Un potop de oameni a tălăzuit sîmbătă şi duminică spre cinematograful Odeon ca să vadă filmul Katyn al lui Wajda pe care, mulţi dintre ei, l-au urmărit stînd în picioare sau stînd aşezaţi pe scările interioare, cu respiraţia tăiată şi cu inimile ieşite din piept. Cu mult după ce pelicula se terminase, în sală încă mai puteau fi văzute pologuri de oameni înmărmurite pe scaune, fără să scoată un cuvînt. La vreo oră şi ceva, în faţa cinematografului încă mai puteau fi întîlniţi spectatori care discutau aprins despre film pe care, o parte dintre ei, l-au vizionat de două sau de trei ori.
Tulburătoarea poveste a lui Wajda a trezit adeziunea publicului chişinăuean care nu se grăbea să părăsească cinematograful. În laia de spectatori care ieşea copleşită din cinematograf l-am descoperit pe Mircea Stati, care cu greu îşi stăpînea emoţiile şi care susţinuse că acest film ar trebui să-l vadă un număr cît mai mare de oameni pentru a afla de una dintre cele mai mari crime din secolul douăzeci, cînd satrapii sovietici au omorît elita societăţii poloneze.
Mircea Stati a terminat filologia la începutul anilor optzeci şi, pentru că era un opozant deschis al regimului sovietic, a fost băgat la puşcărie. Ştia adevărul despre tragedia de la Katyn încă din anii optzeci, cînd acest adevăr pur şi simplu nu putea fi rostit pentru că ideologii sovietici îl puseseră la index. Mircea Stati şi-a recunoscut în acest film trecutul său.
Printre cei care au privit filmul în picioare am văzut-o pe scriitoarea Ana Bantoş care consideră că filmul lui Vajda care pune semnul egalităţii între fascism şi comunism și arată foarte clar modul în care funcţionaseră societăţile totalitare: semănînd frică şi teroare.
Ana Bantoş mai susţine că „din filmul lui Wajda avem de tras foarte multe învăţăminte despre cum se fabricau realităţi inexistente şi despre natura manipulării.” În opinia sa, „acest film contribuie la schimbarea opiniei despre poporul sovietic.”
Pe fundalul crimei din Katyn, se derulează şi o răscolitoare poveste umană, cînd dragostea, fidelitatea şi speranţa se dovedesc a fi mai puternice decît vitregiile istoriei.