Linkuri accesibilitate

Bulgaria demantelează o rețea de tip mafiot


Acte false pentru emigranți ilegali, între care cetățeni moldoveni

În Bulgaria continuă arestările şi demiterile zgomotoase a unor înalţi funcţionari de stat. Zilele trecute la Sofia a fost anihilată o reţea de tip mafiot care facilita, prin acte false, stabilirea migranţilor ilegali în ţări ale Uniunii Europene sau, contra unor sume enorme, dobândirea cetăţeniei bulgare. Printre cei mai numeroşi clienţi ai reţelei mafiote erau şi cetăţeni din Republica Moldova. Detalii are Petio Petkov.

Noii guvernanți bulgari își continuă ofensivă împotruvă crimei organizate. Seria de arestări în etajele superioare ale Ministerului de interne ale unor înalți funcționari și ofițeri cu conexiuni în lumea interlopă a continuat în cursul săptămînii trecute. În fruntea listei se află directorul serviciului „Migrație”, Stefan Hristov.

Viceprim-ministrul și ministru de interne Țvetan Țvetanov a anunțat că la anchetarea infracțiunilor și a cazurilor de corupție în care a fost implicat Hristov au participat ofițeri din serviciul pentru combaterea crimei organizate și din direcția securitate internă a ministerului.

Hristov a participat, împreună cu alte 5 persoane, la eliberarea și vînzarea de documente false prin care zeci de imigranți ilegali s-au stabilit în alte țări din Uniunea europeană. O parte din străini au devenit cetățeni bulgari, după ce au plătit sume de ordinul a zecilor de mii de euro. După cum au scris mediile sofiote, cel mai mare este numărul cumpărătorilor de documente false din fosta republică iugoslavă Macedonia și din Republica Moldova.

Luni primul ministru Boiko Borisov a anunțat demiterea întregii conduceri a Agenției naționale pentru refugiați. Motivul – corupție și abuz cu căteva sute de mii de euro din fondurile europene. Surse anonime au declarat că șeful agenției Svetoslav Micev și doi adjuncți ai acestuia vor putea fi arestați în următoarele zile.

În legătura cu reluarea anchetei pentru asasinarea procurorului militar Nikolai Kolev, liderul Uniunii forțelor democratice Martin Dimitrov a cerut arestarea ex-procurorului general Nikola Filcev. Mai multe publicații îl acuză pe Filcev de conexiuni în lumea interlopă. El a contribuit la infiltrarea în conducerea serviciilor secrete ale unor persoane din lumea interlopă.
XS
SM
MD
LG