Într-o încercare disperată de a stabiliza bugetul, guvernul bulgar apelează la măsuri originale de economii în sectorul de stat. Primul ministru Boiko Borisov a ordonat la ședința de ieri a guvernului ca începând din aprilie salariile funcționarilor publici să nu fie mai mari de cel al lui, adică echivalentul a 1800 de euro. La ședința guvernului au fost citate salarii de peste 35 000 de euro pe care și le-au stabilit directorii unor spitale mari. Ministrul culturii Vejdi Rașidov a vorbit despre un șef de agenție care și-a permis cheltuieli lunare de protocol de 32 000 de euro. Mai tîrziu ieri ministrul sănătății a semnat un ordin prin care salariul maxim al unui medic în spitalele de stat nu poate depăși echivalentul a 1800 de euro.
Au fost înghețate pănă la finele anului salariile în sectorul de stat. Ca o măsură de precauție fondul de salarii a fost redus cu 10%. Aceasta diferență va putea fi totuși plătită în finele anului dacă deficitul bugetar va rămîne sub 1,5 de procente din PIB. Instituțiile care întretimp vor realiza economii ca rezultat al unor reduceri de personal vor avea dreptul de a majora salariile.
Cabinetul a redus cu o treime – de la 1380 la 980, numărul funcționarilor în ministerul apărării. Acolo nemulțumirea a escaladat în ultimele luni în care militarii nu și-au primit suplimentul de cazare.
O altă măsură anticriză reprezintă tacarea cu 10% a căștigurile din jocuri de noroc. Vor fi privatizate părțile minoritare ale statului în 55 de companii cu capital mixt. Vor fi vândute 100 000 de hectare terenuri agricole de stat. Numai din aceasta operațiune sînt așteptate 200 de milioane de euro.
În condițiile adâncirii crizei Uniunea forțelor democratice a început să critice politica economică a centriștilor. Liderul dreptei Martin Dimitrov a avertizat că guvernul încearcă să ascundă deficitul real riscând ca țara să fie penalizată de Eurostat. Dreapta cere primului ministru să se abțină de la majorarea TVA-ului întrucât astfel de măsuri vor putea prelungi și îngreuna procesul de ieșire din criza.