Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: Audiovizualul din Bulgaria între viață și moarte


Între criză şi reforme sau ca între moarte şi viaţă sunt acum instituţiile publice ale audiovizualului din Bulgaria, ne spune Petio Petkov în jurnalul său de corespondent de astăzi.

Criza a sosit cu ceva întîrziere și în mediile publice din Bulgaria. Anul 2010 nu va fi deloc ușor pentru televiziunea și radiodifuziunea de stat. Mediile private au simțit efectele crizei și au luat măsuri, încă la începutul lui 2009, în timp ce cele publice au rămas la adapostul subvenției de stat. Lucrurile se vor schimba spre mai rău cu adoptarea bugetului pentru anul viitor în condițiile în care și veniturile din publicitate au scăzut simțitor.

Proiectul de buget introdus ieri în Parlament de ministrul finanțelor Simeon Diankov prevede cu 14 milioane de leva mai puțin pentru televiziunea de stat. Este vorbă de 7 milioane de euro. Directorul general, d-na Uliana Prămova, a avertizat că cele 70 de milioane de levă prevăzute sănt insuficiente. Televiziunea va fi nevoită să-și reducă, într-un mod drastic, programul. În condițiile în care veniturile din publicitate au scăzut la jumătate însăși existența mediei publice va fi sub semnul întrebării.

În cel de al doilea trimestru al anului veniturile din publicitate au fost cu 46 la sută mai mici în comparație cu aceiași perioadă a anului 2008. În trimestrul trei scăderea a fost de 64 de procente – un adevărat record și în comparație cu grava criză din perioada guvernării socialistului Jan Videnov. Media publică a fost forțată să reducă cu un sfert, începănd din luna septembrie, tarifele publicitare – o măsură aplicată de cel mai popular canal privat de televiziune – BTV, încă de la începutul anului.

În aceste condiții reforma televiziunii de stat devine inevitabilă. Numărul angajaților este acum 1400 – de cinci ori mai mare decăt cel al celui mai popular canal privat.

Un an greu se conturează pentru radiodifuzuinea de stat și pentru agenția BTA. Bugetul radioului va fi redus de la 54 la 48 de milioane de levă – 24 de milioane de euro. Directorul general, Valeri Todorov, a declarat că cei mai buni ziariști pleacă în sectorul privat din cauza salariilor mici.
XS
SM
MD
LG