Năpasta cu şoseaua din Palanca

Locuitorii satului Palanca din raionul Stefan Voda s-au impacat cu statutul de vedete de ocazie. Palancenii sint curtati de politicieni, atunci cind funia ajunge la par, cum spun localnicii, si disperarea ii impinge sa blocheze portiunea de sosea data ucrainienilor ce traverseaza localitatea despartind-o de o buna bucata din mosia satului. Dupa ce s-au tot luptat pret de mai bine de zece ani ca ca li se asigure accesul nestingherit la terenurile situate dincolo de sosea, cel putin au invatat sa se faca auziti.

Parte datorita unor putatori de cuvint informali, care stiu sa explice in citeva cuvinte esenta conflictului. Unul dintre acestia este Archirie Morari, in virsta de 75 de ani, unul dintre oamenii cei mai respectati din sat. Imediat ce i-am pasit pragul casei, ne-a spus ce-l doare.
„Pai cum, la stanga se poate, la dreapta nu se poate. Cand va fi legea asta inteleasa? Ai nostri spun ca ucrainenii nu vor, ucrainenii spun ca a noastra rucovodstva nu vrea..”

Nina, sotia lui nea Archirie, s-a apucat sa ne explice cum era pe timpuri: „Drumul mergea prin sat. Dupa asta l-au facut si nu era problema deloc. Mergea diferita lume pe-aici. Dar acum, sa se razliteasca. Ca sa ia si acele o mie si ceva de hectare din balta, in abdiu si baebol si aici, se spune galivud.”

Nea Archire se arata indignat ca Ucraina pretinde „pomantul de sub trasa”, cum rosteste fostul combainer acest cuvint: „Dar ai nostri care au in Sergheievca si Zatoca sanatorii. Cladirea o foloseste Moldova, ca au facut-o inca in Sovietschii Soiuz, dar pamantul e-al Ucrainei! De ce le mai trebuie pamantul? Le trebuie ca sa nu ne lase deloc. Dar noi avem stuf, avem lemne acolo, avem internativa satului Palanca, care e Balta. Avem 920 de hectare cu stuf, si avem 100 de hectare arabil, care au cote, si baebol 100 de hectare care e pasunea pentru animale. Si acuma noi daca nu putem iesi la trasa pe jos, cum sa manam noi animalele? Ce sa facem cu dansele?”

Un vecin de-al familiei Morari, Victor Isaicu, se declara si el convins ca drumul cedat ucrainienilor va fi doar inceputul. Ar putea urma apoi un alt tirg ce-i va lipsi de toate terenurile de dincolo de soseaua buclucasa.
Victor Isaicu: „Problema nu e ca e greu de ajuns acolo, dar ca ne pun piedica. Avem probleme si cu vama asta cand ne ducem. Pana acum ne bateam pentru fiecare bucatica de pamant da amu trebuie sa-l daruim? Asa iese? Eu ma enervez! Si inca e pamant de balta, e roditor, noi aici ne-am hranit ani intregi, si cu focul, si cu tot.”

Nina Morari: „Cum a scapat lumea de foame: radacini de papura, sapa, le spala si le prajea in soba, matura vatra si faceau turte.”

Nenea Archirie zice ca oameni care nu au apucat vremuri de rastriste nu mai au cum sa isi dea seama ce valoare au paminturile din preajma unui riu: „La noi la deal 2 ani n-o rodit nimic, da noi sapam o groapa in balta, si scoteam cu galatica, si cu o corobca udam o tufa de cartof, un tabac ori un porumb. Si care a avut in balta, toti au scapat. Asta-i balta, e vlaga se poate de trait. Frig, nevoie, de el s-a dus si a taiat un bat si se incalzeste. Si nu se duce la guvern sa racneasca sau sa faca zabastovca.”

Pe drum spre Balta, Nea Archire se arat nemultumit de faptul ca tocmai granicerii moldoveni au inchis accesul pentru localnici spre Nistru: „Acuma tinerii pun intrebarea: Cum noi cu copii sa mergem la Nistru? Noi inainte pe jos, veneam cu copiii, ne scaldam, prindeam raci, ma rog. Nu ne-om duce toti la Sergheievca, la Marea Neagra, nu avem putere.”

Problema problemelor este innabusirea treptata a comertului cu produse agricole, din care cistigau mijloace de existenta palanceii. Ucrainienii deveniti stapini ai soselei de tranzit interzic stationarea automobilelor. Tot mai putini conducatori auto se incumeta sa se opreasca in dreptul vinzatoarelor de cartofi si mere care se instaleaza zilnic intr-o piata improvizata in fata unui popas.

„Chiar daca ai o pasare, un porc, n-ai cui il vinde pentru ca granicerii ucraineni vin aici si nu ne dau voie sa vindem.”
„Daca o sa ne ia trasa noi vom fi pierduti”
„Ei se straduie una, ca sa nu dea voie sa se opreasca nimeni aici la trasa.”
„Liubioi transport sa nu stea sa ia un mar, o cartoafa. Ei vor sa ia balta.”
„Iaca masina ucrainenilor sta pe loc, acolo-s moldovenii. Moldovenii cum vad ca vin ucrainenii, ei fug, vedeti cum ei fug?”



Vera Ghidirim, directoarea casei de cultura, este si ea una dintre militantele pentru apararea drepturilor palancenilor. Si asta pentru ca are si ea niste pamint de drum: „Vara nu ne da voie mai devreme sa ne ducem la sote, aici e incuiat. Ei ne trimit la postul vamal, la 8 km primpejur, acolo trebuie sa stam in rand ca sa ajungem la pamanturile noastre. Nu-s numai eu, sunt 134 de persoane care au loturi in partea asta. Este o persoana alaturi, are 44 de hectare, la el e catastrofa. Acolo stau tone de mere stricate. Pot sa va duc acolo.”

Vera Ghidirim ne-a dus acolo, adica la gospodaria producatoare de mere. Langa un morman mare de mere stam de vorba Andrei Vasilenco angajatul firmei care a investit in restabilirea livezii dar nicidecum nu isi poate recupera cheltuielile,
Andrei Vasilenco: „Ce sa faci cu merele astea, in Moldova unde sa le duci? La Orhei cu transportul nostru? Daca socotim toate cheltuielile, masina, drumul, nu iese rentabil. Mai bine lasi marul sa se strice in ograda. Socotim ca o sa mai aruncam, nimanui nu-i trebuiesc merele. Aici la trasa putin ce se vinde.”

Directoarea casei de cultura, Vera Ghidirim spune ca palancenii nu vor neaparat ca drumul sa fie intors satului: „Lasa-i pe ucraineni sa traverseze liber, ca niciodata nu li s-a interzis. Nimeni n-a fost impotriva ca ei sa circule anume pe acest traseu. Le trebuie si lor dar si noua sa ne ducem la pamanturile noastre.”

Nenea Archirie Morari, insista sa ne conduca in harman, adica in gradina de linga casa, de unde se vede ca in palma soseaua care taie ca in carne vie pamintul satului. La final: „Animal nu trebuie, om in Palanca nu trebuie, numai pamant trebuie. Domnule, unde-i drepturile omului? Mi-ai luat pamantul, mi-ai luat viata”.