22 februarie 2000
Actualitatea românească. Analize. Opinii. Comentarii.
Greva de protest parlamentar a unui istoric deputat.
Cristian Teodorescu: Deputatul Şerban Rădulescu-Zoner se află de două zile într-un gen aparte de grevă parlamentară. Deputatul ia parte la lucrări, dar îşi petrece noaptea într-una dintre încăperile din palatul Parlamentului. Astăzi domnul Zoner a declarat că protestează, astfel, împotriva faptului, că majoritatea parlamentară nu a validat lista candidaţilor pentru Colegiul naţional pentru studierea arhivelor fostei Securităţi. În minutele următoare vă prezentăm un interviu cu domnul Şerban Rădulescu-Zoner, realizat de Dan Răspopa.
Europa Liberă: Domnule deputat Şerban Rădulescu-Zoner, astăzi sunteţi în cea de-a doua zi de grevă parlamentară. De ce aţi intrat în această grevă parlamentară şi când veţi renunţa la această formă de protest?
Şerban Rădulescu-Zoner: „Speram să renunţ astăzi, pentru că aveam aproape certitudinea că se va vota Colegiul. Au apărut alte diversiuni şi, în primul rând, diversiunea domnului Tocaci, a domnului senator Tocaci, care a venit cu propunerea de a se discuta, de a se răsturna ordinea de zi. Oricum, pe primul punct era alegerea Colegiului, dar pentru că s-a votat propunerea domnului Tocaci, ca să se discute raportul SRI înaintea înlocuirii domnului deputat George Şerban de la Comisia de supraveghere, PD-ul s-a ofensat şi a declarat că va boicota votul pentru alegerea Colegiului. În fond, există un alt dedesubt, pe care PD-ul nu-l poate declara în Parlament. Leagă prezenţa la vot, leagă prezenţa la votarea Colegiului de demisia domnului Babiuc. Ăsta este adevărul. Eu voi continua greva şi la sfârşitul săptămânii acestea voi decide ce voi face în continuare.”
Europa Liberă: Ce presupune această formă de protest? Ce aţi făcut, practic, ieri? Ce veţi face astăzi?
Şerban Rădulescu-Zoner: „Am stat în biroul parlamentar. Seara am mai stat, am mai lucrat ceva la o lucrare de istorie, pe care o scriu în paralel cu activitatea parlamentară şi după aceea am dormit în sediul gupului parlamentar. Într-adevăr, n-a fost comod, dar, totuşi, m-am putut cât de cât odihni. Mă simt obosit şi simt anumite ameţeli, deşi am mâncat. Nu sunt încă în greva foamei, dar, probabil, că ameţelile se datoresc şi stării de stress.”
Europa Liberă: Cine are interes ca această listă să nu fie adoptată mai repede?
Şerban Rădulescu-Zoner: „Diverşi parlamentari din toate grupurile, care se tem că vor fi descoperiţi că au fost informatori ai Securităţii.”
Europa Liberă: Puteţi da nume?
Şerban Rădulescu-Zoner: „Eu îi cunosc, dar nu pot da nume, pentru că nu vreau să mă expun la diverse procese, să mai fiu târât prin tribunale.”
Europa Liberă: Credeţi că formula actuală a listei privind cele 11 posturi ale Colegiului pentru studierea arhivelor Securităţii este cea mai bună? Mă refer la lista, care cuprinde şi pe Roman, Patapievici, Andrei Pleşu şi Mircea Dinescu?
Şerban Rădulescu-Zoner: „Oricum, cel care a discutat primul cu domnul Patapievici am fost eu. Pentru că, cum e obiceiul, se fac propuneri, înainte să fie consultaţi cei care vor fi propuşi. Unii m-au refuzat, unele personalităţi m-au refuzat categoric, alţii au acceptat. Dintre aceştea sunt unii, care sunt fie propuşi de PNŢ, fie de candidatul nostru, domnul Gheorghe Onişoru, care e director adjunct al Institutului de istorie „A.D.Xenopol” din Iaşi, şi care lucrează în domeniu, în sensul că se ocupă de istoria contemporană. Ba mai mult – a făcut şi un stagiu în Germania, la instituţia condusă de pastorul Gauck.”
Europa Liberă: Deci, dacă nici săptămâna aceasta nu se va vota lista Colegiului privind studierea arhivelor fostei Securităţi, când credeţi că se va întâmpla lucru ăsta şi ce veţi face, dacă nu va fi trecută pe ordinea de zi în nici una dintre şedinţele de săptămâna asta?
Şerban Rădulescu-Zoner: „În săptămâna asta nu văd cum s-ar mai putea trece pe ordinea de zi. Eu în săptămâna aceasta sunt în grevă parlamentară. Ce se va întâmpla în săptămâna viitoare, nu pot să prevăd.”
Europa Liberă: Am înţeles că veţi intra, totuşi, în greva foamei...
Şerban Rădulescu-Zoner: „Aşa am intenţia. Deşi anul acesta voi împlini 71 de ani. Dar, nu voi intra în greva foamei ca să fac jocul PD-ului, să fiu contra sau pentru domnului Babiuc. Asta în orice caz.”