Ioana Avădani: „Nu trebuie să uităm faptul că Uniunea Europeană este o organizaţie, care are la bază o vocaţie economică. Ea s-a născut din piaţa comună, din uniunea cărbunelui şi fierului. Deci, gândirea fundamentală, de la care se revendică Uniunea Europeană, este cea a pieţei comune, a pieţei libere. Evident, în această construcţie europeană, gândirea economică prevalează, dublată de standardele politice. Libertatea de exprimare, libertatea presei este un spaţiu foarte îngust în ceea ce se numeşte criterii politice. Tot ce ţine de drepturile omului este cedat spre gestionare Consiliului Europei. De aceea vedem în Consiliul Europei şi ţările din Uniunea Europeană. Dacă ne uităm la genul de documente, pe care le emite Comisia Europeană, o să vedem că ele sunt documente de factură economică. Ele legiferează circulaţia liberă a mărfurilor, circulaţia liberă a serviciilor, egalitatea de tratament între operatorii economici. N-o să găsim o directivă despre libertatea presei. Standardele fundamentale în ceea ce priveşte libertatea de exprimare sunt în mîna Consiliului Europei. Este una dintre lecţiile, pe care România le-a învăţat în procesul de preaderare şi aderare. Evident, Uniunea Europeană este atentă la cum se îndeplinesc aceste standarde, numai că ea nu elaborează aceste standarde. Rapoartele de ţară vor semnala dacă libertatea presei, libertatea de asociere, libertatea de conştiinţă, religiile, ş.a.m.d., se bucură de atenţia şi de garanţia Guvernului, dar nu există o referinţă, nu există un etalon comunitar, la care să facem referinţă. Standardele sunt la Consiliul Europei.”
Europa Liberă: Şi atunci ce are de făcut presa, care îşi face iluzia că trebuie să beneficieze de nişte drepturi, privilegii suplimentare în materie de integrare europeană?
Ioana Avădani: „Presa nu va beneficia de libertăţi suplimentare, doar pentru că ţara aderă la Uniunea Europeană. Singura zonă, de care se ocupă Uniunea Europeană în materie de mass media, este cea a audiovizualului şi nici acolo nu se referă neapărat la conţinut, ci în principal la circulaţia şi accesibilitatea serviciilor. Ultima directivă în domeniu se numeşte: „Directiva serviciilor media audiovizuală”, deci vorbim clar de servicii şi nu de standarde profesionale, sau de alte lucruri legate de libertatea de exprimare. Presa trebuie să facă ceea ce ştie ea mai bine – să informeze şi să ţină cu ghearele şi cu dinţii de libertatea care i se cuvine. Libertatea presei derivă din Convenţia europeană a drepturilor omului, din dreptul fiecărui cetăţean de a primi şi de a furniza informaţii, de a circula informaţii. Presa în sine nu are alte drepturi, decât au cetăţenii. Serviciul pe care-l face, îl face în numele cetăţenilor. De acolo derivă protecţia mai mare de care se bucură presa. Ea nu are drepturi mai mari, ci o protecţie mai mare în exercitarea meseriei.”
Europa Liberă: Ce s-a întâmplat cu presa românească, de când România a devenit membră a Uniunii Europene? Are o viaţă mai liniştită, mai bună, mai sigură?
Ioana Avădani: „În esenţă, viaţa presei româneşti nu a fost neapărat afectată de momentul aderării. Lucrurile merg aşa cum merg ele în mod firesc. S-au întâmplat însă câteva lucruri, care pe noi ne-au pus pe gânduri. Înainte de aderare, în iulie 2006, am scos insulta şi calomnia din Codul penal. O mare victorie, o acţiune pe care o vizam de ani de zile, prin munca susţinută, că muncă a fost, a societăţii civile. În ianuarie 2007, la două săptămâni după aderarea la Uniunea Europeană, Curtea Constituţională a dat verdictul, potrivit căruia scoaterea din Codul Penal a insultei şi a calomniei este anticonstituţională, drept pentru care Parlamentul României este oarecum silit să le introducă în Codul Penal. La şase luni după aceea, am văzut un politician de rang înalt numit în fruntea televiziunii publice, lucru care nu se mai întâmplase până atunci, în cei 17 ani de democraţie. Deci, am văzut o oarecare alunecare la situaţia de dinaintea începerii procesului de aderare. Este ca şi cum s-ar fi eliberat supapa, am scăpat de presiunea aderării, suntem în Uniune, nimic nu se mai poate întâmpla şi acesta este adevărul. Odată criteriile politice îndeplinite şi Comisia Europeană în raportul de ţară atestă acest lucru, odată pusă această ştampilă de ţară, care corespunde din punctul de vedere al criteriilor politice, pârghiile de intervenţie ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte presa nu există. Şi dacă ne uităm în ceea ce se întâmplă în Italia, avem un exemplu încă şi mai grăitor decât cel românesc.”
Europa Liberă: Şi atunci ce are de făcut presa, care îşi face iluzia că trebuie să beneficieze de nişte drepturi, privilegii suplimentare în materie de integrare europeană?
Ioana Avădani: „Presa nu va beneficia de libertăţi suplimentare, doar pentru că ţara aderă la Uniunea Europeană. Singura zonă, de care se ocupă Uniunea Europeană în materie de mass media, este cea a audiovizualului şi nici acolo nu se referă neapărat la conţinut, ci în principal la circulaţia şi accesibilitatea serviciilor. Ultima directivă în domeniu se numeşte: „Directiva serviciilor media audiovizuală”, deci vorbim clar de servicii şi nu de standarde profesionale, sau de alte lucruri legate de libertatea de exprimare. Presa trebuie să facă ceea ce ştie ea mai bine – să informeze şi să ţină cu ghearele şi cu dinţii de libertatea care i se cuvine. Libertatea presei derivă din Convenţia europeană a drepturilor omului, din dreptul fiecărui cetăţean de a primi şi de a furniza informaţii, de a circula informaţii. Presa în sine nu are alte drepturi, decât au cetăţenii. Serviciul pe care-l face, îl face în numele cetăţenilor. De acolo derivă protecţia mai mare de care se bucură presa. Ea nu are drepturi mai mari, ci o protecţie mai mare în exercitarea meseriei.”
Europa Liberă: Ce s-a întâmplat cu presa românească, de când România a devenit membră a Uniunii Europene? Are o viaţă mai liniştită, mai bună, mai sigură?
Ioana Avădani: „În esenţă, viaţa presei româneşti nu a fost neapărat afectată de momentul aderării. Lucrurile merg aşa cum merg ele în mod firesc. S-au întâmplat însă câteva lucruri, care pe noi ne-au pus pe gânduri. Înainte de aderare, în iulie 2006, am scos insulta şi calomnia din Codul penal. O mare victorie, o acţiune pe care o vizam de ani de zile, prin munca susţinută, că muncă a fost, a societăţii civile. În ianuarie 2007, la două săptămâni după aderarea la Uniunea Europeană, Curtea Constituţională a dat verdictul, potrivit căruia scoaterea din Codul Penal a insultei şi a calomniei este anticonstituţională, drept pentru care Parlamentul României este oarecum silit să le introducă în Codul Penal. La şase luni după aceea, am văzut un politician de rang înalt numit în fruntea televiziunii publice, lucru care nu se mai întâmplase până atunci, în cei 17 ani de democraţie. Deci, am văzut o oarecare alunecare la situaţia de dinaintea începerii procesului de aderare. Este ca şi cum s-ar fi eliberat supapa, am scăpat de presiunea aderării, suntem în Uniune, nimic nu se mai poate întâmpla şi acesta este adevărul. Odată criteriile politice îndeplinite şi Comisia Europeană în raportul de ţară atestă acest lucru, odată pusă această ştampilă de ţară, care corespunde din punctul de vedere al criteriilor politice, pârghiile de intervenţie ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte presa nu există. Şi dacă ne uităm în ceea ce se întâmplă în Italia, avem un exemplu încă şi mai grăitor decât cel românesc.”
