Linkuri accesibilitate

Şah, poker şi box în politica moldoveană


Louis O'Neill
Louis O'Neill

Louis O'Neill: "Există deja indicii ale unor fisuri publice în ambele tabere, dar rămâne de văzut dacă ele vor duce la vreun colaps"

Când a auzit că “New York Journal” a scris că a murit, scriitorul Mark Twain a emis fraza memorabilă: “Ştirile despre moartea mea sunt mult exagerate”.
Acelaşi lucru se poate spune despre clopotele de înmormântare pe care le trag unii analişti avântaţi Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, după boictotarea de către comunişti a alegerilor prezidenţiale de săptămâna trecută.

Deşi teoria unui PCRM dezorientat, care se dizolvă din interior, are o atractivitate superficială şi unele dovezi, jocul care se joacă la Chişinău este mult mai complex. El combină elemente de şah tridimensional, poker-fără-limite şi box-fără-mănuşi.

Este sigur că liderul comuniştilor, fostul preşedinte Vladimir Voronin a fost nevoit să accepte o schimbare dificilă: el joacă acum cu piesele negre, în locul celor albe. Reacţionează la evenimente politice, în loc să le dirijeze. Şi este posibil ca animozitatea lui generală faţă de AIE şi în special antipatia faţă de dezertorul Marian Lupu să se afle în centrul gândirii sale.

Numai că până la urmă interesul cât se poate de raţional al comuniştilor este să se agaţe de putere rămânînd indispensabili procesului politic din Moldova. Dacă renunţăm la emoţii, comportamentul comuniştilor poate fi analizat ca o strategie încăpăţânată şi riscantă.

Voronin şi echipa lui pariază pe speranţa că vor rezista mai mult decât Alianţa. Că o vor fractura, împingînd-o într-o competiţie internă. Că-şi vor păstra o minoritate cu putere de blocaj în parlament şi vor găsi un partener dispus la coaliţie.

Întrebarea este dacă PCRM va reuşi să divizeze şi să-şi cucerească rivalii, continuînd să fie un element decisiv, o ancoră într-o coaliţie de guvernare, sau, dimpotrivă, va stârni mânia alegătorilor şi va fi pedepsit cu severitate pentru că obstrucţionează viitorul european al Moldovei.

Comuniştii au ales această strategie pentru că înţeleg două lucruri. Mai întâi, că intră în criză de timp şi că actuala lor “marcă” (“brand”) este o afacere în pierdere. Realitatea demografică arată că în cazul unei competiţii corecte, numărul de locuri oferit comuniştilor în parlament va continua să scadă, aşa cum s-a întâmplat deja, de la 71 în 2001 la 56 în 2005 la 48 în 2009. Ei speră totuşi că mai au suficientă energie ca să obţină la noile alegeri 41 de locuri, făcînd imposibilă formarea vreunei coaliţii de guvernămînt fără participarea lor.

În al doilea rând, Voronin şi consilierii lui principali cunosc bine istoria politică a Moldovei, pe care au modelat-o ei înşişi într-o mare măsură, de la proclamarea independenţei. Ştiu că în Moldova este greu să menţii o coaliţie de guvernare largă, multipartinică. Majoritatea alianţelor au căzut sub greutatea şi ambiţiile părţilor componente. Faptul că actuala Alianţă de patru partide durează de aşa mult timp este o excepţie în cultura politică moldoveană.

Există deja indicii ale unor fisuri publice în ambele tabere, dar rămâne de văzut dacă ele vor duce la vreun colaps. De exemplu, infamul “om cu steagul” din aprilie, Vladimir Ţurcan, a anunţat că el şi alţii vor ieşi din orbita PCRM ca să protesteze împotriva nealegerii lui Lupu. Fără să dea cifre, Ţurcan a spus că mai mulţi deputaţi comunişti ar fi vrut să-l voteze pe Lupu, dar (ca şi Ţurcan însuşi) n-au avut curajul să rămână în parlament când Voronin şi-a mânat fracţiunea spre uşă, în timpul votului.

Faptul că Voronin exercită încă o asemenea autoritate asupra fracţiunii este relevant. Dacă membrii fracţiunii parlamentare comuniste credeau într-adevăr că strategia boicotului este expresia unei dorinţe iraţionale de răzbunare împotriva Alianţei, o răzbunare care le va distruge ţara, propriul partid şi sursele lor proprii de venit, atunci e greu de înţeles de ce nu s-au găsit opt comunişti care să aibă curajul de a se opune conducerii partidului. Până şi teoria că Voronin ar avea materiale compromiţătoare pentru mulţi membri şi asociaţi PCRM - o idee controversată lansată luna trecută de Valeriu Pasat – nu este suficientă pentru a explica ieşirea în bloc din sala de şedinţă. De altfel, capacitatea comuniştilor de a construi cazuri motivate politice a scăzut odată cu venirea la putere a AIE. Toate acestea înseamnă de fapt că PCRM le oferă oamenilor săi ceva mai atrăgător decât ralierea cu AIE.

În cealaltă tabără politică, un partid din Alianţă, AMN, pare să fie în cădere liberă. Când Veaceslav Untilă s-a ridicat împotriva eternului lider Serafim Urechean la un recent congres AMN, partidul a fost zguduit el însuşi de un protest şi de o ieşire în masă. Aripa tânără a părăsit congresul (şi poate şi partidul) invocînd nereguli de procedură. Urechean a fost reales cu majoritate covârşitoare de deputaţii rămaşi în sală, dar Untilă a ameninţat că va contesta rezultatele, şi felul cum este condus partidul, la Ministerul Justiţiei. Acesta este exact genul de tensiuni pe care PCRM caută să le exacerbeze şi să le exploateze prin prelungirea dramei politice moldovene.

Iar retorica ambelor tabere s-a urâţit şi mai mult, devenind o luptă pe viaţă şi pe moarte. Premierul Vlad Filat s-a plâns că AIE n-a făcut tot ce putea face ca să obţină alegerea lui Lupu, că a fost “prea permisivă” cu comuniştii. Explicînd, Lupu a invocat puterea brută a persecuţiei politice, spunînd că AIE trebuie să fie “mai incisivă” şi să lase organele de aplicare a legii să-şi facă treaba. În acest fel, premierul ţării a sugerat că negocierile pentru alegerea lui Lupu au eşuat pentru că AIE nu a avut suficiente “motivaţii” pentru comunişti, inclusiv că nu a avut pregătite cazuri penale privind “ilegalităţile comise de fosta guvernare”.

Sigur, a încerca sau a ameninţa să arunci un adversar politic în închisoare poate fi o metodă eficientă de a câştiga puterea, dar AIE a venit la guvernare cu promisiunea schimbării, nu a continuării practicilor de “kompromat” ale PCRM. Filat a mai spus că dacă AIE are ocazia de a distruge PCRM, asta trebuie să facă, un sentiment împărtăşit de Urechean, care este şi vicepreşedintele Parlamentului. Cam atât, în privinţa negocierilor.

Voronin a răspuns cu aceeaşi monedă. Vorbind recent în emisiunea TV “Rezonans”, el a ironizat alianţa spunînd că cu cât vorbeşte mai mult Mihai Ghimpu, cu atât le creşte popularitatea lor, comuniştilor. Voronin a luat în derâdere ceea ce a numit “Aliansul za Evro”, iar apoi, pe o notă serioasă, a spus că AIE a adus în parlament criminali, şi că va trăda interesele Moldovei, suveranitatea şi integritatea ei – o aluzie la relaţiile cu România.

Între timp, Lupu a rezistat cu bine tentaţiei unei înţelegeri de ultim moment oferită de comunişti de a forma o majoritate de guvernare (…). O parte a strategiei comuniste este aşadar de a provoca amestecarea cărţilor prin alegeri anticipate, văzînd apoi cine are asul. Data viitoare, poate altcineva (să nu uităm neaşteptata înţelegere dintre Iurie Roşca şi comunişti, în 2005, cea care a dus la realegerea lui Voronin ca şef al statului) ar putea forma o coaliţie cu comuniştii în schimbul unei funcţii frumoase şi al altor avantaje.

Asta explică insistenţa PCRM ca parlamentul să fie dizolvat imediat după eşecul alegerii preşedintelui ţării. Ei avansează, printre alte argumente, noţiunea că parlamentul poate fi dizolvat doar o dată într-un an calendaristic, făcînd posibilă ţinerea de alegeri deja în ianuarie 2010 (comuniştii nu acceptă ceea ce consideră a fi interpretarea pro domo a constituţiei de către AIE şi doresc ca Curtea Constiţională să intervină). AIE, pe de altă parte, se simte bine cu pârghiile de influenţă în mână, cu dreptul de a folosi resursele administrative, şi vrea să prelungească status quo-ul cât mai mult posibil, pentru a-şi cimenta controlul asupra puterii. De aceea, Alianţa spune că în constituţie ar sta scris că parlamentul poate fi dizolvat din nou doar când a trecut un an de la dizolvarea precedentă. Asta ar fi în iunie 2010, iar alegerile ar avea loc în toamnă.

Astfel ne întoarcem la des-invocata “opţiune nucleară” a AIE: amendarea constituţiei pentru a pune capăt crizei politice. Ghimpu a spus clar la o recentă emisiune “În profunzime” că nu vor fi alegeri parlamentare, pentru că va insista să se schimbe constituţia şi să le evite. Iar refuzînd să-l aleagă pe Lupu, comuniştii au mărit în mod dramatic riscul ca AIE să apese într-adevăr pe “butonul roşu” şi să lanseze procesul. Numai că o asemenea mutare ar duce la o escaladare şi mai mare a nivelului de vitriol şi de hărţuieli juridice, cu consecinţe imprevizibile.

În acest moment, din păcate, s-ar putea să nu existe ieşire din impas. Ghimpu vorbeşte de mai multe săptămâni de “aşii” pe care i-ar avea în mânecă. Dacă i-ar trânti pe masa de poker, ar trişa. Dar în politica hibridă a Moldovei, merge şi aşa.

Traducere din limba engleză de Mircea Ţicudean

Louis O’Neill a fost ambasador, şef al misiunii OSCE din Republica Moldova, în anii 2006-2008. Opiniile exprimate în acest comentariu aparţin exclusiv autorului şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Europei Libere.

Pe aceeași temă

Previous Next

XS
SM
MD
LG