Linkuri accesibilitate

Semnarea la Praga a noului tratat START de dezarmare nucleară


Președinții Barack Obama și Dmitri Medvedev la conferința de presă de la Praga după semnarea tratatului
Președinții Barack Obama și Dmitri Medvedev la conferința de presă de la Praga după semnarea tratatului

Barack Obama: „Noi am pus capăt acestei îndepărtări între Statele Unite și Rusia, demonstrînd avantajele cooperării”.


Preşedinţii Statelor Unite şi Rusiei au semnat la Praga un nou tratat de reducere a arsenalelor nucleare despre care Barack Obama a spus că pune capăt „îndepărtării” dintre cele două ţări şi deschide o nouă perioadă de cooperare. Detalii, de la Mircea Ţicudean.

Barack Obama şi Dmitri Medvedev au prezentat noul tratat de reducere a arsenalelor nucleare ca pe o victorie a bunului-simţ, a dorinţei de ajungere la un compromis şi ca pe un exemplu pentru alte puteri nucleare.
După ceremonia semnării, ţinută în Sala Spaniolă a Castelului din Praga, preşedinţii Barack Obama şi Dmitri Medvedev au făcut declaraţii optimiste despre viitorul relaţiilor bilaterale, semnalînd că sunt gata să coopereze în continuare.

Ceremonia semnării tratatului americano-rus
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:29 0:00
Link direct


Barack Obama a reamintit că încă de când a preluat puterea a promis să „reseteze” relaţiile cu Moscova, şi a spus că preşedintele Medvedev îi împărtăşeşte dorinţa. Obama a adăugat că înainte de a-şi prelua mandatul, Statele Unite şi Rusia începuseră să se „îndepărteze” în mai multe chestiuni de interes internaţional. „Noi am pus capăt acestei îndepărtări, demonstrînd avantajele cooperării”, a spus Obama.

Dmitri Medvedev şi-a exprimat speranţa că rezultatele de până acum ale cooperării americano-ruse sunt doar începutul unui drum mai lung şi a spus că Washingtonul şi Moscova trebuie să coopereze şi în alte domeniu.
„Astăzi am făcut un pas foarte important spre consolidarea încrederii reciproce şi a înţelegerii între ţările noastre”, a mai spus Medvedev.

Obama şi Medvedev au recunoscut că ţările lor au încă păreri diferite despre noua variantă a scutului american antirachetă, care ar urma să fie amplasat în estul Europei. Rusia s-a opus vehement primei variante, promovată de administraţia Bush, dar a semnalat că ar putea accepta în unele condiţii a doua variantă, propusă de adminsitraţia Obama.

Astăzi, la Praga, preşedintele Medvedev a spus doar că discuţiile pe această temă vor continua. Iar Barack Obama a promis că Statele Unite vor ţine la curent partenerii ruşi în legătură cu evoluţia proiectului. Obama a mai spus că aşteaptă cu interes un eventual dialog ruso-american pe tema cooperării în domeniul apărării antirachetă.

Dintre temele de consens abordate de cei doi lideri la Praga, agenţiile de presă scot în evidenţă chestiunea iraniană. Preşedintele Medvedev a spus că din nefericire Teheranul n-a răspuns unor oferte de compromis „constructive” şi că este posibil ca problema să fie readusă în dezbaterea Consiliului de Securitate ONU. Liderul rus a insistat că sancţiunile internaţionale nu sunt întotdeauna o soluţie şi a adăugat că dacă asemenea sancţiuni vor fi luate, ar fi bine ca ele să nu afecteze interesele poporului iranian şi să nu provoace, în cel mai rău caz, o „catastrofă umanitară”.

Rusia a avut în trecut o politică ceva mai blândă faţă de Iran decât alte mari puteri, dar astăzi preşedintele Medvedev a semnalat că este gata să adopte o poziţie mai dură, atrăgîndu-şi noi laude din partea omologului său american.

Barack Obama a spus că Statele Unite şi Rusia cooperează în consiliul de securitate ONU pentru adoptarea unor sancţiuni „puternice” împotriva Iranului şi a adăgat că acest obiectiv ar putea fi atins chiar în această primăvară.

În ceea ce pare să fie o primă reacţie la aceste declaraţii, preşedintele Iranului, Mahmud Ahmadinejad, a spus că Barack Obama „vorbeşte limba bombelor şi a gloanţelor”.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG