Linkuri accesibilitate

11.04 - Chișinău: Proiectele de modificare a Constituției în dezbatere


S-a ajuns la compromis pe două poziţii – reprezentanţii Preşedinţiei au prevăzut dreptul şefului statului la o participare mai plenară la procesul de formare a guvernului şi dreptul de a cere demisia primului ministru, fără a demite întregul cabinet.


11 aprilie 2000

Actualitatea în Republica Moldova.

Proiectele de modificare a Constituției în dezbatere.

Dan Ionescu: După toate aparenţele, Preşedinţia nu intenţionează să renunţe la planurile de modificare a Constituţiei în favoarea instaurării unei republici de tip prezidenţial. Astăzi reprezentanţii preşedintelui în Comisia mixtă, creată în acest scop, au anunţat că aceasta şi-a încheiat misiunea. Cu ce rezultate anume, ne spune Eleonora Lisnic.

Reprezentanţii Preşedinţiei în Comisia mixtă pentru elaborarea proiectului de modificare a Constituţiei, consilierii prezidenţiali Anatol Plugaru şi Mihai Petrache, au anunţat într-o conferinţă de presă, că misiunea comisiei, numită şi Comitet al înţelepţilor, s-a încheiat. Potrivit lui Plugaru, din acest moment, preşedintele Petru Lucinschi ar putea avansa proiectul în Parlament.

Documentul, reamintim, prevede modificarea Legii supreme în sensul instituirii regimului prezidenţial de guvernare. Reprezentanţii Preşedinţiei au precizat că proiectul a obţinut avizul pozitiv al Comisiei de la Veneţia, obiectiv pe care şi l-a propus din start Comisia mixtă moldoveană de amendare a Constituţiei. Săptămâna trecută această comisie s-a întrunit la Strasbourg, împreună cu experţi ai Comisiei de la Veneţia. Discuţiile au fost foarte aprinse, în unele cazuri punându-se în pericol activitatea de mai departe.

Dar, în final, potrivit lui Plugaru, părţile au convenit asupra majorităţii covârşitoare a articolelor. Cu acest prilej, reprezentanţii Preşedinţiei, au adus mulţumiri colegilor lor din Parlament. Nu s-a ajuns la compromis pe două poziţii – în cazul primei reprezentanţii Preşedinţiei au prevăzut dreptul şefului statului la o participare mai plenară la procesul de formare a guvernului şi dreptul de a cere demisia primului ministru, fără a demite întregul cabinet.

Cea de a doua poziţie prevede dreptul şefului statului de a amenda Constituţia prin convocarea unui referendum. Faţă de aceste prevederi, reprezentanţii Parlamentului în Comisia mixtă au avut obiecţii. Consilierul Plugaru a admis, că în proiectul, pe care preşedintele Lucinschi îl va depune în Parlament, pentru aceste articole vor fi lăsate câte două variante. Deputaţii ar urma să facă alegerea. Anatol Plugaru nu a dorit să ofere mai multe amănunte despre prevederele proiectului, invocând o înţelegere în acest sens al membrilor Comisiei. De asemenea, el nu a dorit să precizeze prin ce se deosebeşte proiectul finalizat decurând, de cel iniţial, publicat anul trecut în presă pentru dezbateri publice şi criticat vehement de toate partidele parlamentare.

Anatol Plugaru: „Eu nu cred, că a venit timpul să vă dau un răspuns concret acuma, probabil că îl vom face public, atunci când îl vom aduce la cunoştinţă textul definitivat şi semnat. Noi, în general, ne-am înţeles, că nu vorbim şi nu scoatem nici un paragraf concret în discuţie. Nu vă supăraţi, dar aşa a fost înţelegerea, pentru că procedeul ăsta de conlucrare în instituţia asta, aşa-numitul Comitet al înţelepţilor, prin asta şi se deosebeşte de alte lucruri, că nu face publică discuţia, nu aduce la cunoştinţă mass media anticipat, sau înainte de timpul convenit rezultatele. Şi, desigur, conţinutul discuţiilor nu se face public, de aceea cred că în timpul apropiat.”

Consilierul prezidenţial pe probleme de drept Mihai Petrache a ţinut să precizeze, că proiectul final, aprobat de Comisia de la Veneţia are la bază atât proiectul Preşedinţiei, cât şi proiectul de modificare a Constituţiei în scopul extinderii împuternicirilor puterii executive, la care au aderat 39 de parlamentari. Acest proiect a fost iniţiat de deputaţii de pe listele Partidului Renaşterii şi Concilierii, condus de Mircea Snegur.

Mai există, însă, şi un al treilea proiect de modificare a Constituţiei. În scopul instituirii sistemului parlamentar de guvernământ, iniţiat de parlamentarii creştin-democraţi, la care au aderat 38 de deputaţi şi care au obţinut avizul favorabil al Curţii Constituţionale. Astfel stând lucrurile, Mihai Petrache a anticipat, că la dezbaterea proiectului, opiniile deputaţilor se vor împărţi, îngreunând discuţiile.

Din Chişinău, Eleonora Lisnic, pentru Radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG