Linkuri accesibilitate

Creșterea economică depinde de aplicarea Planului de relansare


Tatiana Lariușin
Tatiana Lariușin

2010 și relansarea economică văzută de experta Tatiana Lariușin.

Guvernanţii vor avea de depăşit în 2010 nu doar criza constituţională, dar vor trebui să pună capăt şi crizei economice. Diana, am înţeles că te-a interesat opinia unor experţi privitoare la şansele planului anti-criză al autorităţilor în 2010. Cu cine ai reuşit să vorbeşti?

Diana Răileanu: Am discutat cu Tatiana Lariuşin de la Institutul Viitorul, care crede însă că succesul acestui plan va depinde de mai mulţi factori. Dna Lariuşin, ce previziuni aveţi pentru 2010?


Tatiana Lariuşin: Dacă noi cu adevărat vom vedea la sfârşitul anului 2010 creşterea economică? Este cea mai importantă întrebare care preocupă pe foarte multă lume şi mulţi economişti. Eu vă răspund – nu ştiu. Depinde de ce se va întâmpla în România, în alte state ale Comunităţii Europene, depinde cât de profundă va fi criza în Ucraina, ce se va întâmpla în Rusia cu preţul la gaze, dar depinde şi de succesele pe care le va înregistra Guvernul în implementarea Planului de relansare economică care a fost negociat şi pentru care se adună finanţe şi pentru care s-au adunat, cel puţin, promisiuni de fonduri.

Diana Răileanu: Dna Lariuşin, vorbiţi despre Planul de relansare economica, în 2010, cum va afecta acest Plan cetăţeanul de rând?

Tatiana Lariuşin
: Cea mai importantă măsură a planului este ca cetăţeanul de rând să nu sărăcească mai mult decât a sărăcit. Pentru aceasta s-au dus negocieri cu Fondul Monetar şi pentru prima dată, probabil, guvernanţii au fost auziţi de FMI, căruia nu-i place să cheltuie bani pentru susţinerea bugetului. Însă, creşterea economică bazată pe consumul privat este un factor pe care nu îl poţi elimina şi care trebuie restabilit. Am înţeles că FMI şi Guvernul au acelaşi scop, relansarea şi creşterea economică.

Diana Răileanu: În 2010 vor mai pleca oamenii peste hotare?

Tatiana Lariuşin: Mai este ceva ce mi-aş dor eu, să crească încrederea cetăţenilor în ţară. Dacă ştim că procesul de performanţă, cel puţin politic, nu s-a terminat, probabil ne aşteaptă şi alegeri anticipate, oricare instabilitate înseamnă că oamenii, probabil, vor lua hotărârea de a pleca acolo unde este mai stabil, acolo unde poţi obţine o mie de euro. Pentru a investi bani şi bunuri, oamenii trebuie să înţeleagă ce se va întâmpla cu banii lor în anul care vine, ideal ar fi pentru mai mulţi ani înainte.
Previous Next

XS
SM
MD
LG