„Economia alunecă spre prăpastie”, îşi intitulează articolul din „Moldova Suverană”, Vlad Loghin, care constată că Guvernul nu face nimic pentru a opri căderea economiei şi a o redresa. Autorul se întreabă: „cum are de gând executivul să identifice resurse financiare pentru a-şi onora datoriile de plăţi sociale, în condiţiile în care fluxul remitenţelor scade continuu”. „Moldova Suverană” informează că Partidul Comunistilor cere asigurarea unei transparenţe maxime a activităţii Comisiei pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor de dupî 5 aprilie şi califică inadmisibilă interdicţia pentru participarea presei la şedinţele comisiei in cauză.
Publicistul de la “Moldova Suverană”, Mihai Conţiu, anunţă că declară greva foamei pe termen nelimitat. Prin acest gest, Conţiu protestează împotriva a ceea ce numeşte “abuzurile actualei guvernări îndreptate împotriva sa şi a echipei de la “Moldova Suverană”.
“Am intrat în Parlament cu 48 de mandate şi vom ieşi tot cu 48 la număr, citează “Jurnal de Chişinău” o declaraţie a deputatului PCRM, Mark Tkaciuk, care infirmă zvonurile privind intenţia colegului său, Vladimir Ţurcan de a părăsi rândurile fracţiunii parlamentare ale PCRM. Fondul Monetar Internaţional (FMI) va acorda Republicii Moldova peste jumătate de milliard de dolari, scrie “Jurnal de Chişinău”. Publicaţia anunţă că o treime din această sumă, va fi transferată până la sfârşitul anului şi e prevăzută pentru acoperirea deficitului bugetar şi pentru rezervele valutare ale Băncii Naţionale.
“Condiţiile FMI nu au fost drastice pe segmentul social”, subliniază la aceeaşi temă ziarul “Timpul”, adăugând că astfel vor fi păstrate vârsta de pensionare şi majorarea cu 24% a salariilor profesorilor. În editorialul său din „Timpul”, Constantin Tănase îşi exprimă convingerea că presa care cu adevărat vrea să sprijine actuala guvernare, trebuie să fie în opoziţie faţă de ea. Jurnaliştii care se gudură la picioarele noilor guvernanţi, scrie Tănase, fac un deserviciu enorm şi guvernării, şi democraţiei. „Timpul” scrie despre existenţa unor tranzacţii dubioase operate anul trecut la Întreprinderea de Stat „Calea Ferată a Moldovei” (CFM), tranzacţii în urma cărora, statul ar fi fost prejudiciat cu peste 5 mln. de lei. „CFM este un monstru, un stat în stat” îl citează „Timpul” pe Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Anatol Şalaru, care promite reformarea totală a întreprinderii.
„Dosarul „Heroina”, cu multe necunoscute”, titrează „Ziarul de Gardă”, amintind de cea mai mare captură de droguri din istoria R. Moldova, şi anume de cele 200 de kg.de heroină, descoperite anul trecut de doi agenţi rutieri. „Ziarul de Gardă” notează că sentinţa în cadrul dosarului “Heroina”, deşi a fost pronunţată după mai bine de un an şi jumătate de la reţinerea capturii şi a presupuşilor vinovaţi, nu a oferit răspunsuri aşteptate, ci a provocat mai multe întrebări şi ambiguităţi.