev proiecte ce vor trebui materializate indiferent de schimbările politice din aceste ţări.
În ce priveşte relaţia cu Rusia, este la fel de clar că noua putere ar face bine să nu se hazardeze în declaraţii haiduceşti, ci să gestioneze situaţia cu inteligenţă şi realism, fără a produce iritări inutile la Moscova, folosind în schimb această perioadă de tranziţie pentru a obţine sprijin şi angajamente maxime din partea Occidentului. Alegerile preşedintelui se vor rezolva într-un fel sau altul, interesul naţional însă nu aşteaptă.
Şi atunci, se întreabă tot mai mulţi analişti, pe ce mai mizează dl. Voronin? Îşi imaginează că moldovenii vor mai avea regrete după regimul dur de sărăcie colectivă şi de putere personală pe care l-a impus? În mod evident, marea îngrijorare a liderului PCRM este că ar putea suporta consecinţe pentru abuzurile comise pe durata celor două mandate ale sale. De aceea, e cu totul ridicol să auzi fruntaşi comunişti, precum Mişin sau tânărul Petrenco, acuzând coaliţia liberal-democrată că nu ar respecta legislaţia în vigoare, după ce 8 ani de zile comuniştii au încălcat sistematic drepturile omului, au torpilat libertatea presei, au sabotat principiul concurenţei oneste, au instaurat monopoluri ilegitime în economie.
Agitaţia, care seamănă cu o telenovelă, pe tema alegerii sau nealegerii preşedintelui şi a dilemelor morale din sânul PCRM, obturează, într-un mod supărător, adevărata agendă a intereselor naţionale. În aceste zile la Chişinău se poartă discuţii pentru încheierea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional, acord ce va deschide supapele finanţării deficitului bugetar şi acoperirii plăţilor sociale. În paralel, Bruxelles-ul a acceptat demararea negocierilor pentru un Acord de Asociere a Moldovei la Uniunea Europeană.
Vorbim, apoi, de relansarea unei relaţii puternice, cu adevărat privilegiate, a Moldovei cu Statele Unite. Aflat la Bucureşti, săptămâna trecută, vicepreşedintele american Joe Biden a transmis un mesaj încurajator şi explicit Chişinăului: „aşteptăm Republica Moldova în structurile euro-atlantice”. Coaliţia liberal-democrată are, aşadar, o extraordinară oportunitate de a profita de disponibilitatea americană pentru a atinge în câţiva ani un obiectiv major, şi anume: obţinerea de garanţii de securitate naţională şi, cel puţin la nivelul guvernului Vlad Filat nu punem la îndoială existenţa unei voinţe politice în acest sens.
Mai departe. Interesul naţional cere consolidarea unor raporturi cât mai strânse cu România şi Ucraina, doar că ironia sorţii face ca cele două ţări să traverseze acum o perioadă de instabilitate politică. Totuşi, aceste convulsii electorale nu trebuie să plaseze Chişinăul în expectativă. Moldova are de pus pe masă şi la Bucureşti şi la Kiev proiecte ce vor trebui materializate indiferent de schimbările politice din aceste ţări.
În ce priveşte relaţia cu Rusia, este la fel de clar că noua putere ar face bine să nu se hazardeze în declaraţii haiduceşti, ci să gestioneze situaţia cu inteligenţă şi realism, fără a produce iritări inutile la Moscova, folosind în schimb această perioadă de tranziţie pentru a obţine sprijin şi angajamente maxime din partea Occidentului. Alegerile preşedintelui se vor rezolva într-un fel sau altul, interesul naţional însă nu aşteaptă.
