Au trecut lungile zile de vacanţă în Moldova, în care lumea a sărbătorit de două ori Crăciunul şi Sf. Vasile – o dualitate, o duplicitate tratată cu ironie de mulţi cetăţeni, fără însă ca cineva să aibă curajul să pună piciorul în prag, să ceară limpezirea calendarului religios. Viaţa politică şi-a reluat cursul obişnuit. Guvernarea liberal-democrată şi-a marcat 100 de zile printr-un bilanţ în linii mari încurajator.
Rezultatul cel mai bun al perioadei este însuşi faptul că Alianţa pentru Integrare Europeană funcţionează, componentele ei par sudate nu numai printr-un protocol de constituire şi de beneficiile implicite ale guvernării, cât mai ales de conştiinţa pericolului unei reveniri a comuniştilor la putere. În acelaşi timp, populaţia s-a convins că schimbarea de regim nu a adus dezastrul naţional profeţit de Voronin, ci perspective reale de dezvoltare şi prosperitate a ţării, chiar dacă, deocamdată, criza economică şi spectrul unor posibile alegeri anticipate strecoară o notă de incertitudine şi nelinişte în peisaj.
Să privim spre ultimele mutări de pe scena politică. Scandalul din interiorul Alianţei Moldova Noastră, provocat de realegerea lui Serafim Urecheanu, a condus la plecarea a doi membri proeminenţi ai formaţiunii: Veaceslav Untilă şi Iurie Colesnic. Este, fireşte, libertatea celor doi politicieni să conteste conducerea AMN, însă aderarea lor la un partid extraparlamentar – Mişcarea Acţiunea Europeană – ar putea să creeze o sursă de tensiune în interiorul coaliţiei (dacă nu reflectă cumva anumite rivalităţi interne) într-un moment în care povara guvernării ar fi pretins mai multă coeziune, responsabilitate şi precauţie din partea tuturor parlamentarilor puterii.
Pe stânga, s-a risipit misterul ce plana în jurul noului proiect al lui Vladimir Ţurcan. Cei patru transfugi din PCRM nu au mers pe calea anevoioasă a înregistrării unei noi formaţiuni, ci au preluat o structură deja existentă, micul partid „Moldova Unită”, cu care speră să atragă voturile dezamăgiţilor de PCRM. Victor Stepaniuc, de pildă, spunea la conferinţa de presă din 12 ianuarie: „Nu actuala conducere (a statului) e vinovată de criză, ci fosta conducere. De asta nu critic actuala conducere, aşa cum se întâmpla anterior, ci votez împreună cu ei. Ţara este în criză şi trebuie să facem ceva să ieşim din ea.” Pe de altă parte, tot Victor Stepaniuc declară că noul partid va face alianţă cu alte partide de stânga inclusiv cu PCRM.
În acest caz, ne întrebăm, de ce au mai plecat de la comunişti cei patru nemulţumiţi? Noua formaţiune evocă proiectul reşapat şi eşuat al lui Vasile Tarlev, care aderase la Uniunea Centristă, fără a-şi mai atinge obiectivele. Şi ideile sunt aceleaşi: statalitate, patriotism moldovenesc, prietenie cu Rusia şi CSI. Sună prea cunoscut, prea plat, prea uzat. E ca şi cum ţi-ai face vânt pe o uşă de mult făcută vraişte în Moldova şi de aceea rişti să nu fii băgat în seamă.
Altfel, bolnavă de moştenirea unei prea lungi istorii coloniale, Basarabia va înregistra încă mult timp destui adepţi nostalgici ai Rusiei. Doar că orientarea pro-rusă îşi află tot mai greu argumente raţionale. PCRM, de exemplu, joacă totul pe cartea virulenţei şi a radicalismului ideologic. Voronin îi consideră trădători pe foştii tovarăşi de drum (şi este încă cel mai „blând” calificativ pe care îl foloseşte!), continuă să agite fantoma inamicului extern – România şi Occidentul – şi acuză coaliţia liberal-democrată că ar împinge ţara spre catastrofă, de parcă în ultimii 8 ani, cât s-au aflat la putere, nu ei, comuniştii, au prăbuşit nivelul de viaţă în Moldova, nu ei au încălcat drepturile cetăţeneşti, nu ei au izolat acest stat pe plan internaţional.
Conceput mai degrabă ca un „detaşament de asalt”, văzut de mulţi drept un clan de interese oculte şi practici ilegale, PCRM a intrat într-o criză profundă de idei şi soluţii. În mod deloc paradoxal, pe comunişti îi poate salva doar actuala putere, liberal-democrată, în cazul în care aceasta nu îşi va respecta promisiunile electorale şi se va lăsa antenată pe panta unor conflicte de orgolii şi interese egoiste. Este avertismentul ce trebuie rostit la început de an.
Rezultatul cel mai bun al perioadei este însuşi faptul că Alianţa pentru Integrare Europeană funcţionează, componentele ei par sudate nu numai printr-un protocol de constituire şi de beneficiile implicite ale guvernării, cât mai ales de conştiinţa pericolului unei reveniri a comuniştilor la putere. În acelaşi timp, populaţia s-a convins că schimbarea de regim nu a adus dezastrul naţional profeţit de Voronin, ci perspective reale de dezvoltare şi prosperitate a ţării, chiar dacă, deocamdată, criza economică şi spectrul unor posibile alegeri anticipate strecoară o notă de incertitudine şi nelinişte în peisaj.
Să privim spre ultimele mutări de pe scena politică. Scandalul din interiorul Alianţei Moldova Noastră, provocat de realegerea lui Serafim Urecheanu, a condus la plecarea a doi membri proeminenţi ai formaţiunii: Veaceslav Untilă şi Iurie Colesnic. Este, fireşte, libertatea celor doi politicieni să conteste conducerea AMN, însă aderarea lor la un partid extraparlamentar – Mişcarea Acţiunea Europeană – ar putea să creeze o sursă de tensiune în interiorul coaliţiei (dacă nu reflectă cumva anumite rivalităţi interne) într-un moment în care povara guvernării ar fi pretins mai multă coeziune, responsabilitate şi precauţie din partea tuturor parlamentarilor puterii.
Pe stânga, s-a risipit misterul ce plana în jurul noului proiect al lui Vladimir Ţurcan. Cei patru transfugi din PCRM nu au mers pe calea anevoioasă a înregistrării unei noi formaţiuni, ci au preluat o structură deja existentă, micul partid „Moldova Unită”, cu care speră să atragă voturile dezamăgiţilor de PCRM. Victor Stepaniuc, de pildă, spunea la conferinţa de presă din 12 ianuarie: „Nu actuala conducere (a statului) e vinovată de criză, ci fosta conducere. De asta nu critic actuala conducere, aşa cum se întâmpla anterior, ci votez împreună cu ei. Ţara este în criză şi trebuie să facem ceva să ieşim din ea.” Pe de altă parte, tot Victor Stepaniuc declară că noul partid va face alianţă cu alte partide de stânga inclusiv cu PCRM.
În acest caz, ne întrebăm, de ce au mai plecat de la comunişti cei patru nemulţumiţi? Noua formaţiune evocă proiectul reşapat şi eşuat al lui Vasile Tarlev, care aderase la Uniunea Centristă, fără a-şi mai atinge obiectivele. Şi ideile sunt aceleaşi: statalitate, patriotism moldovenesc, prietenie cu Rusia şi CSI. Sună prea cunoscut, prea plat, prea uzat. E ca şi cum ţi-ai face vânt pe o uşă de mult făcută vraişte în Moldova şi de aceea rişti să nu fii băgat în seamă.
Altfel, bolnavă de moştenirea unei prea lungi istorii coloniale, Basarabia va înregistra încă mult timp destui adepţi nostalgici ai Rusiei. Doar că orientarea pro-rusă îşi află tot mai greu argumente raţionale. PCRM, de exemplu, joacă totul pe cartea virulenţei şi a radicalismului ideologic. Voronin îi consideră trădători pe foştii tovarăşi de drum (şi este încă cel mai „blând” calificativ pe care îl foloseşte!), continuă să agite fantoma inamicului extern – România şi Occidentul – şi acuză coaliţia liberal-democrată că ar împinge ţara spre catastrofă, de parcă în ultimii 8 ani, cât s-au aflat la putere, nu ei, comuniştii, au prăbuşit nivelul de viaţă în Moldova, nu ei au încălcat drepturile cetăţeneşti, nu ei au izolat acest stat pe plan internaţional.
Conceput mai degrabă ca un „detaşament de asalt”, văzut de mulţi drept un clan de interese oculte şi practici ilegale, PCRM a intrat într-o criză profundă de idei şi soluţii. În mod deloc paradoxal, pe comunişti îi poate salva doar actuala putere, liberal-democrată, în cazul în care aceasta nu îşi va respecta promisiunile electorale şi se va lăsa antenată pe panta unor conflicte de orgolii şi interese egoiste. Este avertismentul ce trebuie rostit la început de an.
