Agitaţia politică de la sfârşitul anului trecut n-a lăsat românilor răgazul aniversării celor douzeci de ani de la căderea comunismului, acompaniat de bilanţul instituţiilor statului de drept în funcţiune care nu mai au de-a face cu dictatura. Întâmplător, la început de an, un articol din presa străină şi un interviu al directorului Serviciului de Informaţii Externe ridică vălul de pe serviciile noastre secrete. La Repubblica, Italia: „România - liderul spionajului mondial, nici Ceauşescu nu avea atâţia agenţi 007”.
Da, România are şapte servicii de secrete, iar media europeană este de trei. Câţi oameni lucrează în servicii nu se ştie. Un consilier prezidenţial a explicat că „există o zonă de intimitate a statului care, în toate ţările membre NATO şi UE, este marcată de secret”. Basme. Satele Unite şi Marea Britanii sunt în NATO şi totuşi serviciile lor secrete fac publice numărul total al angajaţilor fără să-şi facă griji pentru zona de intimitate.
După socoteala ziarului „Gândul”, care a pus cap la cap cifre oficiale şi oficioase, România are 60 de agenţi de securitate la suta de mii locuitori, în vreme de britanicii au doar şase, iar americanii nouă.
Acum partea plină a paharului. În interviul dat ziarului România liberă, Mihai Răzvan Ungureanu, directorul Serviciului de Informaţii Externe, ne asigura că SIE, alcatuit în majoritate din oameni tineri care nu se revendică de la ceea ce era România înainte de 1989, este un teritoriu de normalitate şi model pentru celelalte instituţii ale statului. Cedând fară parti-pris arhivele către CNSAS, SIE nu mai are nimic de ascuns din propria istorie.
Le-o fi cedat fără parti-pris, dar cu pagini lipsă. Şi nu pe toate. Între ele dosarele incomplecte ale unor oameni de la Europa liberă. Dupa condamnarea comunismului, aceste dosare fac parte din lotul de peste o sută de mii dosare de „siguranţă naţională”? De ce? Cum ar putea periclita aceşti oameni, unii decedaţi, siguranţa naţională a ţării? Care ţara? Cea de azi? Cea din vreme comunismului?
Directorul SIE, istoricul Mihai Răzvan Ungureanu, ştie despre ce este vorba. Crede că ce trebuie facut este o cercetare istorică reală, care cere îndemânare profesionala şi asta ar fi datoria istoricilor. Dar nu şi un drept al victimelor? Ma număr printre ele. Însă SIE a a comunicat CNSAS ca figurez ca necunoscut în arhivele sale.
Cum aşa? Sunt în posesia unor documente de la UM 0544, care dovedesc ca CIE s-a ocupat serios de viaţa şi de munca mea la Europa Liberă. În doua ocazii am fost subiectul unor şedinţe animate de de ofiţeri CIE. Stiu ca oameni din SIE au comunicat factorilor de decizie că accesul la acest dosar ar aduce prejudicii nu sigurantei naţionale, ci imaginii ţării.
Nu-mi rămâne decât sa-i cer unui istoric agreat de SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, în a cărei îndeminare profesională cred, să arunce o privire pe acest dosar. Daca va considera ca sunt un caz dăunator imaginii ţării, ma supun verdictului istoricului. Voi şti că în România nu chiar tot „adevărul” din dosarele Securităţii este accesibil şi mă voi resemna. Pe veci. Vreau sa zic că vom muri şi vom fi tineri!
