Am discutat zilele trecute cu un translator care a însoţit delegaţia parlamentului european la Chişinău. Un tânăr irlandez, bun cunoscător al spaţiului românesc şi al celui post-sovietic. Era venit pentru prima dată în Moldova, unde vroia să ajungă de mult timp. Având şi abilităţi literare, a fost sensibil, pe durata sejurului său, la stil, la discurs, la imagine. Interlocutorul meu mi-a mărturisit că a fost foarte impresionat de calitatea oamenilor politici care compun noua putere. În discuţiile pe care le-au purtat cu parlamentarii europeni, reprezentanţii coaliţiei de guvernământ au vorbit franc şi direct despre ce vor să facă şi nu s-au sfiind să recunoască, de pildă, că „în acest domeniu ne lipsesc specialiştii, nu avem suficientă experienţă, va rugăm să ne ajutaţi”. Basarabenii, spunea tânărul interpret irlandez, nu recurg la serpentinele de limbaj ale politicienilor din România, la retorica lor bizantină şi onctuoasă, ci spun fără menajamente lucrurilor pe nume.
Prin contrast cu deschiderea şi seriozitatea noii puteri de la Chişinău, deputaţii comunişti i-au lăsat o impresie dezagreabilă: „Sunt agresivi şi suspicioşi, ursuzi şi inflexibili, deosebindu-se radical ca ţinută şi limbaj de foştii comunişti, deveniţi social-democraţi, din fostele ţări supuse Moscovei. Noua putere democratică şi opoziţia comunistă sunt cerul şi pământul!”… Politicienii din Alianţa pentru Integrare Europeană sunt hotărâţi să meargă pe calea reformelor şi până acum au convins instituţiile occidentale că merită să fie sprijiniţi. Există la ora asta, spunea interlocutorul meu irlandez, o mare afecţiune, o mare simpatie a Occidentului pentru Moldova – ţară mică, având de înfruntat o teribilă moştenire colonială, ruso-sovietică. Moldova are o mare şansă acum ce nu trebuie irosită.
Din păcate, pe plan intern, spunem noi, imaginea noii puteri începe să nu mai fie la fel de solară. Desincronizările din interiorul Alianţei îngrijorează opinia publică. Premierul Vlad Filat recunoştea, cu amărăciune, într-un interviu difuzat acum câteva zile la Europa Liberă, că există divergenţe în sânul guvernului legate de anularea monopolurilor din economie. Ca întotdeauna e vorba de bani, de foarte mulţi bani, de interese private, dosite în spatele unor personaje cu greutate din actuala coaliţie. Nişte eventuale alegeri anticipate vor împinge Alianţa într-o logică a rivalităţii, îndemnând la eludarea reformelor care comportă un preţ electoral, o inevitabilă scădere de imagine – este, probabil, ceea ce îşi doresc comuniştii, dar şi mulţi funcţionari publici rămaşi în posturi de pe vremea fostului regim, care acum sabotează, mai făţiş sau mai camuflat, noua putere, sperând să fie recompensaţi la o eventuală restauraţie PCRM.
Trenarea anchetei legate de evenimentele din 7 aprilie, unde avem în continuare o mulţime de martori şi nici un învinuit, în pofida numeroaselor dovezi, sugestii şi piste de investigaţie publicate şi analizate de mass-media, vorbeşte despre un blocaj instituţional în special în cadrul Procuraturii, unde se pare că un şir de complicităţi inavuabile împiedică aflarea adevărului. Este momentul ca presa şi societatea civilă să pună presiune pe organele statului, pe actuala putere, atât de eterogenă în interesele ei, ca să îşi ducă la îndeplinire promisiunile. În caz contrar, zâmbetul adresat străinilor de guvernarea liberal-democrată s-ar putea transforma într-o grimasă pe care i-o vor întoarce propriii alegători. Şi nu va exista un partid din actuala coaliţie care să scape mai ieftin.
Prin contrast cu deschiderea şi seriozitatea noii puteri de la Chişinău, deputaţii comunişti i-au lăsat o impresie dezagreabilă: „Sunt agresivi şi suspicioşi, ursuzi şi inflexibili, deosebindu-se radical ca ţinută şi limbaj de foştii comunişti, deveniţi social-democraţi, din fostele ţări supuse Moscovei. Noua putere democratică şi opoziţia comunistă sunt cerul şi pământul!”… Politicienii din Alianţa pentru Integrare Europeană sunt hotărâţi să meargă pe calea reformelor şi până acum au convins instituţiile occidentale că merită să fie sprijiniţi. Există la ora asta, spunea interlocutorul meu irlandez, o mare afecţiune, o mare simpatie a Occidentului pentru Moldova – ţară mică, având de înfruntat o teribilă moştenire colonială, ruso-sovietică. Moldova are o mare şansă acum ce nu trebuie irosită.
Din păcate, pe plan intern, spunem noi, imaginea noii puteri începe să nu mai fie la fel de solară. Desincronizările din interiorul Alianţei îngrijorează opinia publică. Premierul Vlad Filat recunoştea, cu amărăciune, într-un interviu difuzat acum câteva zile la Europa Liberă, că există divergenţe în sânul guvernului legate de anularea monopolurilor din economie. Ca întotdeauna e vorba de bani, de foarte mulţi bani, de interese private, dosite în spatele unor personaje cu greutate din actuala coaliţie. Nişte eventuale alegeri anticipate vor împinge Alianţa într-o logică a rivalităţii, îndemnând la eludarea reformelor care comportă un preţ electoral, o inevitabilă scădere de imagine – este, probabil, ceea ce îşi doresc comuniştii, dar şi mulţi funcţionari publici rămaşi în posturi de pe vremea fostului regim, care acum sabotează, mai făţiş sau mai camuflat, noua putere, sperând să fie recompensaţi la o eventuală restauraţie PCRM.
Trenarea anchetei legate de evenimentele din 7 aprilie, unde avem în continuare o mulţime de martori şi nici un învinuit, în pofida numeroaselor dovezi, sugestii şi piste de investigaţie publicate şi analizate de mass-media, vorbeşte despre un blocaj instituţional în special în cadrul Procuraturii, unde se pare că un şir de complicităţi inavuabile împiedică aflarea adevărului. Este momentul ca presa şi societatea civilă să pună presiune pe organele statului, pe actuala putere, atât de eterogenă în interesele ei, ca să îşi ducă la îndeplinire promisiunile. În caz contrar, zâmbetul adresat străinilor de guvernarea liberal-democrată s-ar putea transforma într-o grimasă pe care i-o vor întoarce propriii alegători. Şi nu va exista un partid din actuala coaliţie care să scape mai ieftin.
