Linkuri accesibilitate

Acord moldo-ucrainean de recunoaştere reciprocă a proprietăţilor din teritoriul celeilalte ţări


Premierii Filat şi Timoşenco la Kiev
Premierii Filat şi Timoşenco la Kiev

Premierul Vlad Filat după vizita la Kiev: „Am rezolvat un şir de probleme care vizează interesul naţional al Republicii Moldova”

Premierul Vlad Filat impreuna cu o delegatie de la guvern au fost astazi la Kiev, unde a semnat o serie de documente care privesc ambele tari. Revenit de la Kiev, premierul Vlad Filat a declarat chiar la aeroport ca i-a reusit solutionarea unor probleme vechi ce umbreau relatiile moldo-ucrainiene. Este vorba intii de toate despre recunoasterea reciproca a drepturilor de proprietate asupra unor obiective aflate pe teritoriul celeilalte tari partenere. Nordul gordian a fost dezlegat, sau mai exact a fost impartit in trei noduri separate, urmind a fi dezlegate in baza de protocoale pentru fiecare dintre situatiile litigioase.

Vladimir Filat a mai spus ca la Kiev a semnat si un acord in domeniul politicilor de tineret. Intrebat de jurnalisti de ce a intreprins vizita tocmai in ajunul celui de-al doilea tur al scrutinului prezidential Vlad Filat a spus: „Am mers la Kiev atunci cand am primit invitatia si am rezolvat un sir de probleme care vizeaza interesul national al Republicii Moldova.”

Denis Cenuşă
Politologul Denis Cenusa considera ca Timosenco prin aceasta invitatie influenteaza cumva electoratul in favoarea ei: „Vizita lui Filat are o importanța majora in primul rand pentru doamna Timosenco, care este cu 10 procente in urma lui Ianucovici.”

Denis Cenusa considera ca Vlad Filat a mers la Kiev si pentru ca sa-si echilibreze pozitia pe scena politica de la Chisinau: „El in ultimul timp a fost acuzat de careva inclinatii pro-romanesti, respectiv aducerea Kievului in atentia opiniei publice moldovenesti ar insemna de fapt restabilirea unei imagini care in ultimul timp a fost, sa spunem, romanizata.”



Eugen Revenco
Eugen Revenco, expert de la Asociatia pentru politica externa este de parere ca vizita lui Filat nu are nicio legatura cu scrutinul ucrainenilor: „Daca am fi sa asteptam pana trece campania electorala de la noi, campania din Ucraina, pana stabilim un nou guvern, putem pierde timp foarte pretios. Ceea ce explica graba autoritatilor este logica. Trebuie sa mentionez ca prim-ministrul Filat a facut un pas inteligent, pentru ca nu s-a intalnit doar cu un candidat la presedintie, dar si cu co-nationalul nostru Anatoli Kinah.”





Igor Munteanu
Igor Munteanu, director al institutului Viitorul crede ca vizita premierului moldovean nu are cum sa influenteze votul alegatorului ucrainean: „Oamenii care vor vota in alegerile din Ucraina deja si-au determinat optiunile. Zarurile au fost aruncate si cred ca partea moldoveneasca nu poate sa influenteze determinant optiunile electoratului din Ucraina”
Previous Next

XS
SM
MD
LG