Linkuri accesibilitate

29.11.99 - București: Indexarea sărăciei


„Am ajuns la fundul sacului, pentru că de 9 ani, românii consumă mai mult decât produc.”

29 noiembrie 1999

Extras din emisiunea „Actualitatea românească” (Moderator Radu Călin Cristea; Comentariu: Neculai Constantin Munteanu).

Indexarea sărăciei

Indiferent de cât de „politizaţi” sunt unii lideri sindicali, guvernanţii ar trebui să fie îngrijoraţi de numărul mare de oameni care ies pe străzi să protesteze. În octombrie, salariile au crescut în medie cu 2% dar inflaţia cu peste 4% iar preţurile la produse alimentare au crescut cu 3,3%.

„Am ajuns la fundul sacului, pentru că de 9 ani, românii consumă mai mult decât produc. Sindicatele cred că deţin soluţia şi propun ce au propus şi înainte: îngheţarea preţurilor şi fireşte, creşterea salariilor. Singurul merit al acestor soluţii este că una este mai proastă decât alta”.

Guvernul are o singură soluţie: indexarea salariilor. „În absenţa producţiei şi serviciilor, aceşti bani nu vor face decât să alimenteze inflaţia”.

Singura soluţie raţională ar fi „stoparea pierderilor din economie”. Soluţie radicală, extrem de dureroasă „însemnând închiderea de întreprinderi, şomaj şi desigur scăderea nivelului de trai”.

În absenţa acestor reforme, guvernul va recurge din nou la „indexarea sărăciei”.
XS
SM
MD
LG