„Cam aşa mi se întîmplă mie: caut departe şi găsesc lîngă mine”, se confesează într-o pagină de jurnal intim Iulia Margulis, tînăra protagonistă a romanului Viaţa începe vineri, de Ioana Pârvulescu, Humanitas, 2009. Alte voci – cea a lui Nicu, băiatul care face comisioane la Universul; cea a lui Costache Boerescu, şeful siguranţei publice; cea a seducătorului Alexandru Livezeanu, homme a femmes amorezat de-o copilă pe care-o vede în treacăt dormind în trăsură (un soi de Frumoasa adormită, fără pădurea de argint); nu în ultimul rînd, cea a lui Dan Kretzu, jurnalistul „găsit ca mort, în cîmp”, puţin înainte de sărbătorile de iarnă ale anului 1897 – vor forma un cor uman pe cît de unitar (puternic individualizate, personajele nu cad din naraţiune), pe atît de distinct (fiecare-şi urmează propria partitură).
Redactat ca un roman poliţist – bărbatul fără acte de identitate ce-şi zice Dan Kretzu găsit într-o margine a Bucureştilor şi care este bănuit a fi însuşi Jack Spintecătorul; tînărul rănit mortal descoperit la doar cîteva sute de metri de acesta; dispariţia unui portmoneu pe care-l caută toată lumea etc. –, textul se întoarce într-un roman de moravuri, societatea bucureşteană a sfîrşitului de secol XIX (vă amintesc, naraţiunea se desfăşoară între 19 şi 31 decembrie 1897), pe care Ioana Pârvulescu o cunoaşte ca nimeni altul – tot ea a semnat monografiile Întoarcerea în Bucureştiul interbelic (2003) şi În intimitatea secolului 19 (2005) –, apărînd în toată splendoarea şi mizeria ei. Intriga, atît cît există – iar autoarea ştie să spună o poveste, pe mai multe voci, ca la un fel de şezătoare la gura sobei –, foloseşte atît cît să ţină viu interesul pentru scris; or, nucleul romanului îl constituie un alt roman, Viaţa începe luni, la care lucrează unul dintre personajele secundare, şi pe care editorul Socec-fiul „scrise mare, cu cerneală violetă: NU”.
Cît despre romanul Ioanei Pârvulescu, Viaţa începe vineri, nu l-aş mai lăsa din mîini!
Redactat ca un roman poliţist – bărbatul fără acte de identitate ce-şi zice Dan Kretzu găsit într-o margine a Bucureştilor şi care este bănuit a fi însuşi Jack Spintecătorul; tînărul rănit mortal descoperit la doar cîteva sute de metri de acesta; dispariţia unui portmoneu pe care-l caută toată lumea etc. –, textul se întoarce într-un roman de moravuri, societatea bucureşteană a sfîrşitului de secol XIX (vă amintesc, naraţiunea se desfăşoară între 19 şi 31 decembrie 1897), pe care Ioana Pârvulescu o cunoaşte ca nimeni altul – tot ea a semnat monografiile Întoarcerea în Bucureştiul interbelic (2003) şi În intimitatea secolului 19 (2005) –, apărînd în toată splendoarea şi mizeria ei. Intriga, atît cît există – iar autoarea ştie să spună o poveste, pe mai multe voci, ca la un fel de şezătoare la gura sobei –, foloseşte atît cît să ţină viu interesul pentru scris; or, nucleul romanului îl constituie un alt roman, Viaţa începe luni, la care lucrează unul dintre personajele secundare, şi pe care editorul Socec-fiul „scrise mare, cu cerneală violetă: NU”.
Cît despre romanul Ioanei Pârvulescu, Viaţa începe vineri, nu l-aş mai lăsa din mîini!
