Linkuri accesibilitate

Epidemie, pandemie, isterie?


Exista motive de îngrijorare sau chiar de panică ? În principiu, nu, spun experţii.

În Moldova, în jurul Moldovei, din România până în estul îndepărtat, cresc temerile că ar putea izbucni o pandemie de gripa nouă (cunoscută şi sub numele de gripă porcină). Fapt este că se înregistrează multe cazuri de gripă. Fapt este că se înregistrează şi decese. Dar nimeni nu poate spune încă, cu siguranţă, dacă este vorba de gripa sezonieră sau de noua gripă şi dacă frica de o pandemie este justificată.

Ucraina se confruntă în acest moment cu un val de îmbolnăviri de gripă: peste 250 de mii de ucrainieni declară că sunt gripaţi, între care 83 de mii de copii. S-au înregistrat si 70 de decese ca urmare a unei infecţii gripale. Autorităţile au făcut un apel la calm dar au decis în acelaşi timp să închidă şcolile timp de 3 săptămâni.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat luni că nu există nici un indiciu că ar fi vorba de o pandemie de gripa nouă dar că la cererea autorităţilor de la Kiev a trimis o echipa de specialişti.

Neliniştea creşte, relatează de la Kiev Irene Chalupa, directoarea redacţiei ucrainiene a postului nostru de radio, pentru că lipsesc în primul rând mijloacele de a diagnostica gripa. Săptămâna trecută a fost confirmat un caz de deces ca urmare a noului virus H1N1 şi acum se vorbeşte deja de 11 astfel de cazuri, mai relateată Irene Chalupa.

An de an, Ucraina se confruntă cu un val de gripă sezonieră şi an de an, autorităţile iau măsuri speciale de carantină. Acum însă, temerile oamenilor sunt mărite şi de faptul că Ucraina nu este pregătită să facă faţă unei eventuale pandemii de gripă nouă.

În România, ministerul Sănătăţii informează că până astăzi s-au înregistrat 672 de cazuri de îmbolnăvire cu virusul H1N1. Multe şcoli au fost închise, preventiv, pentru o săptămână. Cum România se află în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, epidemia de gripă a luat şi o turnură politică, mai precis, procurarea vaccinelor : din străinătate sau din producţia autohtonă ? România este una din cele 8 producătoare europene de vaccin pandemic, dar primele peste un milion de doze nu vor fi pe piaţă decât, cel devreme, la sfârşitul lunii noiembrie. Un înalt functionar în ministerul sănătăţii, responsabil cu prevenirea epidemiei de gripă, a demisionat marti, după ce fusese criticat de preşedintele ţării pentru că pledase pentru importul de vaccine.

În unele regiuni din Rusia s-a introdus obligaţia de a purta o mască de protecţie în locurile publice sau în marile aglomerări.

Răspândirea gripei pandemice este foarte diferită şi în zona Balcanilor. În timp ce în Serbia s-au raportat aproape 170 de cazuri de gripă pandemică, între care 35 de copii, în Muntenegru se pare că nu s-a înregistrat nici un caz. Iar în Bosnia se vorbeşte de 2 sau 3 cazuri.

Exista motive de îngrijorare sau chiar de panică ? În principiu nu, spun experţii contactaţi de corespondentul Europei Libere Charles Recknagel. Pentru că răspândirea virusului poate fi limitată cu măsuri clasice de igienă.

Ce îngrijorează este faptul că noul virus atacă mai puternic plămânii. „Si mai are o caracteristică neobişnuită" – declară profesorul de virusologie britanic John Oxford – „ atacă femeile gravide si tinerii”.

Ultima categorie nu este o categorie de risc, in cazul gripei sezoniere. Cu toate acestea, cele mai multe cazuri de deces provocate de virusul H1N1 se înregistrează între pacienţii de peste 50 de ani. Copii sunt de asemenea un grup de risc, pentru noua gripă.

Ce ajută împotriva gripei pandemice? Vaccinele desigur si medicamentele antivirale cum ar fi Tamiflu sau Relenza.
Măştile, pe de altă parte, sunt ineficiente - declara multi experţi.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG