Linkuri accesibilitate

8.12.99 București: Restituirea caselor naționalizate din nou în dezbatere


Noi obstacole în calea legii în Senat din cauza avizului negativ al Comisiei pentru drepturile omului.

8 decembrie 1999

Extras din emisiunea „Actualitatea românească” (Moderator: Radu Calin Cristea, reporter: Dan Răspopa).

Restituirea caselor naționalizate din nou în dezbatere.

Un nou obstacol a apărut în calea proiectului de lege privind restituirea caselor naţionalizate: Comisia pentru drepturile omului din Senat a dat aviz negativ, argumentând că un proiect de lege alternativ (al PDSR) este analizat într-o altă comisie a Senatului, în cea juridică.

Comisia juridică a Senatului, împreună cu cea pentru administraţie locală, analizează în parale cele două iniţiative, a guvernului si a opoziţiei. Au mai fost aprobate trei articole din proiectul iniţial, care precizează cine are dreptul la restituirea imobilului sau la despăgubiri (în această categorie fiind incluse si partidele, care ulterior au fost interzise de regimul comunist).

Lucrările comisie sunt boicotate acum de senatorii PDSR, supăraţi că propunerile lor „realiste” nu ar fi luate în discuţie.

Între timp, guverul a decis ca prin ordonanţă de urgenţă, să intre în vigoare legea de privatizarea a fostelor IAS-uri, aşa-numita lege Mureşan, în forma înaintată în Cameră. Astfel, este scurt-circuitată dezbaterea din Parlament, care ajunsese numai la articolul 3 al propunerii legislative. În discuţie se află şi o propunere alternativă a PDSR.
XS
SM
MD
LG