Linkuri accesibilitate

O ținută în pas cu timpul


Ministrul Apărării dorește modernizarea uniformei soldaților, care n-a mai fost modificată din 1984

Soldaţii din tabăra militară 142 care se află la marginea Chişinăului bat pasul cadenţat chiar dacă afară e ger şi uniforma de iarnă nu e tocmai uşoară. Dar, cu toate acestea, rămîn pe poziţia că uniforma în primul rînd îi face să arate ca nişte bărbaţi adevăraţi. Cîţiva soldaţi care au fost înrolaţi în toamnă mi-au spus că s-au obişnuit deja cu straiele de ostaş şi că uniforma e destul de călduroasă.

L-am întrebat pe Ion Lozovan care a reuşit să meargă în permisiune ce i-au spus rudele cînd l-au văzut în uniformă.
Ion Lozovan: ”Tata spunea că cam la fel erau, poate buşlatele puţin altfel, erau un pic mai lungi, la ei era mai frig. În rest, echipamentul cam acelaşi a rămas”.

Uniforma pe care o poartă recruţii din armata naţională n-a mai fost modificată din 1984, după cum spun oficialii de la Ministerul Apărării care au hotărît că a venit timpul să modernizeze ţinutele militarilor moldoveni, pentru că uniforma pe care o poartă acum soldaţii se aseamănă prea mult cu cele ale forţelor armate din spaţiul CSI, care au la bază aceleaşi modele de uniforme sovietice.

Iar această asemănăre creează de multe ori confuzii în timpul activităţilor internaţionale la care participă şi militarii din RM. Unde mai pui că şi un sondaj despre atractivitatea serviciului militar arată că ţinuta îi poate motiva pe tineri să se înroleze în armată sau să-şi aleagă cariera de militar.

Iată de ce Ministrul Apărării Vitalie Marinuţă crede că pe lîngă uniformele de zi cu zi, care vor fi mai funcţionale, mai confortabile şi mai ieftine, trebuie elaborată şi una pentru ceremonie.
Vitalie Marinuţă: ”Vizitînd în multe ţări multe armate, am văzut că majoritatea armatelor pentru corpul de ofiţeri au aşa o uniformă. Consider că va spori prestigiul profesiei anume de ofiţer şi totodată va contribui la sporirea disciplinei, poate că va ţine ofiţerii într-o formă sportivă mai bună”.

Iniţiativa ministrului i-ar putea scuti pe ofiţeri să poarte doar tunici, aceştia avînd ca alternativă puloverele cu epoleţi, chiar şi pentru ţinuta de gală, iar soldaţii s-ar putea pricopsi şi cu o uniformă pentru sport şi în aşa fel n-ar mai trebui să facă exerciţiile de pregătire fizică în bocanci, cum au făcut-o pînă acuma. Nici doamnele din armată n-au fost trecute cu vederea. Lor li se propune o cravată specială în locul celei bărbăteşti.

Doar că oamenii din stradă cu care am vorbit s-au arătat mai puţin interesaţi de ţinuta vestimentară a armatei.
„Toată ţara, cum s-ar spune, e o mizerie extraordinară, noi avem alte probleme”.
„Mie îmi pare că nu aceste întrebări acum trebuie de hotărît. Trebuie altele de economie şi stabilizare, să fie stabilă politica la noi în ţară, asta-i principalul, dar forma nu-i principal. Eu nu cred că forma de azi nu-i confortabilă”.
„Ideea-i bună, nicio problemă, dar hai să scăpăm de sărăcie întîi. Soldaţii nu-s dezbrăcaţi, soldaţii au ce mînca”.
Previous Next

XS
SM
MD
LG