Criza politică din Republica Moldova, provocată de nealegerea preşedintelui, a evoluat într-o profundă criză constituţională. Confruntaţi cu grijile existenţei cotidiene, basarabenii sunt bombardaţi de câteva săptămâni încoace cu diverse comentarii şi controverse juridice legate de oportunitatea modificării actualei Constituţii şi de conţinutul viitoarelor modificări. În ultimii 8 ani de zile nimeni nu a ridicat această problemă. Nimeni nu le-a spus moldovenilor că trăiesc într-o ţară a cărei Constituţie are numeroase lacune, incoerenţe, ambiguităţi şi chiar aberaţii logice: fosta guvernare, profitând de o majoritate parlamentară zdrobitoare şi disciplinată, submina orice dezbatere, iar audiovizualul public, sever controlat şi cenzurat, nu-şi permitea să pună la îndoială nimic din ce făceau autorităţile vremii.
Discuţiile de azi nu s-ar fi declanşat şi nu ar fi luat amploare dacă nu ar fi existat clauza, imposibil de aplicat, referitoare la alegerea preşedintelui cu 65 de mandate din totalul celor 101, în condiţiile în care Alianţa nu dispune de suficiente sufragii pentru asta, iar comuniştii nu ar fi sabotat într-un mod sfidător găsirea unei soluţii negociate, care să rezolve criza politică. Adoptarea unei noi Constituţii prin referendum, în viziunea actualei puteri, va pune capăt practicilor abuzive de dinainte, din 1994 şi 2000, când schimbările aduse Legii Supreme nu au trecut printr-o consultare populară prealabilă, semănând mai degrabă cu o „lovitură de palat”, urzită de „aleşii naţiunii”.
Necesitatea unei revizuiri a Constituţiei este evidentă, cele mai mari dispute le suscită pretenţia Alianţei pentru Integrare Europeană de a evita alegerile anticipate prin recursul la o nouă Lege Fundamentală. Moldova nu are nevoie de alegeri anticipate – o recunoaşte majoritatea cetăţenilor, o afirmă coaliţia de la putere şi experţii internaţionali. Dar pot fi ele evitate fără încălcarea legalităţii? Opoziţia comunistă vorbeşte, în maniera-i radicală şi bombastică bine cunoscută, despre „uzurparea puterii de stat”, şi asta după ce comuniştii înşişi au încălcat normele statului de drept pe timpul guvernării lor. (Un singur exemplu: recomandările Comisiei de la Veneţia sunt „bune” azi pentru comunişti, când sugerează noii puteri de la Chişinău organizarea alegerilor anticipate, şi erau „rele” acum doi ani, când aceiaşi experţi europeni avertizau asupra unor încălcări brutale ale drepturilor omului, prin suspendarea blocurilor electorale, mărirea pragului de accedere în parlament şi interdicţia pentru persoanele cu dublă cetăţenie de a ocupa funcţii publice – modificări în Codul Electoral operate de fosta majoritate PCRM-PPCD).
Chemaţi într-un mod pripit, fără ca Alianţa să fi avut pregătit un document pe care să-l supună expertizei europene, reprezentanţii Comisiei de la Veneţia au vorbit de necesitatea dialogului între forţele politice parlamentare. Mai nou, ei recomandă modificarea articolului 78, cel care defineşte modalitatea desemnării preşedintelui, şi iniţierea alegerilor anticipate, chiar dacă acestea nu sunt oportune pentru asigurarea stabilităţii politice şi a reformelor demarate de AIE. În schimb, potrivit Comisiei de la Veneţia, o revizuire mai substanţială a Constituţiei ar reveni ca misiune legislativului nou ales. Problema este însă că nimeni nu garantează că PCRM va accepta alegerea preşedintelui cu un număr mai mic de voturi, deoarece ar putea pierde, ulterior, exact arma care i-a permis să blocheze instituirea preşedintelui propus de Coaliţie, iar dacă articolul 78 nu va fi modificat, un viitor parlament, având o configuraţie apropiată celui de azi, se va izbi de aceeaşi problemă a imposibilităţii desemnării preşedintelui. Moldova va fi împinsă într-o interminabilă şi tot mai epuizantă spirală a alegerilor, care îi va secătui definitiv resursele.
Pe de altă parte, dacă va rămâne consecventă cu decizia luată, coaliţia liberal-democrată se va confrunta cu o mare provocare. În scurtul interval de doar trei luni, până la 16 iunie, dată după care actualul parlament va trebui dizolvat şi anunţate alegeri anticipate, partidele Alianţei urmează să-şi armonizeze punctele de vedere asupra textului noii Constituţii – şi nu va fi chiar o „întreprindere” facilă! –, apoi proiectul de Constituţie va fi votat în parlament articol cu articol şi dezbaterile s-ar putea prelungi foarte mult, încât va rămâne puţin timp pentru o eficientă campanie de informare şi explicare în rândurile populaţiei. În paralel, PCRM îşi va desfăşura propria acţiune de propagandă în teritoriu, agitând, cum a făcut-o de atâtea ori, sperietori de genul: „lichidarea statalităţii”, „dispariţia poporului moldovenesc”, „pierderea regiunii transnistrene” ş.a.m.d.
Un eşec al referendumului ar constitui o grea lovitură pentru actuala putere, pentru speranţele de democratizare şi europenizare a statului. Coaliţia ar putea să cadă în capcana propriei iniţiative, dacă nu va acţiona energic, atât pe plan intern, comunicând cu cetăţenii, cât şi pentru a-şi convinge partenerii occidentali de legalitatea soluţiei pe care a ales-o. Numărătoarea inversă a început.
Discuţiile de azi nu s-ar fi declanşat şi nu ar fi luat amploare dacă nu ar fi existat clauza, imposibil de aplicat, referitoare la alegerea preşedintelui cu 65 de mandate din totalul celor 101, în condiţiile în care Alianţa nu dispune de suficiente sufragii pentru asta, iar comuniştii nu ar fi sabotat într-un mod sfidător găsirea unei soluţii negociate, care să rezolve criza politică. Adoptarea unei noi Constituţii prin referendum, în viziunea actualei puteri, va pune capăt practicilor abuzive de dinainte, din 1994 şi 2000, când schimbările aduse Legii Supreme nu au trecut printr-o consultare populară prealabilă, semănând mai degrabă cu o „lovitură de palat”, urzită de „aleşii naţiunii”.
Necesitatea unei revizuiri a Constituţiei este evidentă, cele mai mari dispute le suscită pretenţia Alianţei pentru Integrare Europeană de a evita alegerile anticipate prin recursul la o nouă Lege Fundamentală. Moldova nu are nevoie de alegeri anticipate – o recunoaşte majoritatea cetăţenilor, o afirmă coaliţia de la putere şi experţii internaţionali. Dar pot fi ele evitate fără încălcarea legalităţii? Opoziţia comunistă vorbeşte, în maniera-i radicală şi bombastică bine cunoscută, despre „uzurparea puterii de stat”, şi asta după ce comuniştii înşişi au încălcat normele statului de drept pe timpul guvernării lor. (Un singur exemplu: recomandările Comisiei de la Veneţia sunt „bune” azi pentru comunişti, când sugerează noii puteri de la Chişinău organizarea alegerilor anticipate, şi erau „rele” acum doi ani, când aceiaşi experţi europeni avertizau asupra unor încălcări brutale ale drepturilor omului, prin suspendarea blocurilor electorale, mărirea pragului de accedere în parlament şi interdicţia pentru persoanele cu dublă cetăţenie de a ocupa funcţii publice – modificări în Codul Electoral operate de fosta majoritate PCRM-PPCD).
Chemaţi într-un mod pripit, fără ca Alianţa să fi avut pregătit un document pe care să-l supună expertizei europene, reprezentanţii Comisiei de la Veneţia au vorbit de necesitatea dialogului între forţele politice parlamentare. Mai nou, ei recomandă modificarea articolului 78, cel care defineşte modalitatea desemnării preşedintelui, şi iniţierea alegerilor anticipate, chiar dacă acestea nu sunt oportune pentru asigurarea stabilităţii politice şi a reformelor demarate de AIE. În schimb, potrivit Comisiei de la Veneţia, o revizuire mai substanţială a Constituţiei ar reveni ca misiune legislativului nou ales. Problema este însă că nimeni nu garantează că PCRM va accepta alegerea preşedintelui cu un număr mai mic de voturi, deoarece ar putea pierde, ulterior, exact arma care i-a permis să blocheze instituirea preşedintelui propus de Coaliţie, iar dacă articolul 78 nu va fi modificat, un viitor parlament, având o configuraţie apropiată celui de azi, se va izbi de aceeaşi problemă a imposibilităţii desemnării preşedintelui. Moldova va fi împinsă într-o interminabilă şi tot mai epuizantă spirală a alegerilor, care îi va secătui definitiv resursele.
Pe de altă parte, dacă va rămâne consecventă cu decizia luată, coaliţia liberal-democrată se va confrunta cu o mare provocare. În scurtul interval de doar trei luni, până la 16 iunie, dată după care actualul parlament va trebui dizolvat şi anunţate alegeri anticipate, partidele Alianţei urmează să-şi armonizeze punctele de vedere asupra textului noii Constituţii – şi nu va fi chiar o „întreprindere” facilă! –, apoi proiectul de Constituţie va fi votat în parlament articol cu articol şi dezbaterile s-ar putea prelungi foarte mult, încât va rămâne puţin timp pentru o eficientă campanie de informare şi explicare în rândurile populaţiei. În paralel, PCRM îşi va desfăşura propria acţiune de propagandă în teritoriu, agitând, cum a făcut-o de atâtea ori, sperietori de genul: „lichidarea statalităţii”, „dispariţia poporului moldovenesc”, „pierderea regiunii transnistrene” ş.a.m.d.
Un eşec al referendumului ar constitui o grea lovitură pentru actuala putere, pentru speranţele de democratizare şi europenizare a statului. Coaliţia ar putea să cadă în capcana propriei iniţiative, dacă nu va acţiona energic, atât pe plan intern, comunicând cu cetăţenii, cât şi pentru a-şi convinge partenerii occidentali de legalitatea soluţiei pe care a ales-o. Numărătoarea inversă a început.
