La reuniunea donatorilor din 24 martie curent, de la Bruxelles, Republica Moldova a obţinut un extraordinar sprijin financiar: 2,6 miliarde de dolari, per total, în granturi şi credite, destinaţi dezvoltării în anii 2010-2013. Întrebarea este: cum vor fi administraţi aceşti bani şi de către cine? Cea mai mare nelinişte o trezesc incertitudinile politice legate de viitorul apropiat. Referendumul constituţional devine pe zi ce trece o afacere improbabilă, alegerile anticipate par inevitabile şi nimeni nu poate pronostica compoziţia viitoarei puteri. Nu e deloc sigur că partidele Alianţei vor merge într-un bloc unic în alegeri, întrucât ispita de a acumula voturi prin delimitarea de alţi parteneri de coaliţie este prea mare.
E important, apoi, şi momentul decis pentru organizarea alegerilor: toamna acestui an sau primăvara viitoare, o dată cu scrutinul pentru locale. Există argumente pro şi contra pentru fiecare dintre aceste variante. Primăvara anului viitor înseamnă un timp mai mare pentru realizarea măsurilor de reformă, inclusiv pentru valorificarea unei părţi din fondurile externe. Toamna e prea aproape pentru a spera să contracarezi efectele erodării pe care le înregistrează orice putere. Pe de altă parte, ştiindu-se intrate în alegeri, vor mai avea oare partidele din coaliţie, inclusiv reprezentanţii lor din guvern, aceeaşi coerenţă? Nu va fi mai degrabă un timp irosit? În sprijinul organizării alegerilor toamna ar veni argumentul recoltei şi al concediilor de vară, încă proaspete în memoria oamenilor, şi ar fi o stare de spirit de preferat depresiilor induse de ieşirea dintr-o iarnă cu alte, eventuale, scumpiri la gaze şi cu alte majorări de preţuri.
Premierul Vlad Filat vorbeşte despre nevoia unor reforme dure, capabile să producă o însănătoşire a economiei, însă un program de felul acesta ţi-l poţi asuma doar după ce te-ai văzut instalat cu o majoritate robustă şi având completat întregul angrenaj al puterii. Electoratul moldovean a fost prea mult timp minţit ca să mai ai certitudinea că nu-ţi va întoarce spatele dacă nu vei aduce pe termen scurt o ameliorare semnificativă a nivelului de viaţă, dacă nu-i vei trage la răspundere pe cei vinovaţi de delapidările avutului public din ultimii 8 ani, dacă nu-i vei deferi justiţiei pe cei responsabili de crimele şi abuzurile poliţieneşti din 7 aprilie.
În plus, vorbind despre jocurile politice post-electorale, s-ar putea ca şi PCRM-ul, cu amara-i experienţă de după 29 iulie, să se înveţe minte şi să prefere să împartă puterea, nu să o piardă iarăşi, „în mod stupid”, cum afirmă chiar unii dintre foştii tovarăşi de drum ai comuniştilor, din cauza încăpăţânării lui Voronin de a nu negocia cu nimeni după alegerile din 5 aprilie.
Marea problemă a Alianţei rămâne proasta comunicare cu electoratul. Oamenii nu ştiu şi nu înţeleg ce se petrece la Chişinău, guvernul, majoritatea parlamentară nu s-au gândit să-şi creeze un Departament de Imagine şi Relaţii Publice pentru a asigura această legătură. În schimb, în ciuda problemelor lor interne, comuniştii sunt într-o situaţie mult mai confortabilă. Este infinit mai uşor să critici, să demolezi, să calomniezi, decât să construieşti, să munceşti, să-ţi asumi nişte răspunderi.
Republica Moldova pare a se confrunta cu un adevărat blestem, care se cheamă lipsa răgazului istoric necesar unei schimbări ireversibile, închegării unui nou ţesut social, liber şi imun faţă de servituţile trecutului totalitar. Din această perspectivă privind lucrurile, miza unor alegeri anticipate este uriaşă.
E important, apoi, şi momentul decis pentru organizarea alegerilor: toamna acestui an sau primăvara viitoare, o dată cu scrutinul pentru locale. Există argumente pro şi contra pentru fiecare dintre aceste variante. Primăvara anului viitor înseamnă un timp mai mare pentru realizarea măsurilor de reformă, inclusiv pentru valorificarea unei părţi din fondurile externe. Toamna e prea aproape pentru a spera să contracarezi efectele erodării pe care le înregistrează orice putere. Pe de altă parte, ştiindu-se intrate în alegeri, vor mai avea oare partidele din coaliţie, inclusiv reprezentanţii lor din guvern, aceeaşi coerenţă? Nu va fi mai degrabă un timp irosit? În sprijinul organizării alegerilor toamna ar veni argumentul recoltei şi al concediilor de vară, încă proaspete în memoria oamenilor, şi ar fi o stare de spirit de preferat depresiilor induse de ieşirea dintr-o iarnă cu alte, eventuale, scumpiri la gaze şi cu alte majorări de preţuri.
Premierul Vlad Filat vorbeşte despre nevoia unor reforme dure, capabile să producă o însănătoşire a economiei, însă un program de felul acesta ţi-l poţi asuma doar după ce te-ai văzut instalat cu o majoritate robustă şi având completat întregul angrenaj al puterii. Electoratul moldovean a fost prea mult timp minţit ca să mai ai certitudinea că nu-ţi va întoarce spatele dacă nu vei aduce pe termen scurt o ameliorare semnificativă a nivelului de viaţă, dacă nu-i vei trage la răspundere pe cei vinovaţi de delapidările avutului public din ultimii 8 ani, dacă nu-i vei deferi justiţiei pe cei responsabili de crimele şi abuzurile poliţieneşti din 7 aprilie.
În plus, vorbind despre jocurile politice post-electorale, s-ar putea ca şi PCRM-ul, cu amara-i experienţă de după 29 iulie, să se înveţe minte şi să prefere să împartă puterea, nu să o piardă iarăşi, „în mod stupid”, cum afirmă chiar unii dintre foştii tovarăşi de drum ai comuniştilor, din cauza încăpăţânării lui Voronin de a nu negocia cu nimeni după alegerile din 5 aprilie.
Marea problemă a Alianţei rămâne proasta comunicare cu electoratul. Oamenii nu ştiu şi nu înţeleg ce se petrece la Chişinău, guvernul, majoritatea parlamentară nu s-au gândit să-şi creeze un Departament de Imagine şi Relaţii Publice pentru a asigura această legătură. În schimb, în ciuda problemelor lor interne, comuniştii sunt într-o situaţie mult mai confortabilă. Este infinit mai uşor să critici, să demolezi, să calomniezi, decât să construieşti, să munceşti, să-ţi asumi nişte răspunderi.
Republica Moldova pare a se confrunta cu un adevărat blestem, care se cheamă lipsa răgazului istoric necesar unei schimbări ireversibile, închegării unui nou ţesut social, liber şi imun faţă de servituţile trecutului totalitar. Din această perspectivă privind lucrurile, miza unor alegeri anticipate este uriaşă.
