La rubrica „Librăria din Cartier” am discutat cu Sorenela Reniţă, eleva in clasa a 10-a la liceul Mircea Eliade despre cartile care nu te lasa sa dormi noaptea.
„In perioada de adolescenţă am citit „Cireşarii”. Deşi părea copilărească, am deschis prima pagină şi după prima nu m-am putut opri. Stăteam noptile cu un tip de lanterna şi citeam in continuu. Daca nu ma insel, cele 5 volume, care au aproximativ 1500 de pagini, le-am dat gata in 3 zile.
Ultima care pe care o citesc este „Decameronul”, de Giovanni Boccaccio. As putea spune ca deşi e din perioada renascentistă, surprinde destul de multe situatii care pot fi adaptate uşor la vremea noastră.”
Paul Hodorogea: „Cum pot fi adaptate, ai putea sa-mi dai un exemplu?”
„Asta e mai mult ca viciu, dar oricum asta de fapt e si ideea unei carti, sa surprindă realitatea, nu doar ceea ce e frumos. Ar trebui sa fie si o anumita ironie, ca sa ne dam seama de greselile noastre. Putem spune, de exemplu, minciuna. Vrem – nu vrem, exista situatii in care fie minţim, fie nu minţim, dar o facem prin omisiune.”
Paul Hodorogea: „E necesar ca elevii sa citeasca si altceva in afara de ceea ce presupune programul sau este suficient?”
„Cartile pe care le citim in timpul unui an pot fi maxim 10 la numar, excluzand poeziile. Dar asta nu e suficient. Eu intr-un an pot sa citesc pana la 50 de carti, 100. Depinde de starea de spirit foarte mult. Daca am vazut o carte pe raft care m-a interesant, din aproximativ 2000 de carti care le am acasa, pot sa lecturez.”
