Linkuri accesibilitate

29.11.99 - Chișinău: Reluarea negocierilor de formare a unui nou guvern


Vladimir Voronin cu Vladimir Putin
Vladimir Voronin cu Vladimir Putin

Președintele Lucinschi reia consultările cu grupurile parlamentare după renunțarea lui Valeriu Bobuțac la funcția de prim-ministru.

29 noiembrie 1999

Reluarea negocierilor de formare a unui nou guvern.

Dan Ionescu: Luni, negocierile pentru formarea unui nou guvern au fost reluate cu toată intensitatea. Preşedintele Petru Lucinschi a ţinut să se implice direct în acest proces, avertizind, printre altele, asupra riscurilor pe care, eventuale alegeri anticipate l-ar reprezenta pentru stabilitatea politică a ţării. Despre felul cum au decurs discuţiile de astazi, între diversele forţe politice, ca şi in interiorul uneia sau alteia din fracţiunile parlamentare, relateaza corespondentul nostru Radu Benea
:

Purtatorul de cuvînt al preşedinţiei, Anatol Golea, a făcut cunoscut astazi, la un briefing, că premierul desemnat, Valeriu Bobuţac a renunţat în mod oficial la funcţia pentru care a fost propus. Ambasadorul Republicii Moldova in Federaţia Rusă a revenit la Moscova dupa ce a devenit clar că nu va reuşi să întruneasca numarul necesar de voturi ale deputatilor pentru formarea unui nou guvern. In consecinţa, preşedintele Petru Lucinschi a procedat imediat la consultari cu grupurile parlamentare pentru desemnarea unei noi candidaturi la funcţia de prim-ministru şi stabilirea principiilor de formare a viitorului executiv.

Şeful statului a purtat discutii, in prima jumătate a zilei de astazi cu grupul parlamentar al comunistilor, al independenţilor şi al Blocului pentru o Moldova Democratica şi Prosperă. Inainte de consultări, comuniştii s-au reunit într-o şedinţă plenară a partidului la care au exprimat o pozitie favorabila unei eventuale desemnări de către şeful statului a candidaturii lidrului acestei formaţiuni, Vladimir Voronin pentru funcţia de prim-ministru.

Secretarul doi al partidului comunistilor, deputatul Andrei Nuguţa a declarat pentru Europa Libera că preşedintele nu le-a dat încă un răspuns la propunerea lor. Singura problemă, a spus Neguţa, constă în acumularea numarului necesar de voturi pentru instalarea unui guvern în fruntea căruia s-ar afla, Vladimir Voronin. Pentru investirea unui asemenea guvern, pe lîngă voturile comuniştilor şi ale independenţilor, mai sunt necesare trei mandate, a declarat Neguţa.

Referitor la negocieri, deputatul independent Ion Morei a declarat presei că pentru a fi evitate alegerile parlamentare anticipate, preşedintele Lucinschi ar fi insistat asupra semnării, de către grupul parlamentar al comunistilor, independentilor şi de către Blocul pentru o Moldova Democratica si Prosperă a unui document prin care acestea s-ar obliga sa asigure sprijin politic noului guvern pînă la scrutinul parlamentar din anul 2002. Potrivit lui Morei, şeful statului ar fi insistat asupra unui guvern alcătuit din tehnocraţi, cu un program reformator. Faptul ca preşedintele solicita asumarea unui angajament in scris al deputaţilor pentru acordarea sprijinului politic viitorului guvern a fost confirmat şi de deputatul comunist Andrei Neguţa.

Se pare însă că, ideea desemnării promului secretar al PCRM, Vladimir Voronin la funcţia de primministru nu a fost agreata de grupul parlamentar al Blocului pentre o Moldova Democratica si Prosperă, membru al acestei formaţiuni, deputatul Alexei Tulbure a declarat presei că blocul ar putea sprijini un nou guvern, alături de comunisti, dacă în fruntea acestuia se va afla actualul premier, Ion Sturza. Nu se ştie dacă propunerea Blocului a fost coordonata cu prim-ministrul demisionat, deoarece, la scurt timp după demiterea guvernului, el a plecat în concediu. Potrivit însă lui Tulbure, şeful statului a respins din start candidatura lui Ion Sturza.

Intr-un interviu acordat în seara zilei de astazi televiziunii naţionale, preşedintele Petru Lucinschi a lăsat să se înţeleaga că ar putea sprijini, la funcţia de premier, candidatura liderului comunist Vladimir Voronin. El a declarat că este o practică recunoscută în mai multe state ca grupul parlamentar ce deţine cele mai multe mandate să preia puterea executiva. Seful statului a spus ca va cîntări aceasta decizie, după o altă serie de negocieri, dat fiind că viitorul guvern va trebui să păstreze neschimbată politica externă a republicii Moldova, inclusiv in relatiile cu organismele financiare internaţionale. Negocierile se vor desfăşura pe parcursul zilei de marti după ce şeful statului va reveni de la Kiev, unde va participa la ceremonia de investire în funcţie a omologului său ucrainean, Leonid Kuchma, astfel încit, miercuri, preşedintele Lucinschi va veni în Parlament pentru a da citire decretului privind desemnarea unui candidat la funcţia de primministru.

Din Chisinau, Radu Benea, REL.
XS
SM
MD
LG