În jurnalul său de corespondent de astăzi, Traian Ungureanu despre primăvara în nordul european, depresia de peste iarnă şi soarele ca leac pentru toropeală…
Primăvara are un dar cu totul aparte pentru ţările nordului european. După 6 luni de ploaie aproape continuă, ceţuri şi întuneric rece-vîntos, omul sortit să trăiască de la Paris în sus e cu nervii la pămînt. Iar pămîntul e, bineînţeles, rece şi umed.
Primăvara apare, de regulă, dintr-o dată, fără avertismente şi îmbunătăţiri prealabile. Rezultatul e o derută care trece rapid în nervozitate şi transformă străzile în echivalentul unui spital de boli nervoase. Toată lumea începe, la Paris, Londra sau Amsterdam, să se grăbească şi să îşi piardă răbdarea.
Vocile învie doar spre a tremura sau spre a gîlgîi de iritare. În trafic, şoferii se invită la ceartă şi insistă să prelungească schimburi de cuvinte fără noimă. Funcţionarii ies din birouri şi se prăvălesc pe primul gazon. Doamenle devin îndrăzneţe în masă şi cedează mult din controlul asupra propriei ţinute. Copii ajung acasă cu întîrzieri de spaimă şi numai după ce au încheiat teferi meciuri de fotbal printre sau la o depărtare neserioasă de maşini. Studenţii descoperă inutilitatea deplină a cursurilor şi revin la primatul instinctelor naturale.
De unde şi sporurile de populaţie, altfel blocate peste an. În sfîrşit, cîţiva lucizi rămîn fideli depresiei de peste iarnă şi filozofează. Unul din ei, postat, săptămîna trecută, într-o intersecţie aglomerată din Bruxelles, a emis concluzia definitivă: „S-au săturat de depresie şi au înebunit de atîta soare!”
