Linkuri accesibilitate

26.11.99 - Relațiile ruso-române. La încheierea vizitei lui Radu Vasile la Moscova


Exporturile românești pe piața rusă sub 1%.

26 noiembrie 1999

Extras din emisiunea „Actualitatea românească” (Moderator: Radu Călin Cristea; reporter: Sabina Fati).

Relațiile ruso-române. La încheierea vizitei lui Radu Vasile la Moscova.

Premierul Radu Vasile şi-a încheiat vizita de 2 zile la Moscova, încheiată cu o serie de acorduri economice. Cu toate acestea, volumul schimburilor comerciale rămâne extrem de mic: dacă în 1990, circa 24 la sută din exportul românesc era pentru piaţa rusă, acum este de sub 1 la sută. Importurile au scăzut si ele la 5 la sută.

O problemă a comerţului româno-rus este absenta creditelor care să-l finaţeze. Iar un acord de barter nu a putut fi încă negociat.

Cele două ţări au şi interese în domeniul energetic, mai ales când vine vorba de transportul gazului caspic. Conducta Isaccea – Negru Vodă va fi acum finanţată de Gazprom, un prim proiect de cooperare în acest domeniu.

Un proiect care consolidează dependenţa energetică a României de Rusia, o soluţie poate nu ideală dar singura pragmatică (mai ales în condiţiile crizei economice din România), sunt de părere experţii.
XS
SM
MD
LG