7 februarie 2000
Actualitatea românească.
„Despre deţinuţii politici”. Comentariu de Sorin Şerb
Deşi încă nu se ştie cu exactitate numărul foştilor deţinuţi politici din vremea comunismului, la întemeierea sa, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) a reunit aproximativ 150 de mii de oameni. Însă, „după ce scurgerea vremii a secerat o bună parte dintre membrii Asociaţiilor şi după redefiniri succesive ale detenţiei politice, circa 25 de mii de deţinuţi politici autentici au mai rămas”, notează comentatorul Sorin Şerb, adăugând că acestora li se mai alătură „într-o paradoxală extensie a definiţiei luptei anticomuniste”, strămutaţii, frontieriştii, foştii amici ai puterii care au fost excomunicaţi, plus cei prejudiciaţi de politicile dictaturii Antonescu.
„Se poate vorbi aşadar fără teamă de greşeala de încercare de a expropria istoria recentă, de dimensiunea ei cea mai profund umană, cea a victimelor sistemului, de încercarea de a arunca în derizoriu suferinţele celor care erau istoria vie a catastrofelor recente ale României”.
Potrivit comentatorului, foştii deţinuţi politici spun că, dacă până în 1996 legea iniţiată de Constantin Ticu Dumitrescu a fost aplicată fără amendamente, cu actuala coaliţie politică, definiţia detenţiei politice a căpătat noi sensuri, lupta anticomunistă fiind viciată de conflictele politice dintre Asociaţie şi partenerii din Convenţia Democratică, în special ţărăniştii.
Foştii deţinuţi politici au primit lovitura tocmai de la susţinătorii lor, partenerii din Convenţie. Ticu Dumitrescu a menţionat că „sentimentul de împlinire l-am trăit, trebuie să recunosc, în noaptea când s-a anunţat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Am fost împreună cu Victor Ciorbea şi cu Emil Constantinescu la primărie de unde am făcut acel drum triumfal într-un entuziasm de nedescris în Piaţa Universităţii, la balcon”.
Foştii deţinuţi politici au pierdut o parte din gratuităţile pe transportul în comun, compensările pentru medicamente, iar biletele pentru staţiunile de odihnă şi tratament sosesc cu întârziere. Aceştia primesc o indemnizaţie de 130 de mii lunar pentru fiecare an de puşcărie, însă au pierdut facilităţile pe care veteranii de război continuă să le aibă. „Ajutorul pe care îl primesc începe să semene a bacşiş dat pentru asigurarea tăcerii”, spune în final comentatorul Sorin Şerb.
Actualitatea românească.
„Despre deţinuţii politici”. Comentariu de Sorin Şerb
Deşi încă nu se ştie cu exactitate numărul foştilor deţinuţi politici din vremea comunismului, la întemeierea sa, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) a reunit aproximativ 150 de mii de oameni. Însă, „după ce scurgerea vremii a secerat o bună parte dintre membrii Asociaţiilor şi după redefiniri succesive ale detenţiei politice, circa 25 de mii de deţinuţi politici autentici au mai rămas”, notează comentatorul Sorin Şerb, adăugând că acestora li se mai alătură „într-o paradoxală extensie a definiţiei luptei anticomuniste”, strămutaţii, frontieriştii, foştii amici ai puterii care au fost excomunicaţi, plus cei prejudiciaţi de politicile dictaturii Antonescu.
„Se poate vorbi aşadar fără teamă de greşeala de încercare de a expropria istoria recentă, de dimensiunea ei cea mai profund umană, cea a victimelor sistemului, de încercarea de a arunca în derizoriu suferinţele celor care erau istoria vie a catastrofelor recente ale României”.
Potrivit comentatorului, foştii deţinuţi politici spun că, dacă până în 1996 legea iniţiată de Constantin Ticu Dumitrescu a fost aplicată fără amendamente, cu actuala coaliţie politică, definiţia detenţiei politice a căpătat noi sensuri, lupta anticomunistă fiind viciată de conflictele politice dintre Asociaţie şi partenerii din Convenţia Democratică, în special ţărăniştii.
Foştii deţinuţi politici au primit lovitura tocmai de la susţinătorii lor, partenerii din Convenţie. Ticu Dumitrescu a menţionat că „sentimentul de împlinire l-am trăit, trebuie să recunosc, în noaptea când s-a anunţat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Am fost împreună cu Victor Ciorbea şi cu Emil Constantinescu la primărie de unde am făcut acel drum triumfal într-un entuziasm de nedescris în Piaţa Universităţii, la balcon”.
Foştii deţinuţi politici au pierdut o parte din gratuităţile pe transportul în comun, compensările pentru medicamente, iar biletele pentru staţiunile de odihnă şi tratament sosesc cu întârziere. Aceştia primesc o indemnizaţie de 130 de mii lunar pentru fiecare an de puşcărie, însă au pierdut facilităţile pe care veteranii de război continuă să le aibă. „Ajutorul pe care îl primesc începe să semene a bacşiş dat pentru asigurarea tăcerii”, spune în final comentatorul Sorin Şerb.
