Linkuri accesibilitate

General Motors renunță să mai vîndă uzinele Opel


Nemulțumire în Rusia, Canada și Germania.

Constructorul american de automobile, General Motors a surprins pe toată lumea ieri, când a spus că s-a răzgândit să mai vândă subdiviziunea sa europeană, compania Opel. Consorțiul canadiano-rus Magna/Sberbank se pregătea să cumpere uzinele Opel din Germania scoase la vânzare din cauza crizei financiare. Anunțul de ieri al General Motors, care șterge cu buretele luni de negocieri, a provocat deja reacții critice în Germania și Rusia:

General Motors a spus că nu mai vinde Opelul pentru că situația economică s-a îmbunătățit în ultimele luni. Așa că va păstra uzinele din Germania și chiar va investi 3 miliarde de dolari pentru a le restructura.
Numai că îmbunătățirea situației pentru General Motors nu pare o veste la fel de bună pentru Rusia și Germania. Rusia se pregătea, prin intermediul băncii de stat Sberbank, să cumpere împreună cu producătorul canadian de piese de schimb, Magna, pachetul de control al acțiunilor Opel.

Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al premierului rus, Vladimir Putin a spus că anunțul făcut de General Motors i-a lăsat perplecși pe oficialii ruși care credeau că tranzacția era ca și încheiată și sperau să o folosească pentru a importa tehnologii occidentale vitale pentru slăbita industrie de automobile rusă. Magna și Sberbank vor examina legalitatea deciziei luate de General Motors, a avertizat Peskov.

Anunțul a provocat furie și în Germania, unde autoritățile participaseră activ la negocierea tranzacției și se pregăteau să ofere cumpărătorilor împrumuturi 6,7 miliarde de dolari pentru a menține locurile de muncă la uzinele Opel. Ministrul german al Economiei, Rainer Bruederle a spus că ceea ce a făcut General Motors este absolut inacceptabil, iar Berlinul vrea să vadă cât mai repede planurile de restructurare avute în vedere de General Motors pentru Opel. Bruederle a mai spus că guvernul german nu va accepta presiuni din partea Opel și General Motors.

Înțelegerea pe care guvernul german o mediase îndelung și din care s-a ales acum praful ar fi garantat că marea majoritate a celor 25 de mii de angajați ai uzinelor Opel din Germania și-ar fi păstrat locurile de muncă. În septembrie, angajații răsuflaseră ușurați că nu vor fi dați afară, dar acum au devenit din nou nervoși. Un muncitor la uzina de la Bochum nu se așteaptă la nimic bun. Dacă Magna nu preia uzina, viitorul îi pare nesigur.

Sindicatele au anunțat că vor începe astăzi o serie de proteste și așteaptă explicaţii grabnice din partea General Motors. De ce și-a schimbat totuși compania americană decizia de a vinde Opelul? Ceea ce a fost mai rău în criza financiară și economică a trecut, iar conducerea companiei a explicat că mediul de afaceri s-a îmbunătățit. În septembrie, General Motors a înregistrat pentru prima dată în ultimii doi ani o creștere a vânzărilor de automobile. În afară de aceasta, General Motors a folosit uzinele Opelul pentru a elabora importante îmbunătățiri tehnologice, aplicate ulterior şi la construcția altor mărci în Statele Unite. Câteva modele de Chevrolet și Buick se bazează pe modelele Opel, iar noile planuri ale General Motors de a îmbunătăți modelele americane, mai ales prin reducerea consumului de combustibil, nu se opresc aici.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG