Linkuri accesibilitate

Depăşirea crizei prin debirocratizare, demonopolizare şi liberalizare


Premierul Vlad Filat
Premierul Vlad Filat

Premierul Vlad Filat dă socoteală despre primele 100 de zile ale guvernul AIE

Guvernul condus de Vlad Filat a împlinit 100 de zile – aici se încheie, traditional, aşa-numita perioadă de graţie acordată nu numai de presă, dar în primul rând de electorat noului guvern.

Şi cele 100 de zile sunt, tot tradiţional, ocazia unui prim bilanţ – şansa de a explica de unde a plecat guvernul şi, mai ales, unde vrea să ajungă în 2010.

La o conferinţă de presă, premierul Vlad Filat a explicat că cel mai mare succes al guvernului său a fost de a schimba Moldova, în trei luni , dintr-o ţară insolventă într-una care-şi poate acoperi cheltuielile. În plan extern, tot în trei luni, guvernul a reuşit să scoată ţara din ceea ce Vlad Filat a numit „izolare“ pe scena internaţională.


Ce planuri are guvernul pentru 2010 ?

Depăşirea crizei economice rămâne obiectivul prioritar al guvernului pentru anul 2010, susţine premierul Vlad Filat, care e convins că acest lucru e posibil prin înlăturarea barierelor birocratice, prin demonopolizarea şi liberalizarea economiei RM. Filat a recunoscut că pe lângă şirul realizărilor prezentate astăzi, guvernul încă nu a reuşit să elimine importante scheme de corupţie din cadrul instituţiilor de stat.

Vlad Filat: „Paradoxul rămâne să fie în RM atunci când avem corupţie fără corupţi, monopoluri fără monopolişti, infractori fără a fi traşi la răspundere. Ceea ce ţine de monopoluri. Sigur, aşteptările probabil au fost că vom începe execuţii publice, eventual pe Piaţa Marii Adunări Naţionale, cu toate că unii şi merită acest lucru. Noi am ales să mergem din punctul meu de vedere pe o formulă inteligentă şi eficientă. Şi acţiunile pe care le-am întreprins ce ţin de reglementarea în domeniu, care de fapt au dus nu la sancţionarea unuia pentru a veni altul să practice aceleaşi modele de afaceri. Deci din punctul nostru de vedere ajustarea cadrului normativ în RM, care să aibă şi principii de activitate făcând trimitere la o economie de piaţă a dus la crearea premizelor de a sparge aceste monopoluri. Pentru ca ulterior, dar în conformitate cu prevederea legală şi în cadrul unui proces echitabil, cei care au încălcat legea să fie traşi la răspundere.”

Vlad Filat s-a arătat convins că în urma acţiunilor întreprinse de guvern, RM are perspective mult mai clare de aprofundare a relaţiilor cu UE şi de integrare europeană. Premierul a dat asigurări că executivul va continua reformele interne pentru a obţine maximum din negocierile cu UE în cadrul Acordului de Asociere.

Succesele primelor 100 de zile ale guvernului sunt criticate însă de opoziţia comunistă. Deputatul PCRM Iurie Muntean spune că realizările guvernului sunt mai modeste în raport cu obiectivele stabilite.

Iurie Muntean: „În ceea ce priveşte integrarea europeană, pentru comparaţie, noi urma să începem negocierile cu privire la acordul de comerţ liber aprofundat şi comprehensiv încă în septembrie 2009, ei urmează să-l înceapă în ianuarie 2010, vedeţi diferenţa, şi nu se ştie dacă le vor începe. Doi. Guvernul Filat pentru 2009 nu a primit finanţare suplimentară din partea UE. Mai mult ca atât pentru 2010 lui nu i s-a promis nimic clar care va fi finanţarea suplimentară a activităţilor guvernului Filat privind integrarea europeană. N-a fost aprobat nici un plan de acţiuni în ceea ce priveşte integrarea europeană în următorii ani. Deci fără plan, despre ce integrare europeană putem vorbi, despre acţiuni concrete?”

Am solicitat şi opinia expertului independent Valeriu Prohniţchi, de la centrul de analiză economică Expert Grup pe care l-am întrebat asupra căror obiective trebuie să se concentreze guvernul pentru a depăşi erfectele crizei economice?

Valeriu Prohnitchi
Valeriu Prohniţchi: „Până acuma din păcate, RM a avut parte de o creştere economică defectuoasă, antrenată de creşterea consumului. Dacă guvernul doreşte să schimbe acest model de creştere economică şi să asigure o componentă mai puternică a investiţiilor, atunci trebuie ca ţara să devină atractivă din punct de vedere investiţional atât pentru investitorii interni, cât şi pentru cei străini. Şi până la urmă răspunsul meu se rezumă la un climat investiţional mai bun, în special un cadru regulator mai atractiv şi infrastructura fizică mai bună, în special drumurile, fiindcă drumurile proaste sunt cele care ţin investitorii departe de RM.”

În acelaşi timp, Valeriu Prohniţchi spune că succesele economice vor depinde şi de stabilitatea politică din Republica Moldova, pentru că o criză politică prelungită îi va speria pe potenţialii investitori străini şi va diminua încrederea istituţiilor financiare internaţionale.

Pe aceeași temă

Previous Next

XS
SM
MD
LG