În ultimii peste 20 de ani, saxofonistul Branford Marsalis a explorat toate formele muzicale cu putinţă ce pot fi legate de jazz şi de blues. Şi, după ce a fost o vreme obsedat de opera italiană şi de lucrările orchestrale de la sfîrşitul secolului 19, la mijlocul anilor ’90, cîţiva ani după moartea lui Miles Davis, Branford Marsalis a înregistrat un album considerat de unii o adevărată cronică a muzicii de la începutul ultimului deceniu al secolului trecut. L-am amintit pe Miles Davis pentru că albumul despre care vă vorbesc reprezintă o continuare a unuia din multele experimente ce caracterizează opera lui Davis, în acest caz o nouă fuziune, aceea dintre jazz şi hip-hop.
În zilele premergătoare morţii sale, Miles Davis lucra la un album numit “Doo-Bop”, primit cu răceală de puriştii jazz-ului, dar care avea să fie începutul unui deceniului al celor mai surprinzătoare amestecuri stilistice. Branford Marsalis a dus mai departe fuziunea, amestecînd jazz-ul nu numai cu hip-hop, dar şi cu mai toate stilurile muzicii moderne, începînd cu reggae, trecînd prin rap şi terminînd cu hard rock. Şi a ales ca nume pentru grupul care-l însoţeşte în această aventură un pseudonim folosit prin anii ’50 de una din legendele jazzului american, Cannonball Adderly, atunci cînd apărea pe discuri produse la case de discuri diferite de a sa, şi anume BUCKSHOT LEFONQUE, un nume care, prin sonoritatea sa, e o etichetă perfectă pentru colajul de stiluri de pe acest album.
“În timp ce piesele în sine au foarte puţine în comun cu jazz-ul, logica, felul în care se dezvoltă ele au foarte mult de-a face cu sensibilitatea jazzului”, spune Branford Marsalis pe coperta albumului BUCKSHOT LEFONQUE. Şi un bun exemplu pentru această idee este cîntecul “No Pain No gain”, pe care vă invit să-l ascultaţi în continuare.
În zilele premergătoare morţii sale, Miles Davis lucra la un album numit “Doo-Bop”, primit cu răceală de puriştii jazz-ului, dar care avea să fie începutul unui deceniului al celor mai surprinzătoare amestecuri stilistice. Branford Marsalis a dus mai departe fuziunea, amestecînd jazz-ul nu numai cu hip-hop, dar şi cu mai toate stilurile muzicii moderne, începînd cu reggae, trecînd prin rap şi terminînd cu hard rock. Şi a ales ca nume pentru grupul care-l însoţeşte în această aventură un pseudonim folosit prin anii ’50 de una din legendele jazzului american, Cannonball Adderly, atunci cînd apărea pe discuri produse la case de discuri diferite de a sa, şi anume BUCKSHOT LEFONQUE, un nume care, prin sonoritatea sa, e o etichetă perfectă pentru colajul de stiluri de pe acest album.
“În timp ce piesele în sine au foarte puţine în comun cu jazz-ul, logica, felul în care se dezvoltă ele au foarte mult de-a face cu sensibilitatea jazzului”, spune Branford Marsalis pe coperta albumului BUCKSHOT LEFONQUE. Şi un bun exemplu pentru această idee este cîntecul “No Pain No gain”, pe care vă invit să-l ascultaţi în continuare.
