O antologie de Povestiri incredibile, alcătuită de Michael Chabon, Nemira, 2005, este ca un mall uriaş, unde fiecare merge la raionul ce-l interesează, atunci când nu le ia delaolaltă. Nu că m-aş număra printre pasionaţii de literatură SF sau poliţistă, deşi i-am citit pe clasicii genului, inclusiv români (Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu), din când în când însă „sar gardul” şi eu – nu fără un anume gust al aventurii.
Din cele 20 de nuvele ce alcătuiesc antologia, câteva sparg cadrul oarecum convenţional al genului, înscriindu-se printre reuşitele prozei scurte universale. Mă gândesc în primul rând la Albinele lui Dan Chabon, dar şi la Generalul de Carol Emshwiller, fără a uita de Cazul solniţelor de Aimee Bender, şi sigur de Povestea lui Gray Dick de Stephen King. Tuspatru vorbesc despre viaţă şi moarte ca un tot întreg, dar într-un fel în care accentul se pune mai curând pe caractere, decât pe circumstanţe – fie ca este vorba de o crimă pasională („Într-un fel, făcuseră schimb de personalitate, ucigându-se în maniera condimentului favorit. Soţia alesese înjunghierea, care e clar mai piperară”, iar otrava administrată de soţ „creştea nivelul de salinitate al sângelui”, din Cazul solniţelor), sau de spălarea onoarei („O clipă mai târziu după ce a aruncat farfuria – braţul încă întins, cu degetele îndreptate spre asasinul tatălui ei – capul lui Gray Dick a zburat prin uşa deschisă, direct în foaierul din spatele său”, la Stephen King), protagoniştii merg la ţintă fără a sta mult pe gânduri: „Riza! Strigă cu un glas ascuţit, furios, şi îşi duse mâna în faţă. Palma se deschise, degetul arătător indicând precis traiectoria pe care o va lua farfuria. (…) La mai puţin de două secunde de când părăsise mâna femeii, cartoful era pe jos, tăiat în două (…) Farfuria rămase înfiptă în tocul uşii hambarului, vibrând încă”.
Incredibil, dar adevărat!
Din cele 20 de nuvele ce alcătuiesc antologia, câteva sparg cadrul oarecum convenţional al genului, înscriindu-se printre reuşitele prozei scurte universale. Mă gândesc în primul rând la Albinele lui Dan Chabon, dar şi la Generalul de Carol Emshwiller, fără a uita de Cazul solniţelor de Aimee Bender, şi sigur de Povestea lui Gray Dick de Stephen King. Tuspatru vorbesc despre viaţă şi moarte ca un tot întreg, dar într-un fel în care accentul se pune mai curând pe caractere, decât pe circumstanţe – fie ca este vorba de o crimă pasională („Într-un fel, făcuseră schimb de personalitate, ucigându-se în maniera condimentului favorit. Soţia alesese înjunghierea, care e clar mai piperară”, iar otrava administrată de soţ „creştea nivelul de salinitate al sângelui”, din Cazul solniţelor), sau de spălarea onoarei („O clipă mai târziu după ce a aruncat farfuria – braţul încă întins, cu degetele îndreptate spre asasinul tatălui ei – capul lui Gray Dick a zburat prin uşa deschisă, direct în foaierul din spatele său”, la Stephen King), protagoniştii merg la ţintă fără a sta mult pe gânduri: „Riza! Strigă cu un glas ascuţit, furios, şi îşi duse mâna în faţă. Palma se deschise, degetul arătător indicând precis traiectoria pe care o va lua farfuria. (…) La mai puţin de două secunde de când părăsise mâna femeii, cartoful era pe jos, tăiat în două (…) Farfuria rămase înfiptă în tocul uşii hambarului, vibrând încă”.
Incredibil, dar adevărat!
