Linkuri accesibilitate

Bulgaria: criză financiară, economie și corupție


Fostul premier Ivan Kostov la Praga
Fostul premier Ivan Kostov la Praga

Singura sursă de ieșire din criză: fondurile europene și absorbirea lor


In jurnalul său de corespondent, Petio Petkov ne tine la curent cu situatia economica din Bulgaria şi ne dă detalii despre coruptia din fostele guvernări.

Principala sarcina in fața noului ministru al fondurilor europene Tomislav Doncev este de a îmbunătăți gradul de absorbire al acestora în moment în care în buget nu mai sînt bani iar investițiile străine au atins un nivel critic. Deficitul în primele două luni ale anului a depășit 500 de milioane de euro iar în economia n-au intrat decât 110 milioane de euro – de 10 ori mai puțin în comparație cu aceiași perioadă a anului trecut. Ex-premierul Ivan Kostov a declarat că banii europeni au rămas singura sursă de ieșire din criza.

Noul ministru a avertizat că nu va face mișcări revoluționare ci va realiza treptat un echilibru între controlul mai strict și reducerea birocrației. Se va urmări și îmbunătățirea dialogului cu Uniunea europeană. Vor fi modificate unele acte normative în scopul urgentării procedurilor de absorbire. Experții vor fi trimiși pe teren acolo unde se realizează proiectele. În acest mod vor fi limitate posibilitățile de fraudare.

În cabinetul Stanișev a fost numit, cu un an înainte de încheierea mandatului, un viceprim-ministru responsabil pentru fondurile europene. Măsura însă nu a dat rezultat chiar dacă persoana respectivă – ambasadoarea Bulgariei la Berlin, Meglena Plugcieva, a fost bine primită și apreciată la Bruxelles.

Între timp au devenit cunoscute mai multe cazuri de corupție cu participarea unor miniștri din guvernarea precedentă. Primul ministru Boiko Borisov a declarat că patru proiecte din energetica printre care și centrala atomoelectrică Belene au păgubit bugetul cu sute de milioane de euro, influențând negativ situația bugetului. Unul din partenerii de coaliție ai foștilor comuniști, liderul partidului turc Ahmed Dogan, doctor în filosofie, a încasat un honorariu de consultanță în valoare de 1,5 milioane de euro în calitatea de șef al unei echipe de energeticieni. Acum liderii turci încearcă să dovedească că banii n-au reprezentat o mită și că șeful lor se pricepe și la energetică.

Politigraf

XS
SM
MD
LG